Ascultă Radio România Constanța Live

Naţionala de fotbal a României, învinsă de Bosnia-Herţegovina cu 3-1, în preliminariile CM 2026

România a încheiat pe locul treilea și va participa în martie la barajul de calificare la Cupa Mondială.

Naţionala de fotbal a României, învinsă de Bosnia-Herţegovina cu 3-1, în preliminariile CM 2026
Foto: REUTERS/ Amel Emric

Publicat de Adina Sîrbu, 16 noiembrie 2025, 07:26 / actualizat: 16 noiembrie 2025, 8:51

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 3-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Stadionul Bilino Polje din Zenica, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.

Tricolorii au făcut două reprize diferite – au jucat bine în prima şi au deschis scorul prin Daniel Bîrligea (17), dar catastrofal în a doua, primind trei goluri, dintre care două în inferioritate numerică.

Meciul s-a desfăşurat într-o atmosferă ostilă, în care suporterii echipei gazdă au fluierat imnul României şi au scandat în mai multe rânduri „ţiganii, ţiganii” la adresa românilor, în timp ce jucătorii bosniaci au comis numeroase durităţi, unele fiind tratate cu indulgenţă de arbitru.

România a început bine meciul, cu un presing avansat, iar în min. 14, Man l-a lansat bine pe Mihăilă, care a rămas singur cu portarul, dar Vasilj a deviat în corner. Trei minute mai târziu (17), Mihăilă a făcut o cursă pe partea stângă, a centrat perfect în careu, iar Bîrligea a trimis mingea peste portar cu o scăriţă.

Finalul primei reprize a aparţinut bosniacilor. Tahirovic a şuat de la 22 de metri, dar Ionuţ Radu a reţinut, după care acelaşi Tahirovic (45+2) a tras din lovitură liberă de la 23 de metri, iar mingea a izbit transversala.

Selecţionerul Barbarez a mutat la pauză şi schimbările au dat roade imediat, Dzeko (49) marcând din faţa porţii, după ce a câştigat duelul aerian cu Racoviţan (1-1).

România a primit o nouă lovitură în min. 67, când Drăguş, intrat două minute mai devreme, a fost eliminat după o intrare cu piciorul sus la Katic.

Careul României a fost asediat de bosniaci, care au trecut în avantaj prin golul superb marcat de Bajraktarevic (79), colegul lui Man la PSV Eindhoven, cu un şut la vinclu de la 22 de metri.

Tabakovic a închis tabela (90+4), după ce trimisese în transversală, la centrarea lui Alajbegovic.

România a încheiat meciul în atac, Vasilj respingând şutul lui Răzvan Marin (90+6), din lovitură liberă de la 25 de metri, însă meciul era tranşat.

Învinsă cu 3-1, România a pierdut şansa de a se califica direct la turneul final sau de a ajunge în play-off din grupele preliminare. Tricolorii mai au şansa barajului prin traseul Ligii Naţiunilor, în urma performanţelor de anul trecut, urmând să evolueze în deplasare, cel mai probabil cu una dintre echipele din prima grupă valorică – Italia, Turcia, Polonia sau Ucraina. În caz de victorie, tricolorii vor disputa un nou meci de baraj pentru a merge la turneul final din SUA, Canada și Mexic.

Tot sâmbătă, Austria a învins Cipru în Grupa H, scor 2-0.

România va juca marţi cu San Marino, la Ploieşti, în ultimul meci din grupă, în timp ce Austria şi Bosnia-Herţegovina se vor bate într-un meci cu calificarea pe masă.

Preliminariile CM 2026, grupa H

BOSNIA – ROMÂNIA 3-1 (0-1), tadion ”Bilino Polje”, Zenica, 12.000 de spectatori.

Au marcat: Edin Dzeko (49), Esmir Bajraktarevic (79), Haris Tabakovic (90+4), respectiv Daniel Bîrligea (17).

BOSNIA: Vasilj – Malic (46 Alajbegovic), Katic, Burnic (70 Basic), Muharemovic – Bazdar (46 Tabakovic), Tahirovic (83 Hazdiahmetovic), Bajraktarevic – Dedic, Dzeko, Memic. Selecționer Sergej Barbarez.

ROMÂNIA: I. Radu – Rațiu, Ghiță, Racovițan, Chipciu – I. Hagi (76 Miculescu), M. Marin, V. Dragomir (76 R. Marin) – Man, Bîrligea (65 Drăguș), Mihăilă. Selecționer: Mircea Lucescu.

Arbitru: Michael Oliver (Anglia).

Cartonaș roșu. Drăguș 68.

Clasament grupa H

1. Austria 7 6 0 1 21-3 18 p

2. Bosnia 7 5 1 1 16-6 16 p

3. ROMÂNIA 7 3 1 3 12-9 10 p

4. Cipru 8 2 2 4 11-11 8 p

5. San Marino 7 0 0 7 1-32 0 p.

Sursă: Agerpres

Victorie în deplasare pentru fotbalistele de la Farul Constanța
Sport joi, 22 octombrie 2026, 08:26

Victorie în deplasare pentru fotbalistele de la Farul Constanța

În prima etapă a returului Superligii feminine de fotbal, Farul Constanța a întâlnit, în deplasare, pe nou promovata Rapid București, echipă...

Victorie în deplasare pentru fotbalistele de la Farul Constanța
Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului de la Ningbo
Sport miercuri, 21 octombrie 2026, 16:19

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului de la Ningbo

Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Sara Bejlek, cu 7-6, 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China),...

Sorana Cîrstea s-a oprit în optimile turneului de la Ningbo
Miercuri vor boxa cei doi pugiliști de la CSM Constanța
Sport miercuri, 21 octombrie 2026, 14:01

Miercuri vor boxa cei doi pugiliști de la CSM Constanța

Marți, Campionatele Naționale de Box rezervate seniorilor-U23 au debutat în incinta Complexului Sportiv Tomis – Flămânda. Prima zi a fost...

Miercuri vor boxa cei doi pugiliști de la CSM Constanța
Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid – Leipzig din Liga Campionilor
Sport marți, 20 octombrie 2026, 11:43

Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid – Leipzig din Liga Campionilor

Arbitrul român a fost delegat de UEFA la partida Real Madrid – Leipzig din runda a treia a fazei principale UEFA Champions League. Partida va avea...

Istvan Kovacs va arbitra meciul Real Madrid – Leipzig din Liga Campionilor
Sport marți, 20 octombrie 2026, 10:21

La Constanța începe Campionatul Național de box pentru seniori U23

În perioada 20-23 octombrie, Federația Română de Box și Clubul Sportiv Municipal Constanța organizează Campionatul Național pentru Seniori...

La Constanța începe Campionatul Național de box pentru seniori U23
Sport marți, 20 octombrie 2026, 08:55

Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Tomis Karate Constanța

La Târgu Secuiesc s-au desfăşurat întrecerile Campionatului Național de Karate Shotokan WSF. Din Constanţa au participat 12 sportivi de la CS...

Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Tomis Karate Constanța
Sport marți, 20 octombrie 2026, 08:28

S-a încheiat etapa a 12-a din Superligă

Meciurile din etapa a 12-a a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până luni. Rezultate: Vineri 16 octombrie Oţelul Galaţi –...

S-a încheiat etapa a 12-a din Superligă
Sport luni, 19 octombrie 2026, 11:17

Medalii pentru tinerii judoka de la CSM Constanța

Judoka de la CSM Constanța au obținut o medalie de aur și trei de argint la Satu Mare, unde au avut loc Cupa României și Campionatul Național...

Medalii pentru tinerii judoka de la CSM Constanța