Ascultă Radio România Constanța Live

Garda de Mediu Constanța: Terenul din cartierul Abator care ar urma să devină parcare este inventariat în Registrul Spațiilor Verzi

Răspunsul GMC va fi trimis instanței pentru a fi avut în vedere la soluționarea cauzei având ca obiect suspendarea executării actelor atacate - PUZ și autorizație de constucție.

teren parcare abator

Publicat de Adina Sîrbu, 3 martie 2026, 14:13

Terenul din fața celor două blocuri din cartierul Abator pe care ar urma să fie construită o parcare este inventariat în Registrul Spațiilor Verzi al municipiului Constanța!

Este concluzia la care a ajuns Garda de Mediu Constanța, după verificarea documentelor care au stat la baza emiterii autorizației de construire.

Comisarul șef Marian Râșnoveanu spune că a semnalat neconcordanțele descoperite în acte Primăriei Constanța și Agenției de Mediu.

Le-am trimis adresă să ia măsuri și să se hotărască ce și cum. Există și autorizația de construire, adică se bat cap în cap două chestii. Fiind în Registrul Spatiilor Verzi, nu ai voie să construiești. Dar pe de altă parte, este autorizația de construire. Sunt două lucruri pe care Primăria  trebuie să le regleze.  

Garda de Mediu Constanța a primit aproape 20 de sesizări în ziua în care muncitorii au venit să taie copacii de pe terenul pe care ar urma să fie amenajată o parcare. Oamenii din zonă au blocat accesul angajaților și au reușit să oprească lucrările. Avocatul locatarilor din zona Abator, Felicia Ovanesian, a anunțat că răspunsul Gărzii de Mediu Constanța va fi remis instanței pentru a fi avut în vedere în soluționarea cauzei având ca obiect suspendarea executării actelor administrative atacate, începând cu PUZ-ul din zonă și autorizațiile emise.

Reamintim, după întâlnirea cu reprezentanții locatarilor din zona Abator din urmă cu aproximativ două săptămâni, Primăria a transmis o informare publică în care preciza că spațiul verde din fața blocurilor a intrat în proprietate privată în baza unei hotărâri judecătorești din anul 2017. Acum, pe suprafața de aproape 900 de metri pătrați, proprietarul propune amenajarea a 62 de locuri de parcare și spații verzi în cadrul obiectivului, pe o suprafață de 206 mp. Primăria sublinia că, la momentul analizării documentației și al emiterii autorizației de construire, din actele depuse la dosar, nu rezultă că terenul avea categoria de folosință de spațiu verde interzis construirii, potrivit evidențelor cadastrale și de carte funciară. Referitor la Registrul spațiilor verzi, Primăria susține că acesta este un document dinamic, iar actualizarea se face în funcție de modificările survenite în teren.

Redactor: Cătălina Radu

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța