Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme caldă, cu precipitații locale, în ultima săptămână din noiembrie

Prognoza ANM.

Vreme caldă, cu precipitații locale, în ultima săptămână din noiembrie
Foto: Ovidiu Oprea

Publicat de Adina Sîrbu, 23 noiembrie 2025, 15:59

Vremea se încălzi din 25 noiembrie în aproape toată țara, după un scurt episod cu temperaturi mai scăzute, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă până la 30 noiembrie 2025.

În intervalul 24 noiembrie, ora 8.00 – 25 noiembrie, ora 8.00, vremea se va încălzi în vestul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe spre seară și noaptea pe arii restrânse în Banat, Crișana și Maramureș și Oltenia, iar la altitudini mari la munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă și în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 10 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -7 grade. Izolat, dimineața și noaptea se va forma ceață.

Luni, în Dobrogea, soarele își face apariția dintre nori și vremea rămâne mai caldă decât în mod normal, cu maxime de 9…12 grade și minime între 3 și 10 grade.

În perioada 25 noiembrie, ora 8.00 – 26 noiembrie, ora 8.00, în țară, vremea se va încălzi semnificativ în aproape toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe, mai ales după amiaza și noaptea, local în jumătatea vestică a teritoriului. La altitudini foarte mari la munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă și local în regiunile vestice și estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 17 grade, iar cele minime se vor situa între -2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 12 grade pe litoral. Pe arii restrânse, în special dimineața și noaptea va fi ceață.

Marți, vremea se menține caldă în Dobrogea, cu cer variabil, maxime de 14…17 grade și minime între 8 și 12 grade.

Vremea va continua să se încălzească în estul și sud-estul țării în intervalul 26 noiembrie, ora 8.00 – 27 noiembrie, ora 8.00, iar în restul teritoriului valorile termice vor fi în scădere. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua slab, local în regiunile sudice și la munte și izolat în rest. Pe crestele montane vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, în nord-vestul, estul și sud-estul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 19 grade, iar cele minime se vor situa între -4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 11 grade pe litoral.

Miercuri, mercurul din termometre urcă, în Dobrogea, până la 19 grade, pe fondul unui cer variabil, fără șanse de ploaie.

Potrivit ANM, în intervalul 27 noiembrie, ora 8.00 – 30 noiembrie, ora 8.00, valorile termice vor scădea și se vor situa în jurul celor specifice perioadei în primele două zile din interval, apoi vremea se va încălzi. Temporar vor fi precipitații, în special în jumătatea sud-estică a țării.

Weekend-ul vine și în Dobrogea cu temperaturi în scădere, de la 18 la cel mult 11 grade ziua, și vreme predominant închisă.

Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
Actualitate luni, 24 august 2026, 13:36

Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore

Activiști Greenpeace din România, Austria, Slovenia și Slovacia, aflați pe nava Arctic Sunrise, au protestat pașnic în apele internaționale...

Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi
Actualitate luni, 24 august 2026, 13:28

CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi

Consilierii județeni sunt chemați, mâine, să aprobe utilizarea fondului de regenerare locală aflat la dispoziția Consiliului Județean în anul...

CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi
AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:42

AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane

De la 1 noiembrie, CT BUS ar urma să intre în localitățile din jurul Constanței. Primele localități luate în calcul sunt Cumpăna, Valu lui...

AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane
FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:19

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

În data de 20 august 2026, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, împreună cu colegi din...

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:00

AUDIO | În ce condiții ar putea fi reluată greva generală din sistemul sanitar

Forma recentă a proiectului Legii salarizării îi nemulțumește pe sindicaliștii din sistemul sanitar. Aceștia avertizează că sunt gata să...

AUDIO | În ce condiții ar putea fi reluată greva generală din sistemul sanitar
Actualitate luni, 24 august 2026, 11:06

MANGALIA: Legitimațiile de transport pentru elevi sunt eliberate începând de astăzi

De astăzi, la Mangalia, sunt eliberate legitimațiile de transport pentru elevi. Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, Paul...

MANGALIA: Legitimațiile de transport pentru elevi sunt eliberate începând de astăzi
Actualitate luni, 24 august 2026, 10:46

AUDIO | La nivelul județului Constanța au fost construite mai multe locuințe maxim protejate destinate persoanelor cu dizabilități

Unul dintre cele mai mari proiecte de reformare a sistemului de asistență pentru persoanele adulte cu dizabilitități din România a ajuns la...

AUDIO | La nivelul județului Constanța au fost construite mai multe locuințe maxim protejate destinate persoanelor cu dizabilități
Actualitate luni, 24 august 2026, 10:14

CONSTANȚA: Mai multe locuri de joacă, verificate de inspectorii CJPC

În cadrul acțiunilor desfășurate săptămâna trecută, comisarii CJPC Constanța au verificat 14 locuri de joacă, unde au fost constatate...

CONSTANȚA: Mai multe locuri de joacă, verificate de inspectorii CJPC