Ascultă Radio România Constanța Live

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală

Discuţiile dintre cei doi şefi de stat au vizat şi producţia comună de drone în România.

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
Foto: presidency.ro

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 martie 2026, 16:24

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că a semnat cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, o declaraţie de Parteneriat strategic între România şi Ucraina, menţionând că este un moment în care cele două ţări îşi asumă încrederea în ceea ce pot să facă împreună.

‘Domnule preşedinte, dragă Vladimir, mulţumesc pentru vizita pe care ne-o faceţi şi, mai ales, mulţumim dumneavoastră şi poporului ucrainean pentru lupta pe care o duceţi, care este o luptă pentru Europa întreagă, deci, şi pentru România. Am semnat, azi, o declaraţie de Parteneriat strategic şi este un moment important în relaţia noastră bilaterală. Nu trebuie să ne ascundem să spunem că istoric a existat neîncredere între ţările noastre, această neîncredere s-a evaporat, cred eu, în momentul începerii războiului din 2022’, a afirmat Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă comună cu Volodimir Zelenski, organizată după întâlnirea dintre cei doi şefi de stat.

Discuţiile dintre cei doi şefi de stat au vizat şi producţia comună de drone în România.

‘De aceea, documentul pe care l-am semnat este foarte important. În document şi în discuţiile pe care le-am avut am vorbit despre războiul din Ucraina şi despre continuarea sprijinului pe care România îl oferă. Am vorbit despre colaborarea noastră militară şi unul dintre documentele semnate vorbeşte de producţia comună de drone în România’, a adăugat preşedintele Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan a menţionat că, în discuţiile cu omologul ucrainean, a reafirmat sprijinul diplomatic pentru Ucraina în toate formatele pe care România poate să le exercite: Uniunea Europeană, NATO, pentru ‘o poziţie corectă şi pentru un sprijin pe care toate aceste organisme să-l aducă Ucrainei în războiul pe care îl duce’.

‘Am vorbit de conectivitate între ţările noastre şi de proiecte comune de conectivitate, din nou, în beneficiul inclusiv economic al cetăţenilor ţărilor noastre. Am vorbit de proiecte comune de energie şi unul din documentele semnate se referă la parteneriatul nostru în zona energetică. Am vorbit de integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană şi am reafirmat sprijinul României pentru acest proces’, a adăugat preşedintele.

El a subliniat că discuţiile cu Volodimir Zelenski au vizat şi minoritatea românească din Ucraina.

‘Foarte important – am vorbit de minoritatea românească din Ucraina şi de deschiderea pe care Ucraina o are, o va avea pentru minoritatea românească. Am primit garanţii cu privire la continuarea funcţionării şcolilor în limba română şi pentru toate celelalte drepturi ale minorităţii române, în acord cu drepturile minorităţilor stabilite prin carte internaţionale’, a punctat Nicuşor Dan.

Şeful statului român a menţionat că l-a invitat pe preşedintele Ucrainei la Reuniunea B9 care va avea loc în mai la Bucureşti. ‘O discuţie şi nişte documente care deschid un capitol de încredere, de maturitate a relaţiei noastre bilaterale’, a conchis preşedintele.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află în vizită oficială în România.

Sursa – Agerpres

CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 09:05

CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre

Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind...

CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre
24 iunie – Ziua Universală a Iei
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 08:26

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an, la data de 24 iunie, începând din 2013. Sărbătoare simbolică a identității...

24 iunie – Ziua Universală a Iei
Platforma Via DobroGetica, acum integral în limba engleză – patrimoniul Dobrogei, deschis publicului internațional
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 20:36

Platforma Via DobroGetica, acum integral în limba engleză – patrimoniul Dobrogei, deschis publicului internațional

Platforma digitală Via DobroGetica, dedicată promovării patrimoniului istoric și cultural al Dobrogei, este disponibilă, începând de astăzi,...

Platforma Via DobroGetica, acum integral în limba engleză – patrimoniul Dobrogei, deschis publicului internațional
Grindeanu: PSD l-a anunțat pe președinte că își asumă guvernarea
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 19:43

Grindeanu: PSD l-a anunțat pe președinte că își asumă guvernarea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume...

Grindeanu: PSD l-a anunțat pe președinte că își asumă guvernarea
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 19:05

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat între Corbu și Săcele

O cisternăă încărcată cu GPL s-a răsturnat, în această seară, pe DJ 226, între Corbu și Săcele. Șoferul a fost rănit ușor. DJ226 este...

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat între Corbu și Săcele
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 18:15

CONSTANȚA: Cherestea fără documente de proveniență, descoperită de polițiști în port

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București, au identificat, la...

CONSTANȚA: Cherestea fără documente de proveniență, descoperită de polițiști în port
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 17:27

AUR va vota numai un premier propus de AUR și un guvern din care să facă parte

Președintele AUR, George Simion, declară că parlamentarii partidului vor susține doar un premier propus de Alianța pentru Unirea Românilor și...

AUR va vota numai un premier propus de AUR și un guvern din care să facă parte
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 16:16

CONSTANȚA: Statuile vivante dau întâlnire publicului în Piața Ovidiu

După reprezentația care a adus ropote de aplauze pe strada Ștefan cel Mare, seria „Spectacolelor stradale cu statui vivante” continuă în...

CONSTANȚA: Statuile vivante dau întâlnire publicului în Piața Ovidiu