16 noiembrie – Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Patrimoniul UNESCO cuprinde şi totalitatea celor mai importante situri naturale, vestigii culturale subacvatice, dar şi expresii culturale și artistice orale, tradiţii, ritualuri ori meşteşuguri tradiţionale.

Publicat de Adina Sîrbu, 16 noiembrie 2025, 09:15

Ziua Patrimoniului Mondial este celebrată în România în fiecare an în 16 noiembrie, dată la care, în 1972, a fost adoptată Convenţia Patrimoniului Mondial cultural şi natural de către Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – UNESCO.

La 16 noiembrie 1972, la Paris, în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinţei generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, statele membre ale UNESCO au adoptat Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural. La cea de-a 34-a sesiune a Comisiei pentru Patrimoniu Mondial s-a hotărât ca data de 16 noiembrie să fie sărbătorită ca Ziua Patrimoniului Mondial.

Noţiunea de patrimoniu s-a extins considerabil în ultimele decenii. În 1994, UNESCO a lansat Strategia Globală pentru o Listă echilibrată, reprezentativă şi credibilă a Patrimoniului Mondial (Global Strategy for a Balanced, Representative and Credible World Heritage List), cu scopul de a extinde semnificaţia definiţiei de patrimoniu mondial. Tot din nevoia de a redefini conceptul de patrimoniu, aducând recunoaștere tuturor formelor de diversitate culturală și de expresie creativă a umanității, nu doar celor materiale, UNESCO a adoptat, în 2003, prin Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, și termenul de Patrimoniu cultural imaterial.

Astfel, pe lângă ansamblul bunurilor materiale și culturale de o valoare universală excepţională, patrimoniul UNESCO cuprinde şi totalitatea celor mai importante situri naturale, semnificative din punctul de vedere al unicității peisajelor, al biodiversităţii, fenomenelor fizice sau proceselor geologice, vestigii culturale subacvatice, ca şi expresii culturale și artistice orale, tradiţii, ritualuri ori meşteşuguri tradiţionale.

Începând de la data aderării sale la UNESCO (27 iulie 1956), România este membru activ al tuturor celor șapte convenții culturale UNESCO și participă la toate reuniunile organismelor subsidiare ale UNESCO.

În cadrul MAE funcționează Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO – Paris, care asigură legătura dintre UNESCO și instituțiile naționale cu responsabilități directe în problematica protejării patrimoniului, așa cum sunt Comisia Națională a României pentru UNESCO, Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Comisia Națională Pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Reprezentant este Excelența Sa, ambasador extraordinar și plenipotențiar, Simona-Mirela Miculescu.

Prin declararea la nivel naţional a Zilei Patrimoniului Mondial, sunt promovate elementele de valoare universală ale patrimoniul mondial românesc şi se evidenţiază necesitatea protejării şi conservării acestora.

România are înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO nouă elemente – 7 elemente de patrimoniu cultural și 2 elemente de patrimoniu natural – și anume:

• Bisericile cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993);
• Mănăstirea Hurezi (1993); sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999);
• Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (1999); centrul istoric Sighişoara (1999); ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş (1999);
• Situl natural Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (1991),
• Pădurile de fag antice şi primitive din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei (2017, pădurile vizate din România fiind cele de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei, judeţul Caraş Severin;
• Masivul Cozia, Lotrişor, judeţul Vâlcea;
• Codrul secular Şinca, judeţul Braşov;
• Codrul secular Slătioara, judeţul Suceava; Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ, judeţul Maramureş);
• Peisajul cultural minier Roșia Montană (2021).

Patrimoniul cultural reprezintă expresia unui mod de viaţă dezvoltat de o comunitate şi transmis din generaţie în generaţie şi include, obiceiuri, practici, tradiţii, obiecte, manifestări artistice şi valori. Patrimoniul cultural poate fi material sau imaterial şi conţine dovezi istorice, evidente şi tangibile încă din antichitate.

România participă la acţiunile UNESCO în domeniul patrimoniului, în cadrul activităților desfășurate sub egida convenţiilor la care este parte.

Sursă: RADOR