Ascultă Radio România Constanța Live

Oferta educațională de toamnă la Cazinoul din Constanța: Ateliere de arhitectură și o proiecție imersivă

Povestea construcției și restaurării Cazinoului din Constanța și o călătorie fascinantă pe urmele savantului și exploratorului Emil Racoviță, temele celor două programe.

Oferta educațională de toamnă la Cazinoul din Constanța: Ateliere de arhitectură și o proiecție imersivă
Foto: Ovidiu Oprea

Publicat de Adina Sîrbu, 13 octombrie 2025, 14:50

Cazinoul din Constanța anunță lansarea, începând din 21 octombrie, a programelor educaționale pentru toamnă. Astfel, cei mici vor putea descoperi în cadrul atelierului „Arhitect pentru o zi” întreaga poveste a Cazinoului, iar prin intermediul unei proiecții imersive, vor călători în lumea fascinantă a marelui explorator român Emil Racoviță.

Vârsta recomandată pentru participare este de peste 6 ani, iar înscrierile sunt deschise pentru grupuri la adresa contact@cazinoul.com de marți până vineri, iar pentru zilele de sâmbătă și duminică se pot face rezervări în regim individual direct pe bilet@cazinoul.com sau la casierie, în limita disponibilității.

Toate detaliile despre durata atelierelor și a proiecției imersive, tarifele de acces și programul de vizitare sunt disponibile la secțiunea dedicată la adresa www.cazinoul.com/ateliere-si-imersiv/

Atelier de arhiectură 

Atelierul denumit sugestiv „Arhitect pentru o zi” îi familiarizează pe toți cei curioși cu povestea construcției și restaurării Cazinoului din Constanța. Acesta urmărește aspecte legate de istoria clădirii simbol al orașului, cu accent pe elementele decorative, mitologie și simbolistică. Atelierele se adresează atât copiilor de peste șase ani, cât și tuturor celor care vor să experimenteze o formă de învățare aplicată și dinamică.

Prin jocurile interactive propuse – construcția unei machete, realizarea unui vitraliu, puzzle-uri 3D și exerciții grafice, dar și prin vizita însoțită de discuții și jocuri – instructorii și profesorii vor putea să ofere un moment de activități dinamice, aducând împreună elemente de stimulare cognitivă și emoțională.

Atelierul debutează cu o prezentare care explică etapele principale ale restaurării și oferă o imagine de ansamblu asupra Cazinoului în forma sa originală din 1910. Participanții vor lucra pe grupe la un joc esențializat de volume printate 3D la scară mică, prin care vor descoperi modul în care clădirea s-a transformat de-a lungul timpului. Prin acest exercițiu, participanții înțeleg cum lucrează arhitecții care proiectează și gândesc spațiile. Ulterior, atenția se concentrează pe detaliile decorative. Participanții își vor crea, pe rând, propriile vitralii, vor lucra la reconstruirea unei frize decorative sau vor reproduce un fragment din pictura murală originală a Cazinoului în urma unui exercițiu creativ.

Atelierul cuprinde și un tur ghidat al Cazinoului care pune accent pe arhitectura clădirii. La începutul traseului, fiecare participant primește un set cu materiale educative sub forma unui joc magnetic menit să transforme vizita într-o experiență interactivă de învățare aplicată.

Program și tarife acces atelier Arhitect pentru o zi

  • Zilnic, de marți până vineri, în intervalele orare 10.00 – 13.00 și 14.00 – 18.00 (ultimele ateliere începând de la 12.00, respectiv 17.00)
  • Durata: aproximativ o oră și jumătate
  • Preț persoană pachet: 70 de lei (include ateliereul de arhitectură și turul ghidat)
  • La un grup de minim 15 copii, însoțitorul beneficiază de gratuitate.
  • Accesul grupului se face pe bază de rezervare la contact@cazinoul.com și tariful se va achita direct la casierie.
  • Weekendul este destinat atelierelor individuale (se pot înscrie copii sau adulți care nu fac parte dintr-un grup organizat), începând de la 10.30, respectiv 12.00
  • Durata: aproximativ 45 de minute
  • Preț persoană: 50 de lei 
  • Acest tarif include numai participarea la atelier, fiind necesară achiziționarea unui bilet separat pentru vizitarea celorlalte spații ale Cazinoului, în afară de cel în care se desfășoară atelierul. Tariful pentru ateliere este același și pentru părinți.
  • Rezervările se pot face pe cazinoul.com sau direct de la casierie, în limita disponibilității.

