Ascultă Radio România Constanța Live

Oana Țoiu: Am discutat cu Rubio de importanța pe care România o acordă prezenței trupelor militare SUA, de o componentă permanentă

Printre subiectele agendei eventualei întâlniri se numără parteneriatul transatlantic, situația de securitate, dar și relația economică.

Oana Țoiu: Am discutat cu Rubio de importanța pe care România o acordă prezenței trupelor militare SUA, de o componentă permanentă
Foto: facebook.com

Publicat de Doina Sirbu, 9 octombrie 2025, 20:20

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că a discutat cu omologul său american, Marco Rubio, la Washington, inclusiv despre prezența trupelor SUA din România, care ar putea avea, ‘în timp, o componentă permanentă’.

‘Am adresat, în conversația cu secretarul de stat Marco Rubio, și importanța pe care România o acordă prezenței trupelor militare SUA pe teritoriul României în format aliat, precum și deciziile noastre de a asigura investițiile necesare astfel încât această prezență să continue, să capete în timp un caracter în care să aibă o componentă permanentă, dincolo de componenta rotativă’, a spus șefa diplomației române.

Totodată, ea a menționat că a vorbit cu omologul său despre investițiile planificate de Ministerul Apărării, în special în baza ‘Mihail Kogălniceanu’, și de prioritățile la nivel NATO.

Țoiu a amintit că Bucureștiul va găzdui Forumul industriilor NATO, în noiembrie.

‘Am discutat împreună despre posibile direcții de abordare în cadrul NATO față de aceste etape pe care le vedem în conflictele, atât cel de la granița noastră cu Ucraina, cât și alte conflicte din lume, în ceea ce privește tipologia de capabilități defensive și de descurajare’, a completat ministrul.

De asemenea, a fost abordat și planul de securitate la Marea Neagră.

‘Statele Unite ale Americii au abordat în Congres, în mandatul anterior, acest lucru transpartinic. A fost un grup de lucru atât cu republicani, cât și cu democrați. Noi ne-am întâlnit de altfel împreună cu președintele Nicușor Dan, cu co-inițiatorii la summitul NATO de la Haga. Însă în acest nou format în care sunt mai multe schimbări politice, schimbări care s-au realizat la nivelul Congresului, a fost foarte important pentru noi, ca România, să ne asigurăm că focusul pe Marea Neagră rămâne. Și atunci, sunt câteva lucruri pe care noi le-am făcut ca să susținem această direcție. În primul rând, Marea Neagră ca subiect pe care l-am adresat și în discuțiile pe care le-am avut în formatul ONU, inclusiv un panel pe securitate maritimă pe care noi l-am co-inițiat și a avut participanți și din Canada și din Statele Unite ale Americii și din Filipine, precum și reprezentanți din Țările Baltice, care au și dumnealor un focus pe securitatea maritimă’, a punctat Țoiu.

Ea a adăugat că a avut întâlniri cu reprezentanți ai Congresului american pe această temă, luna trecută, când a avut loc Adunarea generală a ONU. De asemenea, a spus că acesta este un subiect pe care îl va discuta curând cu omologul turc.

‘Și în subcomitetul pentru Uniunea Europeană a avut loc o audiere dedicată (regiunii – n.r.) Mării Negre, pe 30 septembrie. Acest lucru este un semnal bun privind disponibilitatea și interesul de la nivelul Congresului, pentru a continua atât discuțiile, cât și focusul în această direcție. Dar sigur că trebuie să ne asigurăm și noi, la nivelul Uniunii Europene și acasă, că ducem acest lucru dincolo de abordarea strategică, în decizii concrete. De exemplu, România vrea să găzduiască hubul de securitate maritimă de la nivelul Uniunii Europene. Marea Neagră va fi, de asemenea, un subiect care va fi parte din vizita bilaterală pe care o voi avea la invitația ministrului de Externe al Turciei. Acest lucru i l-am menționat și secretarului de stat Marco Rubio în discuția despre Marea Neagră’, a arătat ministrul român.

Oana Țoiu a reiterat importanța regiunii Mării Negre din punct de vedere logistic și umanitar.

