Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme rece și închisă, în Dobrogea și pe litoral

Ninsori slabe și o minimă de -7 grade anunță meteorologii, luni, în regiune.

Vreme rece și închisă, în Dobrogea și pe litoral

Publicat de Adina Sîrbu, 9 februarie 2026, 07:02

Un nou episod de răcire accentuată a vremii, ninsori, polei și intensificări ale vântului afectează mare parte din țară, potrivit unei informări meteorologice emise de ANM și valabilă până marți seară.

Sunt vizate îndeosebi Moldova, Transilvania, Oltenia și Banatul, unde va ninge. În sudul şi estul ţării, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45 – 50 km/h, iar în zona montană, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Totodată, vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice, geroasă în noaptea de luni spre marţi în Moldova şi estul Transilvaniei, cu minime între -15 şi -5 grade Celsius.

În Dobrogea, luni, vremea va fi rece. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 2 grade, cu 1 grad pe litoral, iar cele minime între -7 și -1 grad. Cerul va fi noros și vor fi condiții pentru precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va sufla în general moderat.

De marți, vremea intră într-un proces de încălzire în regiune, dar rămâne închisă, cu ploi slabe. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări ziua, temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 5 grade, cu cea mai mare valoare pe litoral, iar cele minime, între -2 și 2 grade. Izolat va fi ceață.

Miercuri, reapare soarele și vremea devine normală termic. Maximele termice vor fi cuprinse între 6 și 10 grade, cu 8 grade la malul mării, iar minimele nocturne, între 1 și 6 grade.

Dobrogea, sub avertizări de ploi consistente și rafale de vânt de până la 70 de km/h
Meteo luni, 2 noiembrie 2026, 07:14

Dobrogea, sub avertizări de ploi consistente și rafale de vânt de până la 70 de km/h

Săptămâna începe în Dobrogea cu vreme închisă, vânt puternic, precipitații consistente și temperaturi maxime între 9 și 14 grade. O...

Dobrogea, sub avertizări de ploi consistente și rafale de vânt de până la 70 de km/h
Furtuni și ploi, în Dobrogea, până la jumătatea săptămânii
Meteo duminică, 1 noiembrie 2026, 21:32

Furtuni și ploi, în Dobrogea, până la jumătatea săptămânii

ANM a emis duminică mai multe avertizări de vreme rea, ce vizează inclusiv Dobrogea. În această seară, zona de litoral a județului Constanta,...

Furtuni și ploi, în Dobrogea, până la jumătatea săptămânii
Ploi și vânt, în Dobrogea, la început de noiembrie
Meteo duminică, 1 noiembrie 2026, 07:28

Ploi și vânt, în Dobrogea, la început de noiembrie

ANM a emis o informare meteorologică de vreme rea, cu precipitații extinse, ninsori la altitudini mari și intensificări ale vântului, valabilă...

Ploi și vânt, în Dobrogea, la început de noiembrie
Cer acoperit și vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral
Meteo sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:17

Cer acoperit și vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral

Sâmbătă, în Dobrogea, vremea va fi normală termic. Termometrele vor indica 14 grade Celsius, cerul va fi acoperit de nori, iar vântul va fi...

Cer acoperit și vreme normală termic în Dobrogea și pe litoral
Meteo vineri, 30 octombrie 2026, 06:48

Vreme închisă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 15 grade Celsius

În Dobrogea, vremea se menține închisă, iar pentru ziua de vineri, meteorologii anunță cel mult 15 grade Celsius în aer. Cerul va fi mai mult...

Vreme închisă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 15 grade Celsius
Meteo joi, 29 octombrie 2026, 21:15

Vremea rămâne mohorâtă, în Dobrogea

Precipitații, vânt puternic și temperaturi modeste, anunță meteorologii în următoarele zile. Vineri, cerul va fi mai mult noros, izolat va...

Vremea rămâne mohorâtă, în Dobrogea
Meteo joi, 29 octombrie 2026, 06:51

Plouă pe arii extinse. Vreme predominant închisă în Dobrogea și pe litoral

Valorile termice vor crește și se vor situa peste cele normale la această dată, cerul rămâne acoperit și, pe arii relativ extinse, va ploua...

Plouă pe arii extinse. Vreme predominant închisă în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 28 octombrie 2026, 07:10

Vreme închisă, dar caldă, miercuri, în Dobrogea

Județele Constanța și Tulcea continuă să se află sub Cod Galben de ploi însemnate cantitativ până miercuri la ora 12.00. Astăzi, deși...

Vreme închisă, dar caldă, miercuri, în Dobrogea