Ascultă Radio România Constanța Live

Fostul președinte Traian Băsescu își recapătă privilegiile

CCR a stabilit că legea prin care se anulează drepturi ale persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român este neconstituțională.

Fostul președinte Traian Băsescu își recapătă privilegiile

Publicat de Adina Sîrbu, 7 august 2025, 18:26

Guvernul va aproba, în ședința de joi, schimbarea destinației unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” din locuință de protocol în reședință oficială.

Imobilul este situat în strada Emile Zola nr.2A, Sector 1, București.

La solicitarea presei, reprezentanții Guvernului au precizat că Secretariatul General al Guvernului a comunicat la nivelul Cabinetului purtătorului de cuvânt al Executivului că în aplicarea prevederilor legale, fostul președinte al României Traian Băsescu a solicitat RA-APPS atribuirea unei locuințe în calitate de fost șef de stat.

Curtea Constituțională a României a stabilit la începutul lunii iulie, anul acesta, că legea prin care se anulează drepturi ale persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român este neconstituțională.

În 2022, Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituțională, prin intermediul instanței de judecată, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foștilor președinți, și anume vilă de protocol de la RA-APPS și dispozitiv de protecție al SPP.

Curtea de Apel București a admis o cerere a lui Traian Băsescu și a dispus sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foștii președinți își pierd privilegiile dacă au în justiție o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă. Hotărârea a fost luată în cadrul unui proces în care Traian Băsescu a solicitat suspendarea deciziei SPP prin care i-a fost retras dispozitivul de protecție.

Băsescu a pierdut în primă instanță procesul, însă a obținut din partea Curții de Apel București sesizarea Curții Constituționale.

Având în vedere că judecătorii de la CCR au declarat neconstituționale modificările aduse Legii 406/2001, Traian Băsescu își va recăpăta privilegiile.

În calitate de șef al statului, în perioada 2004 – 2014, Traian Băsescu a primit în folosință gratuită o vilă de protocol pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei, avea indemnizație, dispozitiv de protecție și pază de la SPP.

Sursă: AGERPRES

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 19:48

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu

Procesele privind garajele amplasate pe domeniul public și privat al municipiului Tulcea au fost câștigate în instanță, iar Primăria poate...

TULCEA: Demolarea garajelor este legală și va continua în municipiu
CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 17:20

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie

Primăria Constanța informează că astăzi au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. Intervențiile...

CONSTANȚA: A început reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie
TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 16:07

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu

Numărul adăposturile civile funcţionale pentru protecţia populaţiei în cazuri de criză aflate în municipiul Tulcea a crescut anul acesta...

TULCEA: A crescut numărul adăposturilor de protecție civilă funcționale din municipiu
Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:11

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare

Peste 1.000 de sesizări au fost depuse în primele 24 de ore ale platformei fara-hartie.gov.ro, ceea ce arată cât de mare este nevoia de...

Gheorghiu: Peste 1.000 de sesizări pe platforma fara-hartie.gov.ro, în primele 24 de ore de funcționare
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:06

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri

Un zbor asistat de repatriere din Egipt spre România are loc în cursul zilei de miercuri, cu o aeronavă având la bord 174 de pasageri, cetățeni...

Criză în Orientul Mijlociu/Țărnea: Un zbor de repatriere asistată din Egipt spre România are loc miercuri
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 15:04

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi

În emisiunea “Dialoguri la zi” de astăzi, realizată de Liliana Moldoveanu, a fost invitată Mihaela Ristea, director general DGASPC...

DIALOGURI LA ZI | Mihaela Ristea, director general DGASPC Constanța, invitată în emisiunea e astăzi
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:29

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal

Cei doi minori inculpați în crima de la Cenei, în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani, au fost trimiși în judecată, în...

Crima Cenei/Timiș: Cei doi minori inculpați, trimiși în judecată; băiatul de 13 ani nu răspunde penal
Actualitate miercuri, 4 martie 2026, 14:21

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu

Un studiu al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române arată că 93% dintre elevii cu vârste cuprinse...

Stai sigur pe net | 93% dintre copiii cu vârste între 10 și 18 ani folosesc internetul zilnic, potrivit unui studiu