Ascultă Radio România Constanța Live

Cât vor plăti locuitorii Deltei pentru o cursă pe ape

Cât vor plăti locuitorii Deltei pentru o cursă pe ape

Publicat de Bogdan Comșa, 6 aprilie 2015, 19:41

Navrom Delta va majora cu un leu preţul biletelor pentru călătoriile spre Sulina, Sfântu Gheorghe şi Chilia Veche, tarife subvenţionate de Ministerul Transporturilor din anul 2011.

Astfel, o cursă către Sulina şi Chilia Veche ar urma să coste 17 lei, iar către Sfântu Gheorghe – 18 lei.

Majorarea tarifelor s-ar putea aplica de la începutul sezonului turistic (luna mai).

Victor Iancu, preşedintele Consiliului de Administraţie de la societatea Navrom Delta, a declarat că a făcut demersurile necesare la Ministerul Transporturilor şi la Oficiul Concurenţei.

Ulterior, Ministerul Transporturilor va demara procedura de organizare a unei licitaţii de atribuire a curselor de călători în Delta Dunării uneia sau mai multor firme, care se vor înscrie cu oferte.

În privinţa biletelor nesubvenţionate, pentru turişti, sau pentru cei care nu sunt locuitori ai Deltei sau ai municipiului Tulcea, nu s-a luat încă o decizie de majorare.

FOTO | Inundații devastatoare în județele Suceava și Neamț. Un om a murit, sute de persoane au fost evacuate, iar pagubele sunt uriașe
Actualitate luni, 28 iulie 2025, 08:20

FOTO | Inundații devastatoare în județele Suceava și Neamț. Un om a murit, sute de persoane au fost evacuate, iar pagubele sunt uriașe

În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, 25 de localități din nouă județe ale țării (Alba, Arad, Argeș, Botoșani,...

FOTO | Inundații devastatoare în județele Suceava și Neamț. Un om a murit, sute de persoane au fost evacuate, iar pagubele sunt uriașe
Accident rutier pe Autostrada A2, între Medgidia și Constanța
Actualitate luni, 28 iulie 2025, 07:48

Accident rutier pe Autostrada A2, între Medgidia și Constanța

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 10 persoane, s-a produs în această dimineață pe Autostrada A2,...

Accident rutier pe Autostrada A2, între Medgidia și Constanța
Grevă de avertisment la CT BUS. Autobuzele NU circulă, astăzi, între orele 7.30 și 9.30
Actualitate luni, 28 iulie 2025, 07:26

Grevă de avertisment la CT BUS. Autobuzele NU circulă, astăzi, între orele 7.30 și 9.30

După mai multe luni de negocieri eșuate între sindicaliștii CT Bus și conducere, astăzi, 28 iulie, angajații companiei de transport vor fi în...

Grevă de avertisment la CT BUS. Autobuzele NU circulă, astăzi, între orele 7.30 și 9.30
Atenție! Săriturile în apă de pe stabilopozi sunt periculoase!
Actualitate duminică, 27 iulie 2025, 19:55

Atenție! Săriturile în apă de pe stabilopozi sunt periculoase!

Salvamarii din Eforie Nord fac apel la responsabilitate: NU săriți de pe diguri! Astăzi, un bărbat de 42 de ani, din Constanța, și-a spart...

Atenție! Săriturile în apă de pe stabilopozi sunt periculoase!
Actualitate duminică, 27 iulie 2025, 19:06

TULCEA: Doi bărbați s-au intoxicat cu fum, unul fiind transportat la spital, în urma unui incendiu în Beștepe

Pompierii militari de la ISU Tulcea au fost solicitați, în această seară, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs...

TULCEA: Doi bărbați s-au intoxicat cu fum, unul fiind transportat la spital, în urma unui incendiu în Beștepe
Actualitate duminică, 27 iulie 2025, 15:58

Grevă la CT Bus. Reacția conducerii companiei

După mai multe luni de negocieri eșuate între sindicaliștii CT Bus și conducere, luni va fi organizată o grevă de avertisment între orele...

Grevă la CT Bus. Reacția conducerii companiei
Actualitate duminică, 27 iulie 2025, 15:31

UPDATE | Vicepremierul Dragoş Anastasiu demisionează din Guvern

Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din Guvern după scandalul dosarului „mită la ANAF”. Într-o conferință de presă...

UPDATE | Vicepremierul Dragoş Anastasiu demisionează din Guvern
Actualitate duminică, 27 iulie 2025, 15:29

CONSTANȚA: Ultima zi de SEAStreet, ediția 2025

Este ultima zi a festivalului de teatru stradal SEAStreet, ediția a III-a, organizată de Teatrul de Stat Constanța în cadrul Stagiunii Estivale a...

CONSTANȚA: Ultima zi de SEAStreet, ediția 2025