Trupul neînsuflețit scos din zona ecluzei Canalului Dunăre-Marea Neagră, este al unei minore de 15 ani. Fata fusese dată dispărută la începutul anului
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei.
Publicat de Doina Sirbu, 17 martie 2026, 13:38
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 8.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în interiorul ecluzei Canalului Dunăre-Marea Neagră, din localitatea Agigea, a fost descoperit cadavrul unei persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul T.F./T.N. Agigea, ai Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, precum și criminaliști.
În urma cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că persoana decedată este o minoră, în vârstă de 15 ani, a cărei plecare voluntară a fost sesizată la data de 23 ianuarie 2026.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.