Ascultă Radio România Constanța Live

29 octombrie – Ziua Reginei Maria, potrivit legii promulgate de președintele Nicușor Dan

Zi dedicată comemorării personalității și contribuției istorice a Reginei Maria a României.

29 octombrie – Ziua Reginei Maria, potrivit legii promulgate de președintele Nicușor Dan

Publicat de Adina Sîrbu, 20 noiembrie 2025, 21:06

Președintele Nicușor Dan a promulgat joi legea pentru instituirea datei de 29 octombrie ca Ziua Reginei Maria.

Proiectul a fost adoptat pe 28 octombrie de Camera Deputaților, ca for decizional, și are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 29 octombrie ca Ziua Reginei Maria, dedicată comemorării personalității și contribuției istorice a Reginei Maria a României.

Cu prilejul marcării acestei zile, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse atrase, potrivit legii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările sportive, culturale, artistice, educaționale sau programele de promovare organizate, în limita bugetelor aprobate.

În ziua de 29 octombrie, instituțiile publice arborează drapelul național, potrivit prevederilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit unui amendament, în vederea marcării Zilei Reginei Maria, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate acestei zile.

Sursă: AGERPRES

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca