Ascultă Radio România Constanța Live

Rompetrol, precizări privind sistarea activităţii a 4 staţii de carburant din Constanţa

Primăria refuză prelungirea contractelor și refuză toate soluțiile propuse de companie pentru menţinerea în funcţiune a staţiilor.

Rompetrol, precizări privind sistarea activităţii a 4 staţii de carburant din Constanţa
Foto: Rompetrol

Publicat de Adina Sîrbu, 25 februarie 2026, 12:22

Sistarea activităţii celor 4 staţii Rompetrol de distribuţie carburanţi din Constanţa ar putea determina un dezechilibru al mediului economic local şi din perspectiva concurenţială, atrag atenţia reprezentanţii companiei, printr-un comunicat.

„MG International (Rompetrol) a luat act de intenţia autorităţilor locale din Constanţa, prin care trei staţii de distribuţie carburanţi Rompetrol din municipiul Constanţa ar urma să-şi sisteze activitatea comercială în perioada următoare, ca urmare a refuzului Primăriei Constanţa de a prelungi contractele de asociere în temeiul cărora au fost construite şi exploatate staţiile. La acestea se adaugă şi situaţia benzinăriei Rompetrol Soveja, care face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată.

Rompetrol şi-a exprimat, în repetate rânduri, intenţia de a continua să opereze cele patru staţii (situate în zonele Far, Dobrogea, b-dul Tomis şi str. Primăverii), acestea fiind un reper important în configuraţia oraşului, dar şi o sursă importantă de venituri pentru bugetul local, prin încasarea taxelor şi impozitelor aferente. În acelaşi timp, reiterăm faptul că sistarea activităţii staţiilor ar putea determina un dezechilibru al mediului economic local şi din perspectiva concurenţială, prin diminuarea accesului la servicii esenţiale şi prin afectarea mobilităţii urbane şi a activităţilor economice din zonele respective”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii companiei precizează că staţiile în cauză oferă servicii extinse – alimentare cu carburanţi standard şi premium, pompe de AdBlue, facilităţi de plată rapidă a facturilor, taxelor şi impozitelor (terminale SelfPay), parcări, zone dedicate de alimentaţie publică, comercializare de alimente şi produse de necesitate şi spălătorii auto.

Totodată, în parteneriat cu Fundaţia pentru SMURD, Rompetrol a montat defibrilatoare în staţiile de carburanţi, inclusiv în două dintre cele vizate de închidere (Lăpuşneanu şi Far). Proiectul reprezintă una dintre cele mai ample iniţiative naţionale de creştere a capacităţii de intervenţie, iar întregul personal al staţiilor a fost instruit de specialişti să folosească aparatura medicală de urgenţă.

„Pe parcursul celor 25 de ani, Rompetrol a investit constant în alinierea staţiilor la cele mai bune practici în domeniu, atât din punct de vedere operaţional, cât şi de mediu. Staţiile de carburanţi respectă toate normele legale de funcţionare în vigoare şi nu au înregistrat depăşiri ale indicatorilor de mediu, ori alte probleme care să pericliteze comunităţile învecinate. Subliniem faptul că, în cele patru staţii operate de Rompetrol Downstream lucrează circa 80 de angajaţi care, în funcţie de decizia autorităţilor locale, îşi vor pierde locurile de muncă”, se subliniază în comunicat.

Potrivit sursei citate, compania a solicitat autorităţii locale reanalizarea situaţiei, din perspectivă comercială, juridică şi administrativă şi a propus mai multe variante legale de menţinere în funcţiune a staţiilor, însă autoritatea locală nu a acceptat niciuna dintre acestea.

În municipiul Constanţa, Rompetrol operează şi alte două staţii – una în zona CET, respectiv una în zona Brătianu. Acestea vor fi în continuare disponibile clienţilor Rompetrol, mulţi dintre aceştia alimentând exclusiv cu carburant produs local, în imediata apropiere, în rafinăria Petromidia.

De asemenea, reprezentanţii companiei reamintesc faptul că Rompetrol are în derulare contracte comerciale cu sute de operatori economici din Constanţa, dar şi cu instituţii publice, inclusiv cu companii aflate în subordinea autorităţilor locale, precum CT Bus, regia de transport în comun care deserveşte municipiul Constanţa.

