TULCEA: A început KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr
Timp de 6 zile, Teatrul Jean Bart și Casa Avramide devin spațiile în care cinematografia dedicată copiilor și adolescenților întâlnește publicul local, într-o atmosferă prietenoasă.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 octombrie 2025, 09:46
În perioada 6 – 11 octombrie 2025, Tulcea devine locul de întâlnire al copiilor, adolescenților și familiilor cu filme care inspiră, educă și deschid imaginația.
KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, cel mai mare festival de profil din Europa Centrală și de Sud-Est, ajunge la Tulcea cu o selecție spectaculoasă de producții internaționale, ateliere și evenimente speciale.
Timp de șase zile, Teatrul Jean Bart și Casa Avramide devin spațiile în care cinematografia dedicată copiilor și adolescenților întâlnește publicul local, într-o atmosferă prietenoasă.
Ediția de la Tulcea aduce în prim-plan importanța accesului tinerilor la cultură și arte vizuale de calitate, oferind un cadru în care școala, familia și comunitatea se întâlnesc prin cinema. Este o invitație la visare și descoperire, un festival care aduce împreună copiii, adolescenții și părinții în jurul marelui ecran, pentru a împărtăși emoții și povești.
Festivalul aduce la Tulcea o selecție de filme internaționale recente, premiate și apreciate la marile festivaluri de profil, subtitrate și dublate în limba română, menite să stârnească imaginația.
Proiecțiile vor fi completate de ateliere de film, actorie și multe alte surprize, unde copiii și adolescenții vor avea ocazia să își descopere propriile voci artistice și să se exprime liber prin intermediul imaginii și al poveștii.
PROGRAMUL COMPLET AL EDIȚIEI:
- Luni, 6 octombrie, Teatrul Jean Bart
9.00 – Funny Circus, acrobaţi pe picioroange
10.00 – Proiecţia filmului Hola Frida, regia: Karine Vezina & Andre Kadi, cu: Olivia Ruiz, Emma Rodriguez, Rebeca Gonzales.
Este povestea unei fetiţe diferite. Lumea ei este Coyoacan, Ciudad de Mexico. Strălucitoare, plină de viaţă, totul o interesează, iar atunci când apar dificultăţi, le înfruntă cu o imaginaţie debordantă. Această fetiţă se numeşte Frida Kahlo.
Animaţie, 1 h 22 m, dublat live în limba română
Recomandare de vârstă: +6 ani.
11.00 – Funny Circus, Acrobaţi pe picioroange, jonglerii şi monociclu
12.00 – Proiecţia filmului Jderii: Cercetaşii Curajoşi, regia: Paul Magnus Lundø, cu: Nils Elias Olsen, Caroline Johansen, Øystein Martinsen.
Când Berny (11 ani) se alătură unui grup de cercetaşi neobişnuit numit Jderii, îşi propune să câştige Trofeul de Aur al Cercetaşilor, pe care tatăl său decedat îl obţinuse odată. Totuşi, când mama sa adoptivă radicalizată, Gerdy, reuşeşte să devină noul co-lider al Jderilor, ea anulează toate competiţiile viitoare. Competiţia din acest an este singura şansă a lui Berny de a câştiga trofeul, aşa că trişează în probe pentru a deveni concurentul ales al Jderilor. Aceasta declanşează o rivalitate cu liderul junior al grupului, Lars (13 ani), şi aprinde o luptă pentru putere între Gerdy şi naivul ei co-lider, Gunnar. Acum, Gerdy conduce o lovitură de stat şi este pe punctul de a pune mâna pe drepturile asupra casei cercetaşilor. Dacă Berny nu îşi va mărturisi şarada, Jderii vor pierde totul; va sacrifica el câştigarea trofeului şi va risca să îşi piardă noii prieteni?
Comedie, 1 h 44 min, subtitrat în română
Recomandare de vârstă: +6 ani.
- Marţi, 7 octombrie, Teatrul Jean Bart
9.00 – Funny Circus, jonglerii şi monociclu
10.00 – Proiecţia filmului Tummy Tom şi ursuleţul pierdut, regizat de Joost Van Den Bosch & Erik Verkerk, cu Burny Bos.
