Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme ploioasă, dar neobișnuit de caldă, în Dobrogea și pe litoral

Temperaturi de până la 16 grade vor fi în regiune.

Vreme ploioasă, dar neobișnuit de caldă, în Dobrogea și pe litoral

Publicat de Adina Sîrbu, 4 ianuarie 2026, 08:36

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului şi viscol la munte, valabilă până luni, 5 ianuarie, ora 20.00.

Duminică, vremea va fi în general închisă și se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, urmând a se acumula cantități de apă în general de 10 – 30 l/mp. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie în Dobrogea și în zona de câmpie din Oltenia și Muntenia, predominant ninsori în Moldova, Banat și în dealurile subcarpatice din sud și doar ninsori în restul teritoriului.

Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei, vântul va sufla cu putere în zona înaltă a Carpaților de Curbură și a Carpaților Meridionali, precum și în Munții Banatului (viteze în general de 60…80 km/h), dar vor fi intensificări, cu viteze mai mici, și în regiunile sudice.

În Dobrogea, astăzi, va ploua, dar temperaturile vor fi mult mai ridicate decât normalul perioadei, cu maxime de 8…16 grade și 13 grade pe litoral, și minime de la 1 la 6 grade.

Primele două zile din săptămână aduc precipitații și în continuare vreme caldă, astfel că valorile termice vor fi icuprinse între 6 și 15 grade, iar minimele nocturne, între 2 și 9 grade.

Conform meteorologilor, până vineri, 9 ianuarie, temporar vor fi precipitaţii, iar local cantităţile de apă vor fi însemnate.

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea
Meteo duminică, 13 septembrie 2026, 19:17

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea

Potrivit unei informări meteorologice, până spre miezul nopții, vremea va fi instabilă în toată țara. În Dobrogea, în această noapte vor...

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea
Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea
Meteo duminică, 13 septembrie 2026, 06:53

Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea

O informare de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse este valabilă până duminică seara în mai multe regiuni ale...

Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea
Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile
Meteo sâmbătă, 12 septembrie 2026, 07:04

Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile

Potrivit ANM, în perioada 11 septembrie, ora 12.00 – 13 septembrie, ora 22.00, toată țara se află sub informare meteorologică de...

Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile
Toată țara se află sub informare meteorologică de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă
Meteo vineri, 11 septembrie 2026, 06:49

Toată țara se află sub informare meteorologică de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă

Vremea va fi frumoasă și caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de vineri, când în aer vor fi cel mult 30 de grade Celsius.Cerul...

Toată țara se află sub informare meteorologică de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă
Meteo joi, 10 septembrie 2026, 21:59

Vremea va fi frumoasă, vineri, în Dobrogea, însă devine instabilă în zilele ce urmează

Vremea va fi în general frumoasă și caldă, vineri, în Dobrogea, fiind anunțate 30 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla...

Vremea va fi frumoasă, vineri, în Dobrogea, însă devine instabilă în zilele ce urmează
Meteo joi, 10 septembrie 2026, 07:13

Joi, vremea se va menține frumoasă și caldă, în Dobrogea și pe litoral

Joi, vremea se va menține frumoasă și caldă, în Dobrogea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele...

Joi, vremea se va menține frumoasă și caldă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 9 septembrie 2026, 22:20

Vreme frumoasă și mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral

Joi, vremea în regiune va fi însorită, cu cer senin și vânt slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 29 de grade,...

Vreme frumoasă și mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 9 septembrie 2026, 06:48

Vreme frumoasă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 28 de grade Celsius în aer

Vremea va fi frumoasă și caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de miercuri, când termometrele vor indica cel mult 28 de grade...

Vreme frumoasă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 28 de grade Celsius în aer