CVM Tomis continuă competițiile fără Simeonov și Petkov
Publicat de Claudiu Dobrescu, 4 aprilie 2015, 08:33
Din cauza problemelor financiare și a restanțelor salariale, jucătorii bulgari Ventzislav Simeonov și Stanislav Petkov au decis să părească gruparea constănțeană fiind declarați liberi de constract.
Ceilalți componenți ai lotului au acceptat să joace până la finalul campionatului pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor: câștigarea titlului național și a Cupei României.
Turneul final al Cupei României la volei masculin este programat în zilele de 8 și 9 aprilie în stațiunea montană Cheile Grădiștei.
Miercuri în semifinale,de la ora 17.00 se vor confrunta Dinamo București și CSVM Zalău iar CVM Tomis va juca de la ora 19,45 cu SCM U Craiova.Învingătoarele se vor întâlni în meciul pentru câștigarea trofeului, a doua zi de la ora 17.00.