Ascultă Radio România Constanța Live

Concerte ale Festivalului George Enescu, în premieră, pe scena Cazinoului din Constanța, în cadrul SEAS

De vineri, 29 august, Cazinoul devine spaţiu de rezonanţă pentru recitaluri camerale şi simfonice de excepție.

Concerte ale Festivalului George Enescu, în premieră, pe scena Cazinoului din Constanța, în cadrul SEAS
Foto: Ovidiu Oprea

Publicat de Adina Sîrbu, 28 august 2025, 13:49

Festivalul Internaţional George Enescu, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de muzică clasică din lume, impresionant prin amploare şi conţinut, îşi extinde şi în acest an prezenţa la nivel naţional. Nu doar Bucureştiul vibrează în ritmurile festivalului, ci întreaga ţară devine o imensă scenă a muzicii şi a dialogului dintre arte.

Alături de programul principal desfăşurat în capitală, în săli emblematice precum Ateneul Român, Sala Radio, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Auditorium, Teatrul Odeon, Muzeul MINA, Club Control sau Sala Palatului, Festivalul Enescu ajunge în peste 20 de oraşe din România şi în Chişinău, prin concerte şi evenimente conexe organizate în colaborare cu instituţii partenere.

De la Arad la Constanţa, de la Cluj-Napoca la Iaşi, de la Sibiu la Timişoara, de la Satu Mare la Chişinău, Festivalul Enescu îşi reafirmă misiunea de a face muzica accesibilă unui public cât mai larg, invitat să descopere universul lui George Enescu prin concerte, recitaluri şi proiecte culturale inovatoare, susţinute de mari orchestre europene şi ansambluri de cameră de prestigiu, alături de solişti români şi străini de renume mondial sau aflaţi în plină afirmare.

În cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Enescu, am dorit să aducem muzica de cea mai înaltă calitate artistică mai aproape de oameni, o muzică mai vie şi mai prezentă ca oricând. Împreună cu partenerii locali din peste 20 de oraşe din România şi din capitala Republicii Moldova, invităm publicul să pătrundă în universul lui George Enescu şi de a-l simţi ca pe o expresie autentică a culturii noastre, a declarat Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu.

La Constanţa, Cazinoul devine spaţiu de rezonanţă pentru recitaluri camerale şi concerte simfonice: Berlin Academy of American Music, condusă de Garrett Keast, cu violonista Mihaela Martin, prezintă un program de muzică americană, Orchestra Simfonică din Istanbul, dirijată de Hasan Niyazi Tura, cu Vlad Stănculeasa la vioară, interpretează Enescu, Mendelssohn, Cemal Reşit Rey şi Beethoven, violoncelistul Valentin Răduţiu şi pianistul Per Rundberg, aduc în faţa publicului constănţean cele două sonate pentru violoncel şi pian de Enescu, precum şi opusuri de Debussy şi Brahms, iar Aavik Duo vor încheia seria concertelor de la Constanţa cu integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Enescu.

Vineri, pe 29 august, la Constanța se dă startul celor 4 concerte, luate direct din  programul principal al Festivalului Internațional George Enescu din București și aduse la Cazinoul din Constanța, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului. Violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Per Rundberg vor fi primii care vor susține un concert la malul mării, prin acest proiect ne-a spus presedintele Festivalului, Cristina Uruc.

Ridicat la începutul secolului XX și considerat o adevărată bijuterie a stilului Art Nouveau și unul dintre cele mai frumoase simboluri ale României, Cazinoul a fost martor al unor epoci de glorie, povești de viață și momente culturale memorabile. Recent restaurat, și-a recăpătat frumusețea de altădată și și-a redeschis porțile pentru evenimente de anvergură, readucând în atenția publicului eleganța și forța sa simbolică.

Parteneriatul dintre SEAS și Festivalul Internațional George Enescu din 2025 marchează un moment de referință pentru viața culturală a orașului Constanța care devine parte activă a circuitului artistic internațional. Colaborarea urmărește să ofere publicului local acces direct la arta de cel mai înalt nivel, consolidând, astfel, identitatea culturală a orașului prin stimularea turismului cultural și a educației culturale. Constanța se conturează, astfel, ca un reper pe harta marilor orașe culturale ale Europei.

Vineri, 29 august 2025, de la ora 20.00, violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Per Rundberg vor susține un concert al cărui program va cuprinde Sonata nr. 1 în fa minor pentru violoncel și pian, op. 26 de George Enescu, șase lieduri (aranjament pentru violoncel și pian) de Johannes Brahms, Sonata în re minor pentru violoncel și pian, L. 135 de Claude Debussy și Sonata nr. 2 în do major pentru violoncel și pian, op. 26 de George Enescu.

Duminică, 7 septembrie și luni, 8 septembrie 2025, ora 20.00, dirijorul Hasan Niyazi Tura va urca la pupitrul Istanbul State Symphony Orchestra, pentru un program ce cuprinde Balada pentru vioară și orchestra de George Enescu, Simfonia nr. 1 de Ludwig van Beethoven și Concertul pentru vioară în mi minor, op. 64 de Felix Mendelssohn, avându-l drept solist pe violonistul Vlad Stănculeasa.

