Ascultă Radio România Constanța Live

Zborurile speciale TAROM pentru repatrierea românilor din Orientul Mijlociu, reprogramate

Primele curse speciale Cairo-Bucureşti vor aduce în țară peste 300 de români.

Zborurile speciale TAROM pentru repatrierea românilor din Orientul Mijlociu, reprogramate

Publicat de Adina Sîrbu, 2 martie 2026, 07:55

Cursele speciale organizate pentru repatrierea a peste 300 de români care se află în zona de conflict din Orientul Mijlociu sunt reprogramate pentru seara de 2 martie, anunţă compania TAROM.

Transportul terestru şi formalităţile de frontieră au condus la întârzieri mari ale grupurilor de români care au călătorit cu autocarele spre aeroportul din Cairo și a căror sosire pe aeroportul din București era anunțată inițial pentru luni dimineața.

„În aceste condiţii riscul de depăşire a timpului de serviciu al echipajelor (out-of-duty), cu potenţial de blocare a operaţiunii curente, dar şi a aeronavelor în Egipt este inevitabil”, precizează compania.

Pentru a evita grăbirea deplasării şi prezentării pasagerilor la aeroport sub presiune – cu risc de blocaje, erori, întârzieri suplimentare sau apariţia unor situaţii tensionate -, s-a decis amânarea repatrierii şi preluarea grupurilor din Cairo, în condiţii operaţionale sigure.

Reprogramarea zborurilor speciale pentru seara de 2 martie se realizează în coordonare cu autorităţile române, egiptene, Consulatul României la Cairo şi organizatorii grupurilor de români, precizează reprezentanţii operatorului aerian.

„Compania va efectua zborurile imediat ce pasagerii pot ajunge la aeroport, toate condiţiile operaţionale fiind aliniate pentru desfăşurarea în siguranţă a zborurilor. TAROM mulţumeşte pasagerilor pentru înţelegere şi cooperare în această situaţie generată de factori externi transportului aerian”.

Echipele TAROM acţionează în coordonare directă cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi cu celelalte autorităţi naţionale, aflate în contact permanent cu reprezentanţele diplomatice ale României din statele din regiune. Personalul menţine legătura şi cu reprezentanţii grupurilor de români aflaţi în zonă, inclusiv cu grupul de pelerini surprins în Bethlehem la debutul conflictului, care s-a deplasat cu autocarele spre Cairo pentru a se îmbarca în cursa spre Bucureşti, a precizat anterior operatorul aerian.

Guvernul nu își dorește să introducă taxe și impozite noi în 2027
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:50

Guvernul nu își dorește să introducă taxe și impozite noi în 2027

Guvernul nu își dorește să introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată doar după...

Guvernul nu își dorește să introducă taxe și impozite noi în 2027
CERNAVODĂ: O decizie privind repornirea Unității 2 va fi luată luni
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:36

CERNAVODĂ: O decizie privind repornirea Unității 2 va fi luată luni

O sută de zile fără energie de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă înseamnă pierderi de un miliard de lei, echivalentul a 200 de...

CERNAVODĂ: O decizie privind repornirea Unității 2 va fi luată luni
Prefectul Decebal Făgădău, alături de premierul Luca Niculescu, în vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:16

Prefectul Decebal Făgădău, alături de premierul Luca Niculescu, în vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă

Prefectul județului Constanța, Decebal Făgădău, a participat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la vizita de lucru efectuată de prim-ministrul...

Prefectul Decebal Făgădău, alături de premierul Luca Niculescu, în vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă
Prim-Ministrul Luca Niculescu: Guvernul susține proiectele menite să asigure funcționalitatea centralei de la Cernavodă
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:03

Prim-Ministrul Luca Niculescu: Guvernul susține proiectele menite să asigure funcționalitatea centralei de la Cernavodă

Prim-Ministrul României, Luca Niculescu, și Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, au efectuat o vizită la CNE Cernavodă, sâmbătă, 7...

Prim-Ministrul Luca Niculescu: Guvernul susține proiectele menite să asigure funcționalitatea centralei de la Cernavodă
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 14:00

Ministrul Finanțelor: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul...

Ministrul Finanțelor: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:42

CONSTANȚA, TULCEA: Cod galben de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare nowcasting Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă...

CONSTANȚA, TULCEA: Cod galben de vânt puternic
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:33

Județul TULCEA: Incendii la Greci și Enisala

Pompierii din cadrul Secției de Pompieri Măcin au fost solicitați, în jurul orei 02:30, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la...

Județul TULCEA: Incendii la Greci și Enisala
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:59

Incendiu la o locuință din CERNAVODĂ: Pompierii intervin cu două autospeciale și un echipaj SMURD

Un incendiu a izbucnit sâmbătă la o locuință situată pe strada Ion Creangă din orașul Cernavodă, punând în alertă serviciile de urgență...

Incendiu la o locuință din CERNAVODĂ: Pompierii intervin cu două autospeciale și un echipaj SMURD