„Facem apel public către Primăria Constanţa să ia în considerare argumentele formulate constant de Rompetrol, care are un rol vital la nivel local, naţional şi regional, activitatea sa fiind de importanţă strategică. Rafinăria Petromidia Năvodari (parte a Rompetrol Rafinare) este cel mai important activ industrial din Dobrogea şi al treilea cel mai mare contributor la bugetul de stat al României”, se mai arată în comunicat.

„Rompetrol a generat, în perioada 2007 – 2025, plăţi de peste 27 de miliarde de dolari achitate la bugetul de stat, având o contribuţie medie anuală de peste 7 miliarde de lei (1,4% din PIB la nivelul anului 2024). Totodată, este unul dintre cei mai importanţi angajatori din România, cu peste 3.400 de locuri de muncă directe şi aproximativ 15.500 de locuri de muncă indirecte şi induse – societăţi comerciale, parteneri sau furnizori Rompetrol.

Doar la nivelul judeţului Constanţa, impactul Grupului KMG International a fost de 6,7 milioane de dolari, în ultimii 5 ani, prin taxe şi contribuţii achitate la bugetele locale, desfăşurarea activităţii comerciale generând circa 2.300 de locuri de muncă, din care rezultă 25 de milioane de dolari, în ultimii 5 ani, din plăţi de taxe şi impozite de natură salarială.

Compania își rezervă dreptul de a-și apăra interesele comerciale și va face toate demersurile legale pentru protejarea activității curente și a locurilor de muncă.” subliniază reprezentanții grupului în același comunicat.

Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 17:24

Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00

Președintele Nicușor Dan va susține, miercuri, la ora 18:00, o declarație la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială....

Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00
CONSTANȚA: A fost finalizat proiectul județean „Invitație la Sănătate”
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:34

CONSTANȚA: A fost finalizat proiectul județean „Invitație la Sănătate”

Miercuri, 10 iunie 2026, a fost finalizat proiectul județean „Invitație la Sănătate”, inițiat de Centrul Județean de Resurse și...

CONSTANȚA: A fost finalizat proiectul județean „Invitație la Sănătate”
Județul CONSTANȚA: “Arta ne unește, sănătatea ne definește!”, o campanie regională de informare, conștientizare și testare gratuită a glicemiei, dedicată în mod special diabetului zaharat de tip 1 la copii
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:22

Județul CONSTANȚA: “Arta ne unește, sănătatea ne definește!”, o campanie regională de informare, conștientizare și testare gratuită a glicemiei, dedicată în mod special diabetului zaharat de tip 1 la copii

Sute de localnici din Dumbrăveni, Cerchezu, Independența au fost prezenți sâmbătă, 6 iunie, în satul Independența din județul Constanța,...

Județul CONSTANȚA: “Arta ne unește, sănătatea ne definește!”, o campanie regională de informare, conștientizare și testare gratuită a glicemiei, dedicată în mod special diabetului zaharat de tip 1 la copii
DIALOGURI LA ZI | În Constanța funcționează Centrul Europe Direct, un punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:05

DIALOGURI LA ZI | În Constanța funcționează Centrul Europe Direct, un punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene

În Constanța funcționează, de la începutul anului, un centru de informare și educație civică europeană lansat de către Comisia Europeană....

DIALOGURI LA ZI | În Constanța funcționează Centrul Europe Direct, un punct de legătură între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:03

Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis; sunt dispus să discut cu partidele și să propun alte persoane în Cabinet

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, miercuri, că este pregătit să găsească un compromis necesar pentru a oferi României stabilitate,...

Tomac: Sunt pregătit să găsim un compromis; sunt dispus să discut cu partidele și să propun alte persoane în Cabinet
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 15:00

MANGALIA: Un bărbat de 24 de ani, reținut pentru conducere fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Poliției...

MANGALIA: Un bărbat de 24 de ani, reținut pentru conducere fără permis
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 14:36

Campionatul Național de Navomodele Machete are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

Campionatul Național de Navomodele Machete a început oficial, astăzi, la  Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Competiția este...

Campionatul Național de Navomodele Machete are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 14:34

Județul CONSTANȚA: Dosar penal pe numele unei femei pentru uciderea cu intenție a animalelor

În cursul zilei de ieri, 9 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu s-au sesizat din oficiu...

Județul CONSTANȚA: Dosar penal pe numele unei femei pentru uciderea cu intenție a animalelor