Proiecție imersivă 

Toți cei pasionați de aventură pot descoperi povestea fascinantă a savantului și exploratorului Emil Racoviță într-un film animat de aproximativ 20 de minute. Proiecția panoramică 360° transformă întreaga experiență într-o călătorie multisenzorială și educativă, potrivită pentru toate vârstele.

Povestit chiar din perspectiva savantului român pentru a spori caracterul imersiv, proiecția urmărește principalele etape din viața și cariera marelui explorator: copilăria și formarea sa, întâlnirea cu Ion Creangă sau Grigore Antipa, expediția cu nava Belgica în Antarctica sau activitatea de scafandru și cercetările prin care a fondat biospeologia.

Proiecția îmbină armonios narațiunea biografică cu imagini spectaculoase, oferind publicului o experiență captivantă despre parcursul fascinant al lui Emil Racoviță într-o experiență imersivă unică, ce îmbină educația, aventura și emoția descoperirii.

Program și tarife proiecție imersivă Marele explorator Emil Racoviță  

  • Interval difuzare proiecție imersivă: 10.00 – 13.00 și 14.00 – 18.00, o dată pe oră de la fix (ultima difuzare fiind la 12.00, respectiv 17.00)
  • Durata: aproximativ 20 de minute
  • Zilele de marți până vineri sunt destinate atât grupurilor de minim 15 copii și maxim 50 de copii (vârstă recomandată 6+), cât și vizionării individuale (se pot înscrie copii sau adulți care nu fac parte dintr-un grup organizat). La un grup de minimum 15 copii, însoțitorul beneficiază de gratuitate.
  • Accesul grupului organizat de peste 15 persoane se face pe bază de rezervare la contact@cazinoul.com și participarea se va achita direct la casierie.
  • Preț persoană pachet: 60 lei (include filmul imersiv și vizita Cazinoului)
  • Preț persoană (acces singular proiecție imersivă): 40 lei
  • Biletele se pot achizitiona de pe site-ul www.cazinoul.com sau direct de la caserie, în limita disponibilității.

De la redeschiderea oficială din 21 mai 2025, Cazinoul a atras peste 170.000 de vizitatori. Cu o identitate reconfigurată și un program cultural divers și atractiv, edificiul-simbol al Constanței își propune să redevină un reper al vieții culturale din România pentru publicul local și internațional.

Velier cu 5 persoane la bord, răsturnat în apele mării la Saturn
Actualitate duminică, 23 august 2026, 17:44

Velier cu 5 persoane la bord, răsturnat în apele mării la Saturn

Un velier cu 5 persoane la bord s-a răsturnat, astăzi, în apele mării, la Saturn. Cei cinci au fost recuperați de salvamari și aduși în...

Velier cu 5 persoane la bord, răsturnat în apele mării la Saturn
Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Actualitate duminică, 23 august 2026, 15:37

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii

În fiecare vară, spre finalul sezonului estival, în Marea Neagră își fac apariția meduze uriașe, un fenomen care îi poate speria pe unii...

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
Actualitate duminică, 23 august 2026, 14:25

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga

Nava-școală „Mircea” a acostat vineri în portul spaniol Málaga, fiind una dintre ultimele escale ale marșului internațional de instrucție...

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:53

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la 1.550 m³/s, însă se va...

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:23

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită...

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:12

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă

Ministerul Energiei şi Hidroelectrica au început să crească debitul Dunării pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor, în timp ce...

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:00

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București

UPDATE: Accidentul nu se confirmă, anunță ISU Dobrogea. __________________ Un accident rutier s‑a produs duminică pe Autostrada A2, în dreptul...

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:52

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști

Polițiștii constănțeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, trei dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier. În această...

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști