Ascultă Radio România Constanța Live

Șantierul Naval Mangalia ar putea fi integrat în Programul SAFE finanțat de UE

Deși are datorii mult peste valoarea de lichidare, Șantierul Naval Mangalia rămâne un obiectiv strategic, iar autoritățile încearcă să-l facă atractiv pentru investitori.

Șantierul Naval Mangalia ar putea fi integrat în Programul SAFE finanțat de UE

Publicat de Adina Sîrbu, 12 noiembrie 2025, 19:19

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Economiei, Radu Miruță, a prezentat situația dificilă în care se află Șantierul Naval din Mangalia, subliniind că unitatea are datorii de peste două ori mai mari decât valoarea sa de lichidare.

Oficialul a precizat că, în pofida problemelor financiare, șantierul rămâne un obiectiv strategic și funcțional, de importanță majoră pentru România.

Pentru a-l face mai atractiv potențialilor investitori, Radu Miruță a confirmat faptul că există preocuparea de a integra Șantierul Naval în cadrul Programului SAFE de înzestrare militară, finanțat de Uniunea Europeană, mecanism prin care ar urma să fie aduse comenzi noi, care să echilibreze raportul dintre valoarea de lichidare și datoriile acumulate, oferind astfel șantierului o perspectivă de redresare.

Radu Miruță: Șantierul de la Mangalia a fost dus de conducerea politică a acestui stat într-un punct în care are valoare de lichidare 87 de milioane de euro și are datorii 196 de milioane de euro. Vă invit pe dumneavoastră sau pe acționarii dumneavoastră să vină să cumpere un bun care valorează 87 și are datorii 196. Având în vedere faptul că este un șantier strategic, având în vedere faptul că este un șantier funcțional de o importanță majoră pentru România, din această situație proastă în care a fost dus, pentru a-l face atrăgător, încercăm prin SAFE să punem în pachetul datorii 87 – valoare 196 niște comenzi, astfel încât pentru un potențial investitor să devină mai atractiv. Aducând niște comenzi prin acest SAFE, modul meu de gândire a fost că fac pachetul mai mare prin aceste comenzi, astfel încât el să fie atractiv. Da, desfășurăm în aceste zile discuții pentru ca cineva să construiască ceea ce Armata Română are nevoie la Șantierul 2 Mai de la Mangalia.

Redactor: Laurențiu Despina

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța