Cod Galben de ceață prelungit în județele Constanța și Tulcea
Până la ora 15.00, ceața reduce vizibilitatea pe șoselele din Dobrogea.
Publicat de Adina Sîrbu, 21 decembrie 2025, 11:09
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţa, o serie de Coduri galbene de ceaţă, valabile, parcursul orelor următoare, în localităţi din 17 judeţe din țară.
Meteorologii au prelungit până la ora 15.00 avertizarea de ceaţă în judeţele Constanta şi Tulcea, unde vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
De asemenea, până la ora 12.00, şi în judeţul Ilfov se va semnala local ceaţă.