Ascultă Radio România Constanța Live

Cetățeni pakistanezi ascunși în remorca unui TIR, depistați de polițiștii de frontieră la Negru Vodă

Cei doi cetățeni străini urmează a fi predați autorităților bulgare în baza acordului de readmisie

Cetățeni pakistanezi ascunși în remorca unui TIR, depistați de polițiștii de frontieră la Negru Vodă

Publicat de Adina Sîrbu, 16 septembrie 2025, 12:44

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reținut două persoane, în proximitatea Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, după ce au părăsit remorca unui TIR cu care au intrat ilegal în țară.

În data de 15.09.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au efectuat un control, în apropierea fostului Punct de Trecere a Frontierei Negru Vodă asupra unui ansamblu rutier format din cap tractor și semi-remorcă și au observat faptul că prelata de protecție a remorcii este tăiată în lateral.

Cu această ocazie, polițiștii au realizat controlul interiorului remorcii, unde au descoperit haine pentru două persoane și două telefoane mobile. Astfel, polițiștii de frontieră au extins cercetările în zonă și, la mică distanță, au descoperit doi bărbați, de cetățenie Pakistan care încercaseră să intre ilegal în țară.

Persoanele urmează a fi predate autorităților bulgare în baza acordului de readmisie, iar cercetările în acest caz sunt efectuate de către polițiștii de frontieră, sub coordonarea parchetului competent, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim
Actualitate vineri, 10 aprilie 2026, 14:32

Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu

Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul...

Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu
Actualitate vineri, 10 aprilie 2026, 14:21

Oferte last minute de Paște pe litoral. Ce tarife au hotelierii

Chiar dacă, în mod tradițional, mulți români preferă să petreacă Paștele în zone precum Bucovina sau Maramureș, unii preferă liniștea pe...

Oferte last minute de Paște pe litoral. Ce tarife au hotelierii