Luni, 15 septembrie 2025, ora 20.00, Berlin Academy Of American Music alături de dirijorul Garrett Keast vor susține un program format din lucrări de Aaron Copland, Avner Dorman, Leonard Bernstein și George Gershwin, iar marea violonistă de origine română Mihaela Martin va susține, alături de orchestră, Concertul pentru vioară și orchestră, op. 14 de Samuel Barber.

Joi, 18 septembrie 2025, ora 20.00 invitați din Estonia, frații Aavik – Hans Christian Aavik la vioară și Karolina Aavik, la pian vor susține un program alcătuit exclusiv din sonatele lui George Enescu.

AUDIO | Aurelia Lăpușan și dr. Anca Ștefan: două perspective, o singură mare care vindecă
Cultură duminică, 23 august 2026, 10:39

AUDIO | Aurelia Lăpușan și dr. Anca Ștefan: două perspective, o singură mare care vindecă

Volumul „Marea care vindecă”, semnat de jurnalista Aurelia Lăpușan și de dr. Anca Ștefan, a fost lansat zilele trecute, la Constanța,...

AUDIO | Aurelia Lăpușan și dr. Anca Ștefan: două perspective, o singură mare care vindecă
A XX-a ediție a Concursului Internaţional George Enescu 2026 se deschide, duminică, la Ateneul Român
Cultură duminică, 23 august 2026, 08:21

A XX-a ediție a Concursului Internaţional George Enescu 2026 se deschide, duminică, la Ateneul Român

Ediția aniversară a Concursului Internaţional George Enescu 2026 se va deschide duminică, la Ateneul Român, cu un concert susţinut de Orchestra...

A XX-a ediție a Concursului Internaţional George Enescu 2026 se deschide, duminică, la Ateneul Român
Festivalul „Mamaia” 2026: Antonia, Anca Țurcașiu, Nico și Paula Seling au strălucit pe scenă, într-o nouă seară plină de emoții
Cultură duminică, 23 august 2026, 08:18

Festivalul „Mamaia” 2026: Antonia, Anca Țurcașiu, Nico și Paula Seling au strălucit pe scenă, într-o nouă seară plină de emoții

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” confirmă că muzica românească are puterea de a aduce oamenii împreună. Sâmbătă seară,...

Festivalul „Mamaia” 2026: Antonia, Anca Țurcașiu, Nico și Paula Seling au strălucit pe scenă, într-o nouă seară plină de emoții
CONSTANȚA: Statuile vivante încheie seria spectacolelor de vară. Duminică, ultima întâlnire cu publicul
Cultură sâmbătă, 22 august 2026, 18:29

CONSTANȚA: Statuile vivante încheie seria spectacolelor de vară. Duminică, ultima întâlnire cu publicul

Vara aceasta, străzile Constanței au devenit, duminică de duminică, scene pentru întâlniri surprinzătoare cu arta, istoria și imaginația....

CONSTANȚA: Statuile vivante încheie seria spectacolelor de vară. Duminică, ultima întâlnire cu publicul
Cultură sâmbătă, 22 august 2026, 18:28

Avanpremieră GRATUITĂ la Eforie Sud: Cel mai nou film regizat de Tudor Giurgiu, „3 zile în septembrie”, proiectat în locul în care a fost filmat

Publicul de pe litoral va putea urmări în avanpremieră lungmetrajul „3 zile în septembrie”, o comedie romantică regizată de Tudor Giurgiu,...

Avanpremieră GRATUITĂ la Eforie Sud: Cel mai nou film regizat de Tudor Giurgiu, „3 zile în septembrie”, proiectat în locul în care a fost filmat
Cultură sâmbătă, 22 august 2026, 14:37

CONSTANȚA: Proiecţie şi întâlnire cu membri ai echipei filmului “MĂ MUT LA MAMA”

Comedia de mare success “Mă mut la mama” revine în prim-plan, de data aceasta pe marele ecran: producţia va avea o proiecţii speciale în...

CONSTANȚA: Proiecţie şi întâlnire cu membri ai echipei filmului “MĂ MUT LA MAMA”
Cultură sâmbătă, 22 august 2026, 14:28

Expoziția Principesa Ileana – Dobrogea, Marea și Portul Popular Românesc – 1915-1945

Până pe 30 august, constănțenii și turiștii aflați în vacanță la mare pot afla povești de demult. Unele dintre ele au o frumusețe regală...

Expoziția Principesa Ileana – Dobrogea, Marea și Portul Popular Românesc – 1915-1945
Cultură sâmbătă, 22 august 2026, 10:37

Soprana Felicia Filip invitată în studioul Radio Constanța

Felicia Filip, una dintre cele mai iubite și apreciate soprane din România, care a cucerit scenele lumii cu vocea sa inconfundabilă și...

Soprana Felicia Filip invitată în studioul Radio Constanța