Ascultă Radio România Constanța Live

Spectacolul „Richard al III-lea” al Teatrului Național din Timișoara, în deschiderea SEAS 2025

În traducerea lui Horea Gârbea și regia lui Radu Iacoban, spectacolul are loc la Casa de Cultură din Constanța, de la ora 20.00.

Spectacolul „Richard al III-lea” al Teatrului Național din Timișoara, în deschiderea SEAS 2025

Publicat de Adina Sîrbu, 10 iulie 2025, 17:35

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului –  SEAS2025, eveniment organizat de Teatrul de Stat din Constanța, începe, joi, de la ora 20.00, cu spectacolul „Richard al III-lea”, de W. Shakespeare.

Cea de-a patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, SEAS 2025, își deschide oficial porțile, în această seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, prin spectacolul actorilor Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Spectacolul „Richard al III-lea”, în traducerea lui Horea Gârbea și regia lui Radu Iacoban, reface povestea vremelnicului rege englez, ca o necesară reflecție asupra fascinației pe care o exercită orice formă de dominare asupra minților, temperamentelor și caracterelor atomizate de teamă sau de lăcomie. Este, nu mai puțin, un captivant studiu teatral asupra mecanismelor manipulării, asupra „banalității răului”, la fel de prezente și de valabile în 2025 ca acum aproape patru veacuri și jumătate.

Regizorul Radu Iacoban a încredințat rolul titular unuia dintre cei mai iubiți actori ai Teatrului Național din Timișoara – Matei Chioariu. Alături de el, acest real tur de forță care este piesa lui Shakespeare, „Richard al III-lea”, este susținut de o serie de actori de mare impact ai Teatrului Național: Ion Rizea (câștigător al Premiului UNITER, 2022), Claudia Ieremia (triplu nominalizată la Premiul UNITER, 2011, 2012, 2019), Sorin Leoveanu (câștigător al Premiului UNITER, 2007,2009, 2012, 2015), Marin Lupanciuc (nominalizat la Premiul UNITER 2024, câștigător al Premiului pentru cel mai bun actor la Gala HOP a Tânărului actor, 2021), Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Cristina Rotaru Chiperi, Ana Maria Cojocaru, Andrei Chifu,  Darius Zet, Teodor Cauș, Oana Iovița, Alexandru Romescu și Andrei Zgăbaia.

Reputatul scenograf Tudor Prodan și cunoscuta actriță a Naționalului timișorean, Alina Ilea,  care, de această dată, semnează mișcarea scenică a spectacolului, completează echipa de creație.

Pentru reprezentația din această seară, 10 iulie, la Casa de Cultură din Constanța, în cadrul SEAS2025, biletele pentru spectacolul „Richard al III-lea”, pot fi achiziționate de pe site-ul festivalului, https://seas.ro/e/richard-al-iii-lea/ , de pe MyStage.ro sau de pe Bilet.ro.

Cazino Music Festival: Romana Amerling & The Henry Love Group – o seară între Viena, Paris și New York
Cultură sâmbătă, 10 octombrie 2026, 14:19

Cazino Music Festival: Romana Amerling & The Henry Love Group – o seară între Viena, Paris și New York

De la Cole Porter și George Gershwin la Édith Piaf, Kurt Weill și Franz Lehár, programul propus de soprana vieneză Romana Amerling și The Henry...

Cazino Music Festival: Romana Amerling & The Henry Love Group – o seară între Viena, Paris și New York
CONSTANȚA: Hanul Balcan redeschis pentru o zi. Arta cinemtografică în clădirea istorică
Cultură sâmbătă, 10 octombrie 2026, 09:22

CONSTANȚA: Hanul Balcan redeschis pentru o zi. Arta cinemtografică în clădirea istorică

Unul dintre reperele de o mare încărcătură istorică și culturală ale orașului, Hanul Balcan, își deschide porțile pentru public...

CONSTANȚA: Hanul Balcan redeschis pentru o zi. Arta cinemtografică în clădirea istorică
Dialog la granița dintre limbi și culturi – reputata poetă și profesoară emerită Liana Sakelliou și cunoscutul poet Peter Sragher
Cultură vineri, 9 octombrie 2026, 17:21

Dialog la granița dintre limbi și culturi – reputata poetă și profesoară emerită Liana Sakelliou și cunoscutul poet Peter Sragher

Liviu Predescu vă invită la o călătorie fascinantă în universul poeziei fără frontiere, avându-i ca invitați pe reputata poetă și...

Dialog la granița dintre limbi și culturi – reputata poetă și profesoară emerită Liana Sakelliou și cunoscutul poet Peter Sragher
CONSTANȚA Folk Fest 2026 în Piața Ovidiu – nume consacrate pe scena festivalului
Cultură joi, 8 octombrie 2026, 20:32

CONSTANȚA Folk Fest 2026 în Piața Ovidiu – nume consacrate pe scena festivalului

În perioada 9–11 octombrie, Constanța se întâlnește cu muzica folk, într-un weekend dedicat cântecelor care au trecut testul timpului și...

CONSTANȚA Folk Fest 2026 în Piața Ovidiu – nume consacrate pe scena festivalului
Cultură miercuri, 7 octombrie 2026, 10:07

Cazino Music Festival lansează abonamentul pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026

Cazino Music Festival continuă până pe 22 noiembrie, iar publicul poate achiziționa, începând cu weekendul 10–11 octombrie, un abonament...

Cazino Music Festival lansează abonamentul pentru ultimele șapte weekenduri ale ediției 2026
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 21:10

VIDEO | Artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța au recreat, în această seară de duminică, atmosfera de poveste a operei „Pescuitorii de perle”

În sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor, iubitorii de operă s-au lăsat purtați într-o lume fascinantă, în care iubirea,...

VIDEO | Artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța au recreat, în această seară de duminică, atmosfera de poveste a operei „Pescuitorii de perle”
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 13:59

CONSTANȚA: Ultimul tur ghidat de istoricul Cristian Cealera în cadrul proiectului Târg pe Pietonală

Proiectul „Târg pe Pietonală” se încheie duminică, 4 octombrie, cu un ultim tur extins de prezentare a străzii Ștefan cel Mare. Istoricul...

CONSTANȚA: Ultimul tur ghidat de istoricul Cristian Cealera în cadrul proiectului Târg pe Pietonală
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 13:21

Spectacolul „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul de Stat Constanța

Teatrul de Stat Constanța prezintă duminică, 4 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Mare, din b-dul Ferdinand nr. 11, încă o reprezentație a...

Spectacolul „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul de Stat Constanța