„Zăvelcă vânătă din Oltenia”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Piesa lucrată la jumătatea secolului al XX-lea a fost achiziționată de Muzeul de Artă Populară Constanța în anul 2018.
                                Publicat de Doina Sirbu, 3 noiembrie 2025, 12:01
Catrința prezentată este parte componentă a costumului popular din zona de nord a județului Olt și documentează etapa pătrunderii influențelor ungurenești în portul de sărbătoare din zonă, după Primul Război Mondial. Ungurenii sunt românii din Transilvania care, practicând păstoritul transhumant, s-au stabilit în Muntenia și Oltenia, întemeind sate noi.
Piesele de costum erau lucrate în ateliere urbane din zona Sibiului și achiziționate de către localnici din târgul de la Drăgășani (Vâlcea).
Catrința denumită zonal „zăvelcă vânătă” (după culoarea albastru închis a fondului) este țesută în patru ițe din lână și bumbac și prezintă motive decorative dispuse în registre orizontale. Decorul este constituit din motive geometrice (romburi) și „coarnele berbecului”, țesute cu fir metalic auriu, argintiu și mătase policromă.
Pe trei dintre laturile catrinței este realizată dantelă croșetată din mătase neagră. Piesa lucrată la jumătatea secolului al XX-lea a fost achiziționată de Muzeul de Artă Populară Constanța în anul 2018.
Sursă: Muzeul de Artă Populară Constanța