Tummy Tom este un motan portocaliu, tânăr şi jucăuş, cunoscut şi îndrăgit de peste 45 de ani în întreaga lume. Curios, vesel şi puţin impulsiv, Tummy Tom iubeşte aventura şi nu se teme să exploreze situaţii necunoscute, chiar dacă uneori nu prevede consecinţele acţiunilor sale. Prietenul său cel mai de preţ este ursuleţul de pluş, care îl însoţeşte în toate peripeţiile. Creat iniţial de Jet Boeke pentru programul de televiziune Sesame Street, Tummy Tom a cucerit inimile copiilor şi părinţilor, devenind un adevărat clasic al literaturii pentru copii şi un simbol al patrimoniului cultural olandez, alături de Miffi. Aventurile sale pline de umor şi voie bună continuă să inspire şi să încânte generaţii întregi de copii din întreaga lume.
Animaţie, 1 h 2 min, dublat live în limba română
Recomandare de vârstă: +3 ani.
11.00 – Acrobaţi pe picioroange şi baloane uriaşe de săpun, Funny Circus
11.30 – Spectacol de magie cu TEO Magic Show
12.00 – Proiecţia filmului Victoria trebuie să dispară!, regia: Gunnbjorg Gunnarsdottir, cu: Mille Sophie Rist Dalhaug, Sverre Thornam, Ine Marie Wilmann.
Doi fraţi tineri şi înstăriţi, Hedvig şi Henrik, decid să angajeze un asasin pentru a scăpa de enervanta lor mamă vitregă, Victoria. Pentru a-şi rezolva problema, copiii apelează la Carl, un imigrant din Bosnia. Acesta refuză să îi ajute, fiind un cetăţean respectuos al legii. Până în momentul în care se trezeşte într-o situaţie financiară dificilă.
Comedie, 1 h 25 m, subtitrat în limba română
Recomandare de vârstă: +9 ani.
- Miercuri, 8 octombrie 2025 – Teatrul Jean Bart
9.00 – Jonglerii şi monociclu, Funny Circus
10.00 – Proiecţia filmului Heidi – Misiunea de salvare a râsului, regizat de Toby Schwarz & Aizea Roca Berridi, cu: Lilly Graffam, Tom Zahner, Leonardo Lucero.
Heidi locuieşte împreună cu bunicul ei, într-o căsuţă din munţi. Ea primeşte o invitaţie neaşteptată de la prietena ei, Clara, de a petrece vara alături de ea şi de tatăl acesteia la Marea Baltică. Totuşi, totul se schimbă atunci când găseşte un pui de râs rănit şi decide să îl îngrijească până se însănătoşeşte. Micul râs are nevoie disperată să se întoarcă la familia lui, în munţi! Fără ca bunicul ei să ştie, Heidi şi Peter îşi asumă misiunea de a-şi salva noul prieten. Lucrurile se complică atunci când un om de afaceri lacom, pe nume Schnaittinger, vrea să construiască o mare fabrică de cherestea în munţi şi întinde capcane pentru râs. Acum, depinde de Heidi şi de cel mai bun prieten al ei, Peter, să protejeze nu doar râsul şi familia lui, ci şi satul lor şi natura pe care o iubesc.
Filmul de aventură rămâne fidel spiritului clasicului nemuritor Heidi, bazat pe celebra carte şi pe personajele create de autoarea elveţiană Johanna Spyri, în timp ce spune o poveste complet nouă despre fetiţa din Alpii Elveţieni. Cu imagini spectaculoase, peisaje uimitoare şi un puternic mesaj ecologic, filmul surprinde inocenţa şi bucuria care au marcat copilăria atâtor generaţii.
Animaţie, 1 h 19 min
Recomandare de vârstă: +6 ani.
11.00 – Acrobaţi pe picioroange şi baloane uriaşe de săpun, Funny Circus
12.00 – Proiecţia filmului O fată pe nume Willow, regia: Mike Marzuk, cu: Ava Petsch, Cora Trube, Anna von Seld.
Ascunsă în pădurea care odată i-a aparţinut mătuşii sale Alwina, Willow descoperă o scrisoare care îi dezvăluie moştenirea de vrăjitoare. Acum, Willow trebuie să-şi trezească puterile magice şi să salveze pădurea fermecată cu ajutorul altor trei vrăjitoare, înainte ca timpul să se scurgă şi tragedia să lovească.
Film de familie, 1 h 40 min, subtitrat în limba română
Recomandare de vârstă: +10 ani.
- Miercuri, 8 octombrie 2025 – Casa Avramide
16.00 – Atelier Hoola Hoop, Funny Circus
17.00 – Proiecţia filmului Ultimul jaguar negru, regia Gilles de Maistre, cu:Kelly Hope Taylor, K.C. Coombs, Airam Camacho, Emily Bett Rickards, Lumi Pollack.
