Ascultă Radio România Constanța Live

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zona Orăștie; pilotul a murit

O altă persoană este în stare gravă.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zona Orăștie; pilotul a murit

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 iulie 2025, 17:40

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit marți după-amiază în apropierea unui loc de agrement din municipiul Orăștie, pilotul aparatului de zbor pierzându-și viața, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

‘La sosirea echipajelor operative, ambele victime erau încarcerate. Din nefericire, pilotul avionului prezenta semne incompatibile cu viața. Însoțitorul acestuia a fost găsit inconștient, iar după ce a fost stabilizat de către echipajele medicale a fost transportat de urgență la CPU (Centrul de Primiri Urgențe – n.r.) Orăștie’, precizează sursa citată.

La fața locului intervin pompierii militari de la Detașamentul Orăștie și trei ambulanțe de la SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara.

Sursa – Agerpres

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE