Gabriel Buta a fost împrumutat de Farul Constanța

Publicat de Catalin Donose, 9 septembrie 2025, 15:53
Echipele Farul Constanța și CSM Slatina au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Gabriel Buta la divizionara secundă până la finalul acestui sezon.
În vârstă de 23 de ani, Gabriel Buta este un produs al Academiei Hagi, iar în Liga 1 a debutat la 26 aprilie 2021, în partida FC Voluntari – FC Viitorul 1-0 și a evoluat până în prezent în 21 de partide pentru clubul constănțean.
Născut la Bicaci (județul Bihor), Gabriel Buta a mai jucat în carieră pentru Unirea Dej și FCU Craiova.