Copilăria petrecută în pădurea amazoniană i-a oferit lui Autumn cea mai rară prietenie – un pui de jaguar pierdut pe care îl descoperă, pe nume Hope. Când un eveniment tragic o obligă pe Autumn să o părăsească pe Hope pentru New York, ea visează ani de zile să se întoarcă în pădurea tropicală şi la prietena ei. În vârstă de 14 ani, şi după ce s-a obişnuit cu viaţa de oraş, Autumn descoperă că satul copilăriei sale este ameninţat de traficanţii de animale şi decide că trebuie să se întoarcă în Amazon, la iubitul ei jaguar. Anja – profesoara de biologie a lui Autumn – încearcă fără succes să o descurajeze să pună în aplicare acest plan nesăbuit. Alături de Anja, Autumn porneşte într-o călătorie pentru a se reuni cu Hope şi a o salva din mâinile celor care încearcă să distrugă pădurea tropicală şi animalele sălbatice.
1h 49, subtitrat în română
Recomandare; AG ( audienţă generală).
- Joi, 9 octombrie – Teatrul Jean Bart
9.00 – Acrobaţi pe picioroange, Funny Circus
10.00 – Proiecţia filmului Viaţa mea la Versailles, regia Nathaniel Hlimi, Clemence Madeleine-Perdrillat.
Violette, o fetiţă orfană în vârstă de 8 ani, merge să locuiască împreună cu unchiul ei, Regis, care lucrează ca agent de curăţenie la castelul Versailles. Timidă, Violette îl urăşte; crede că miroase urât şi decide că nu îi va spune niciun cuvânt.
29 min., dublat live în limba română
Recomandare de vârstă: +8 ani
11.00 – Baloane uriaşe de săpun, jonglerii şi monociclu, Funny Circus
12.00 – Proiecţia filmului Victoria trebuie să dispară!
- Joi, 9 octombrie – Casa Avramide
16.00 – Atelier Hoola Hoop, Funny Circus
17.00 – Proiecţia filmului Flow, regizat de Gints Zilbalodis.
Flow este o pisică singuratică, a cărei viaţă se desfăşoară liniştit în pădure. Lumea în care trăieşte se apropie de sfârşit, iar casa îi este distrusă de un potop. Flow este nevoită să îşi caute refugiul pe o barcă, alături de alte animale. În ciuda diferenţelor evidente dintre ele, vor forma o echipă imbatabilă, în timp ce barca solitară navighează prin peisaje mistice inundate, iar animăluţele trec prin diferite provocări şi pericole pentru a se adapta acestei noi lumi.
Animaţie, 1 h 41 m
Recomandare de vârstă: AG.
- Vineri, 10 octombrie – Teatrul Jean Bart
9.00 – Acrobaţi pe picioroange, Funny Circus
10.00 – Proiecţia filmului Hola Frida
11.00 – Baloane uriaşe de săpun, jonglerii şi monociclu, Funny Circus
12.00 – Proiecţia filmului O fată pe nume Willow.
- Vineri, 10 octombrie – Casa Avramide
16.00 – Atelier Hoola Hoop, Funny Circus
17.00 – Proiecţia filmului Culorile sufletului, regizat de Naoko Yamada, cu: Taisei Kido, Sayu Suzukawa, Akari Takaishi, Yasuko
Totsuko e o fată specială, care poate vedea „culorile” interioare ale oamenilor. Totsuko cântă într-o trupă împreună cu doi prieteni, alături de care găseşte puterea de a înfrunta provocările vieţii şi de a porni pe drumul autocunoaşterii prin artă. Noul film al regizoarei Naoko Yamada explorează emoţiile, conexiunea umană şi puterea muzicii.
Animaţie, 1 h 41 m
Recomandare: AG.
- Sâmbătă, 11 octombrie
9.00 – Jonglerii de circ, Funny Circus
10.00 – Proiecţia filmului Heidi – Misiunea de salvare a râsului
11.00 – Atelier Hoola Hoop, Jonglerii şi Monociclu, Funny Circus
12.00 – Proiecţia filmului Jderii: Cercetaşii Curajoşi.
Accesul la toate proiecţiile şi activităţile din cadrul KINOdiseea Tulcea este gratuit, iar organizatorii îi invită pe toţi copiii, adolescenţii, părinţii şi profesorii să se bucure de experienţa cinematografiei de calitate.
Programul complet al proiecțiilor de la Teatrul Jean Bart și Casa Avramide, detalii despre peliculele prezentate și trailere-le oficiale sunt disponibile AICI.