Ascultă Radio România Constanța Live

Angajații CT BUS se pregătesc de grevă

Angajații CT BUS se pregătesc de grevă

Publicat de Doina Sirbu, 21 iulie 2025, 17:17

Angajații CT BUS se pregătesc de grevă. După numeroase întâlniri eșuate între sindicate și conducerea societății, a fost declanșat conflictul de muncă.  Primul pas va fi organizarea unei greve de avertisment, spun sindicaliștii. Potrivit acestora, conducerea societății le-a cerut să renunțe la unele drepturi prevăzute în vechiul Contract Colectiv de Muncă.

Sunt unele obținute de la Revoluție. O primă de Crăciun, de Paște, sub formă de ajutor social. Aveam ajutoare sociale, în caz de deces al angajatului, caz de deces al unui membru al familiei. Mai aveam două zile suplimentare de concediu pentru cei care lucrează în situații deosebite, cum suntem noi șoferii. Se pot obține până la șase zile. Am avut acum câțiva ani șase zile, am ajuns la trei, am mai pierdut una și acum actuala conducere ne solicită să semnăm și să ne pierdem și cele două zile”, a declarat liderul Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe, Gheorghe Bogdan.

Ce pași urmează, în cazul în care greva de avertisment nu va avea rezultat scontat, aflăm de la liderul sindicatului Transport în comun, Daniel Toma.

Grevă generală. Noi suntem dispuși pentru continuarea negocierilor. Mai avem până vineri. Poate vom găsi o cale de înțelegere și vom semna acest CCM”, a spus Daniel Toma.

Jurnaliștii Radio Constanța au cerut un punct de vedere și din partea directorului interimar al CT Bus, Fănel Popa. Până la ora redactării acestei știri, el nu a putut fi contactat.

Redactor: Adrian Băncilă

 

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită