Ascultă Radio România Constanța Live

Portret de jurnalist | Silvia Pascale, colega noastră de la Radio Constanța, invitată la Biblioteca Județeană “Ioan N Roman”

Silvia Pascale: „Să arzi pentru meseria ta, să pui suflet în ceea ce faci, cred că aici este tot secretul"

Portret de jurnalist | Silvia Pascale, colega noastră de la Radio Constanța, invitată la Biblioteca Județeană “Ioan N Roman”
Foto: Cristian Bîlea

Publicat de Doina Sirbu, 17 februarie 2026, 15:09 / actualizat: 18 februarie 2026, 0:14

Silvia Pascale, colega noastră de la Radio Constanța, a fost astăzi invitata unui eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N Roman”, sub genericul „Portret de jurnalist”. Un bun prilej pentru cei prezenți de a contura profilul unui profesionist dedicat jurnalismului. 

Laurențiu Despina a cules câteva gânduri de la acest eveniment chiar de la Silvia Pascale, cea care, dincolo de emoția specifică unei astfel de profesii, s-a arătat publicului și ne-a vorbit despre pasiune, vocație, profesionalism.

Silvia, acum rolurile s-au schimbat, iar la rândul tău o să fii luată la întrebări. De ce jurnalism? Și de unde vine această pasiune pentru imaginea cuvânt și cuvântul imagine?

Silvia Pascale: Cred că m-am născut pentru asta. Am copilărit la țară, în satul Zebil, în județul Tulcea, și îmi amintesc că de mică, în grădina părinților mei, lângă balconul casei, citeam, așa, cu voce gravă, cărți de poezie, de istorie, de povești, chiar și romanele mamei, cam tot ce îmi pica în mână. Le citeam din picioare, cu glas puternic, intonat, ca și cum m-aș fi adresat unui auditoriu neștiut, dar prezent. Și cred că, instinctiv, participam, încă de pe atunci, la primele mele exerciții de dicție. Îmi plăcea să mă ascult, să revin asupra intonației, să accentuez fraze și să rețin ideile cu adevărat importante, dintr-o carte stufoasă. Și știu, sigur, că această pasiune pentru cuvânt mă va însoți mereu.

Într-o astfel de meserie, cum este cea de jurnalist, o meserie pe care, glumind un pic, o faci în primele 24 de ore ale unei zile, pleci la drum în fiecare zi cu mult entuziasm. Este nevoie de creativitate, de o combustie internă foarte prolifică. Așa că, firesc, am întrebat-o pe Silvia, cum își produce energia pentru acest foc viu, care este jurnalismul.

Silvia Pascale: Din punctul meu de vedere, ca jurnalist, nu poți să acționezi cu jumătăți de măsură. Ori te implici cu totul în subiectul pe care vrei să-l dezvolți, fie într-o știre, un reportaj sau un interviu, fie renunți. Nu poți să te păcălești și să îți spui că îți place acest domeniu, dacă nu este adevărat, pentru că s-ar vedea foarte repede în materialele tale. Bucuria de a sta de vorbă cu oamenii, de a le asculta poveștile, de a sublinia ce este important, de a informa, toate astea stau la baza focului despre care ai vorbit. Și să arzi pentru meseria ta, să pui suflet în ceea ce faci, cred că aici este tot secretul.

Am vorbit de începutul tău în jurnalism, chiar de perioada când nu lucrai în domeniu, am vorbit de ceea ce s-ar putea încadra într-un cotidian, dar dacă suntem la „Portret de journalist”, cum ar arăta portretul cunoscutei jurnaliste Silvia Pascale la viitor?

Silvia Pascale: Portretul jurnalistei Silvia Pascale din viitor, dacă aș excepta, bineînțeles, ridurile, ar semăna izbitor de mult cu cel al Silviei de la începuturile ei jurnalistice, entuziastă, curioasă, dar și foarte timidă, ca și cum ar pregăti primul interviu din viața ei. Eu așa mă simt ori de câte ori lucrez la un reportaj, ori de câte ori iau un interviu. Mă port de parcă ar fi cel de la debut.

 

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:02

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală

Exact în urmă cu un veac, pe 15 septembrie 1926, autoritățile vamale constănțene au descoperit un grav caz de contrabandă, marfa confiscată...

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală