Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO | Puțul din curte, soluție la criza de apă în perioadele de secetă

Avantajul este apa disponibilă fără restricții, însă lucrarea presupune costuri ridicate și trebuie făcută de o firmă specializată.

AUDIO | Puțul din curte, soluție la criza de apă în perioadele de secetă
Foto: Andreea Dorobăț

Publicat de Adina Sîrbu, 6 august 2025, 11:38

Apa nu este inepuizabilă – și ne referim, aici, mai ales la apa care poate fi disponibilă imediat pentru consumul uman sau pentru  udat, spălat ori alte activități casnice. Iar restricțiile  de furnizare a apei potabile, dispuse, recent, în județele Constanța și Tulcea, dar și în alte zone ale țării, o dovedesc din plin. 

În acest context, un puț săpat în gospodăria proprie poate fi o soluție, mai ales pentru perioadele de criză. Chiar în municipiul Constanța, în unele cartiere de case, putem vedea, pe stâlpi, anunțuri cu oferte de forare a puțurilor. Specialiștii atrag atenția că o astfel de lucrare trebuie realizată de o firmă specializată. Altfel, pe termen lung, riscurile pentru sănătate pot fi ridicate, atrage atenția Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt al Administrației Naționale Apele Române.

Recentul incident din localitatea Lungulețu, unde agricultorii au acuzat că sunt împiedicați să își irige culturile la liber cu apă din râul Dâmbovița, a readus adus în discuție modul și limitele în care putem să folosim gratuit resursele naturale ale țării. Autoritățile spun că putem să udăm grădina, să adăpăm animalele și să folosim cum dorim apa din râuri, lacuri și din izvoarele subterane, însă doar în limitele normale pentru o gospodărie obișnuită. Există și un prag stabilit clar, peste care se plătește – pentru că, din acel punct, discutăm despre activități comerciale, nu de consum propriu.

Apa o fi de la Dumnezeu, cum s-a spus, însă la fel sunt și metalele prețioase din subsolul țării și cărbunele din adâncuri, ori animalele sălbatice din codri. Comparația nu este perfectă, dar ne ajută să înțelegem că resursele naturale nu pot fi utilizate oricum, mai ales când vorbim de apă indispensabilă vieții. O lege din anul 1997 stabilește clar câtă apă și în ce mod putem să folosim gratuit din râuri, lacuri sau din izvoarele din subteran.

Ana-Maria Agiu, ANAR: 

Conform legislației în vigoare și vorbim aici despre Legea apelor 107 pe 1997, apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau dacă debitul prelevat nu depășește 0,2 litri pe secundă și este folosit exclusiv pentru satisfacerea necesităților gospodăriilor proprii. Din întreaga legislație, nu doar cea românească, cât și cea europeană, reiese faptul că apa este folosită cu prioritate pentru băut. De asemenea, au prioritate față de alte folosințe alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum și debitele necesare menținerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.

Există însă și situații în care apa poate fi captată și folosită gratuit la irigarea culturilor din exploatații agricole, însă doar în cazuri de urgență:

Sursele de apă subterană, apă curgătoare, lacuri și lacuri de acumulare cu folosință energetică pot fi utilizate pentru irigații fără plata contribuției specifice de gospodărire a apei, pe perioada stării de urgență instituită pe teritoriul României, precum și pe o perioadă de încă 6 luni de la încetarea acesteia.

Redactor: Bogdan Comșa

Județul TULCEA: Tânăr de 23 de ani, prins de polițiști în flagrant delict, cu 200 de de grame de canabis. Drogurile erau destinate comercializării
Actualitate luni, 24 august 2026, 14:08

Județul TULCEA: Tânăr de 23 de ani, prins de polițiști în flagrant delict, cu 200 de de grame de canabis. Drogurile erau destinate comercializării

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Județul TULCEA: Tânăr de 23 de ani, prins de polițiști în flagrant delict, cu 200 de de grame de canabis. Drogurile erau destinate comercializării
Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
Actualitate luni, 24 august 2026, 13:36

Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore

Activiști Greenpeace din România, Austria, Slovenia și Slovacia, aflați pe nava Arctic Sunrise, au protestat pașnic în apele internaționale...

Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi
Actualitate luni, 24 august 2026, 13:28

CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi

Consilierii județeni sunt chemați, mâine, să aprobe utilizarea fondului de regenerare locală aflat la dispoziția Consiliului Județean în anul...

CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi
AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:42

AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane

De la 1 noiembrie, CT BUS ar urma să intre în localitățile din jurul Constanței. Primele localități luate în calcul sunt Cumpăna, Valu lui...

AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:19

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

În data de 20 august 2026, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, împreună cu colegi din...

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:00

AUDIO | În ce condiții ar putea fi reluată greva generală din sistemul sanitar

Forma recentă a proiectului Legii salarizării îi nemulțumește pe sindicaliștii din sistemul sanitar. Aceștia avertizează că sunt gata să...

AUDIO | În ce condiții ar putea fi reluată greva generală din sistemul sanitar
Actualitate luni, 24 august 2026, 11:06

MANGALIA: Legitimațiile de transport pentru elevi sunt eliberate începând de astăzi

De astăzi, la Mangalia, sunt eliberate legitimațiile de transport pentru elevi. Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, Paul...

MANGALIA: Legitimațiile de transport pentru elevi sunt eliberate începând de astăzi
Actualitate luni, 24 august 2026, 10:46

AUDIO | La nivelul județului Constanța au fost construite mai multe locuințe maxim protejate destinate persoanelor cu dizabilități

Unul dintre cele mai mari proiecte de reformare a sistemului de asistență pentru persoanele adulte cu dizabilitități din România a ajuns la...

AUDIO | La nivelul județului Constanța au fost construite mai multe locuințe maxim protejate destinate persoanelor cu dizabilități