‘Am discutat împreună și despre rolul pe care Marea Neagră l-a avut și îl are și dintr-o perspectivă de acces logistic, fie că am vorbit de fluxurile umanitare sau de exporturi, dar și de interesul SUA de a consolida practic mai mult o diversitate a căilor logistice care să le permită acces pentru produsele lor’, a afirmat ea.

Totodată, ministrul a amintit de faptul că a prezentat părții americane situația de pe Flancul estic, în special privind atacurile cu drone.

‘Am avut aceste discuții împreună atât despre Flancul estic, cât și despre dronele care au intrat neautorizat în spațiul aerian al României în mai multe formate de lucru acum două-trei săptămâni în contextul Națiunilor Unite, inclusiv cu secretarul de stat Marco Rubio. Această conversație a făcut parte din cina de lucru transatlantică, cogăzduită de secretarul de stat Marco Rubio și de secretarul general NATO, Mark Rutte. Noi am avut atunci, am avut eu o intervenție între primele intervenții introductive, tocmai pentru a prezenta perspectiva României legată de aceste lucruri. Și ei au disponibilitatea, sigur, de a susține în continuare atât apărarea pe Flancul estic, cât și, evident, mecanismul principal care trebuie să fie, în primul rând, unul de descurajare’, a precizat Țoiu.

În ceea ce privește pregătirea unei întrevederi bilaterale a președinților american și român în SUA, ministrul de Externe a declarat: ‘Ne uităm la posibilitatea calendarului din primul trimestru al anului viitor’.

Printre subiectele agendei eventualei întâlniri se numără parteneriatul transatlantic, situația de securitate, dar și relația economică.

‘(Sunt – n.r.) prioritățile în parteneriatul transatlantic, care sigur că sunt discutate la fiecare dintre întâlnirile importante, întâlnirile la nivel înalt, sunt legate de securitate, dezvoltarea economică și partea de investiții, desigur, cu focus pe energie, partea de tehnologie. Noi avem o miză – să susținem împreună diplomația economică. Aici nu vorbim doar de investițiile companiilor americane pe teritoriul României sau împreună cu România, ci și de această etapă matură în care se află România, o etapă în care avem antreprenori români care au ajuns la un nivel de dezvoltare, de capital, de calitatea produselor și serviciilor lor, care le-a permis și le permite să se extindă și pe piața din SUA, să acceseze aici piața de capital și să aibă proiecte la scară largă. Am vorbit și despre asta, i-am menționat eu secretarului de stat Marco Rubio rolul antreprenorilor români, inclusiv în domenii-cheie, așa cum este securitatea cibernetică sau noile tehnologii’, a mai spus Oana Țoiu.

Sursă: AGERPRES

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali
Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:05

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie

În ultimii 30 de ani, gazul natural a fost privit ca un mare beneficiu, folosit în special în producția industrială, dar și ca o facilitate...

Gaz natural sau energie electrică? Analiză realizată de Ciprian Cherciu, consultant în energie
Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 10:05

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică

În urma incendiului care a cuprins, aseară, un bloc din campusul social Henri Coandă, 8 persoane, între care 4 copii, sunt internate la Spitalul...

Incendiu Henri Coandă | Una dintre victime este în stare critică
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 09:21

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific

Dezinformarea în domeniul sănătăţii sau prezentarea incompletă a informaţiilor nu reprezintă simple opinii şi pot constitui un risc real...

Colegiul Medicilor din România despre panourile anti-cezariană: Informațiile afișate, lipsite de fundament științific
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 08:12

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la...

România primeşte derogare de la SUA pentru repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 07:54

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise

Miercuri, 15 aprilie, forțele Federației Ruse au atacat, în repetate rânduri, obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea graniței. Două mesaje RO-Alert au fost emise
Actualitate marți, 14 aprilie 2026, 22:51

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative

Un incendiu a cuprins în această seară un bloc din campusul social Henri Coandă, fiind activat Planul Roșu de Intervenție. „Forțele de...

Incendiu Henri Coandă | Peste 150 de persoane au fost evacuate. Primăria Constanța pune la dispoziția celor afectați de incendiu, mai multe unități locative