Ascultă Radio România Constanța Live

17 martie – Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al irlandezilor

Cea mai mare paradă de Ziua Sf. Patrick din lume este organizată la New York.

17 martie – Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al irlandezilor
Foto: facebook.com

Publicat de Doina Sirbu, 17 martie 2026, 08:29

În fiecare an, la 17 martie, este sărbătorită Ziua Sfântului Patrick, atât în Irlanda, patronul spiritual al acestei țări, cât și în toate comunitățile irlandeze din întreaga lume și nu numai.

Sfântul Patrick s-a născut într-un sat din provincia Britania romană, aflată sub ocupația Imperiului Roman în secolul al V-lea. A fost răpit de pirații irlandezi în adolescență și ținut în sclavie pe insulă, unde a avut grijă de animale și a învățat limba irlandeză. A reușit să scape din sclavie, a ajuns în Franța, unde a studiat pentru a deveni preot, și s-a întors în Irlanda pentru a-i converti pe locuitori la creștinism. El a folosit un trifoi cu trei foi pentru a explica Sfânta Treime păgânilor irlandezi, notează https://www.almanac.com.

Sf. Patrick este sărbătorit în cadrul Festivalului Sfântului Patrick, o celebrare a conexiunii, apartenenței, creativității și mândriei, în care toată lumea, de la comunitățile locale până la diaspora irlandeză globală, și fiecare individ se pot regăsi în narațiunea acestei manifestări.

Organizat la Dublin, începând din 1996, festivalul se desfășoară în acest an în perioada 14-17 martie, cu evenimente care reunesc comunități, artiști, vizitatori și public din întreaga lume. Tema festivalului din acest an este ‘Roots’ (‘Rădăcini)’, conform https://www.visitdublin.com/.

Festivalul se încheie la 17 martie, cu Parada Națională de Ziua Sf. Patrick, care începe la ora locală 12:00, pornind din Piața Parnell din nordul orașului, de-a lungul străzii O’Connell, peste podul O’Connell, traversând partea de sud a orașului și terminându-se la intersecția străzilor Cuffe și Kevin, potrivit https://stpatricksfestival.ie/.

Parada va cuprinde 12 care alegorice de mari dimensiuni, de la companii independente de paradă, cu peste 3.000 de participanți implicați.

Pe străzile Dublinului pot fi văzuți creatori de parade îndrăgiți, printre care Macnas, Bui Bolg, Spraoi, Inishowen Carnival Group, Curious State, Volkidana, The Outing Queer Arts Collective, Artastic și ArtFX, alături de noi participanți de la Lumen Street Theatre și Show CoMotion, o nouă companie de paradă cu sediul în Dublin, care își face debutul la Festival.

Pe lângă festivități, Spitalul Rotunda își face prima apariție, la parada din acest an, cu un car alegoric special conceput de ArtFX.

Participarea internațională rămâne o caracteristică a Paradei Sf. Patrick, cu fanfare care vin din Scoția și Statele Unite – opt fanfare din Ohio, Arizona, Illinois, Wisconsin, Iowa, Mississippi, Indiana și Texas -, reflectând legăturile culturale profunde dintre Irlanda și diaspora sa globală, indică site-ul dedicat Festivalului Sf. Patrick, https://stpatricksfestival.ie/.

Celebrările timpurii ale Sfântului Patrick erau concentrate pe dansuri, cine și concerte. Parada tradițională se crede că își are originea în Statele Unite, fiind organizată de emigranții irlandezi care își onorau astfel moștenirea. Numărul imigranților irlandezi în SUA a crescut semnificativ după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, care a lovit țara, culturile de cartofi fiind distruse în mai multe rânduri de mană.

Au murit atunci peste un milion de irlandezi, iar alte aproximativ două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii. Irlandezii și-au luat cu ei doar tradițiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-și manifesta identitatea.

Una dintre primele parade înregistrate a avut loc în New York City în 1762, iar prima paradă din Irlanda a avut loc la Waterford, în 1903. În același an, Ziua Sfântului Patrick a devenit Ziua națională a Republicii Irlanda, iar în noiembrie 1995, guvernul a avut inițiativa organizării Festivalului Sfântului Patrick, care are loc, începând din 1996, în fiecare an, la Dublin.

Cea mai mare paradă de Ziua Sf. Patrick din lume este organizată la New York. În alte părți ale Statelor Unite însă au loc evenimente spectaculoase precum vopsirea râului Chicago în verde (este folosită o pulbere ecologică), tradiție care datează din 1962. Manifestări similare de amploare sunt organizate și în orașe precum Boston, Philadelphia și Savannah, în cea din urmă, Ziua Sfântului Patrick este sărbătoare legală.

Repere celebre din întreaga lume au fost iluminate în verde, începând din 2010, de Ziua Sf. Patrick, de către Tourism Ireland în colaborare cu ambasadele Irlandei de pe glob.

Până acum, peste 300 de repere din 50 de țări au ‘devenit verzi’ pe 17 martie, de la monumente antice, precum Colosseumul din Roma, până la opere de artă emblematice precum statuia Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Printre alte monumente reprezentative ale planetei implicate în marcarea acestei sărbători amintim London Eye, Marele Zid Chinezesc, Turnul Înclinat din Pisa, Piramidele din Giza și Turnul Eiffel.

Sursă: AGERPRES

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:59

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog

În această dimineață, în jurul orei 10.30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un...

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:17

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”

1 Mai este o zi în care sărbătorim munca… prin petrecere, relaxare și distracție. Chiar dacă vremea este mai capricioasă, este totuși 1...

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”
actiune politie, politisti - foto - IPJ Constanta
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:05

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai

Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră din județele Constanța și Tulcea sunt la datorie în aceste zile pentru o...

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai
Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:00

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia

În minivacanța de 1 Mai, au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia. Circulația feroviară a fost închisă la 1...

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 10:46

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii

Ca în fiecare an, micii vor sfârâi pe grătarele românilor în minivacanța de 1 Mai. Sunt gustoși, dar nu tocmai sănătoși, spun medicii care...

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:56

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie

Intitulată „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, expoziția itinerantă cu obiecte din...

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:46

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  

Căluți de mare, delicați și timizi, calcani, rândunici de mare, meduze, crabi, dar și delfini sunt prietenii subacvatici pe care turiștii i-ar...

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:16

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral

Chiar și cu o primăvară… de toamnă, litoralul își așteaptă oaspeții cu un bogat calendar de evenimente pentru cele trei zile ale...

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral