Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO | Se redeschide circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila

A început procedura de Recepție finală la terminarea lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre.

FOTO | Se redeschide circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila
Foto: Irinel Ionel Scrioșteanu, Facebook

Publicat de Adina Sîrbu, 24 iunie 2025, 09:17

Inaugurat la 6 iulie 2023, podul suspendat peste Dunăre de la Brăila-Tulcea va fi redat circulației până la finalul săptămânii, astfel că se va putea circula complet, pe ambele maluri ale fluviului, inclusiv pe drumurile de legătură (cu Măcin și  Jijila), a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioșteanu.

„Astăzi a început procedura de Recepție la terminarea lucrărilor la Podul peste Dunăre de la Brăila-Tulcea. Acestea vor dura câteva zile, iar în urma deciziei Comisiei de Recepție, la sfârșitul aceste săptămâni se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării”.

A fost constituită echipa care, după realizarea recepției, va prelua sarcina de asigurare a mentenanței și întreținerii construcției, aflată în coordonarea DRDP Buzău, a mai anunțat oficialul.

Secretarul de stat a fost zilele trecute și a luat la pas toate zonele și incintele construcției, transmițând,  totodată, membrilor Comisiei de Recepție să facă „o verificare minuțioasă și responsabilă a obiectivului”.

Este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România și al treilea din Europa (ca dimensiune).

Investiția a presupus amenajarea a 23 de kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea.

Deasupra Dunării se află podul suspendat, cu o lungime de 1,9 kilometri.

Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 m) și două deschideri laterale — de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea. De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces, fiecare cu o lungime de 110 m.

Drumul principal are două benzi pe sens și leagă județul Brăila de județul Tulcea, drumul de legătură spre Măcin are o bandă pe sens și o lungime de 4,3 km, iar drumul de legătură cu Jijila are 19 km. În rest, au fost realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.

Pilonii au o înălțime totală de 192 m (măsurată de la partea superioară a fundației) și sunt localizați în apropierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări și lift, accesul fiind posibil din benzile de întreținere aflate pe ambele părți ale tablierului. Pilonul Brăila este construit pe 72 de piloți forați la 40 de metri adâncime, iar cel din Tulcea pe 72 de piloți forați la 38 de metri.

Pentru construirea podului au fost folosiți peste 200.000 mc de beton armat și 25.000 de tone de oțel beton.

La acest pod a fost montat și funcționează un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor — inclusiv a tablierului metalic și a cablurilor. Cablurile sunt izolate la exterior cu un strat protector care asigură etanșeitatea, iar aerul din interior este permanent dezumidificat și monitorizat pentru a menține un mediu anticoroziv.

Pentru a asigura durabilitate și protecție anticorozivă ridicată, și tablierul este dezumidificat la interior. Unele rigidizări longitudinale sunt utilizate drept canale pentru distribuția aerului dezumidificat în interiorul tablierului. Un sistem de senzori monitorizează constant nivelul de umiditate, care trebuie menținut sub 40%, pentru a preveni coroziunea și a asigura circulația în siguranță, în orice anotimp.

Structura podului este alcătuită din 86 de segmente de tablier metalic, care formează suprafața de rulare a podului de la Brăila. Fiecare segment cântărește, în medie, 250 de tone. Ele au fost realizate la Șantierul Naval Brăila.

În cadrul Master Planului General de Transport, podul este integrat în Drumul Expres Focșani–Brăila–Tulcea–Constanța, rută care urmează să conecteze nordul Munteniei și sudul Moldovei de nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.

Sursă și foto: Irinel Ionel Scrioșteanu

Amenzi în valoare de 94 de mii de lei aplicate de ANR, în perioada 17–23 august. Nepurtarea vestei de salvare, sancționată de autorități
Actualitate luni, 24 august 2026, 14:27

Amenzi în valoare de 94 de mii de lei aplicate de ANR, în perioada 17–23 august. Nepurtarea vestei de salvare, sancționată de autorități

În perioada 17 august 2026 – 23 august 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității...

Amenzi în valoare de 94 de mii de lei aplicate de ANR, în perioada 17–23 august. Nepurtarea vestei de salvare, sancționată de autorități
AUDIO | La Muzeul de Artă Populară a început prima ediție a proiectului „Școala de Vară – ateliere de pictură pe sticlă”
Actualitate luni, 24 august 2026, 14:17

AUDIO | La Muzeul de Artă Populară a început prima ediție a proiectului „Școala de Vară – ateliere de pictură pe sticlă”

În fiecare zi, timp de o săptămână, până pe 30 august, Muzeul de Artă Populară din Constanța va avea porțile deschise pentru iubitorii de...

AUDIO | La Muzeul de Artă Populară a început prima ediție a proiectului „Școala de Vară – ateliere de pictură pe sticlă”
„Ștergar de divăr”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 24 august 2026, 14:08

„Ștergar de divăr”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

„Divăr” (pronunțat ,,givăr”) este denumirea bănățeană a chemătorului la nuntă, sau cavalerului de onoare, care avea un rol important...

„Ștergar de divăr”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Județul TULCEA: Tânăr de 23 de ani, prins de polițiști în flagrant delict, cu 200 de de grame de canabis. Drogurile erau destinate comercializării
Actualitate luni, 24 august 2026, 14:08

Județul TULCEA: Tânăr de 23 de ani, prins de polițiști în flagrant delict, cu 200 de de grame de canabis. Drogurile erau destinate comercializării

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Județul TULCEA: Tânăr de 23 de ani, prins de polițiști în flagrant delict, cu 200 de de grame de canabis. Drogurile erau destinate comercializării
Actualitate luni, 24 august 2026, 13:36

Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore

Activiști Greenpeace din România, Austria, Slovenia și Slovacia, aflați pe nava Arctic Sunrise, au protestat pașnic în apele internaționale...

Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
Actualitate luni, 24 august 2026, 13:28

CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi

Consilierii județeni sunt chemați, mâine, să aprobe utilizarea fondului de regenerare locală aflat la dispoziția Consiliului Județean în anul...

CONSTANȚA: Consilierii județeni se întrunesc în ședință. Ce se află pe ordinea de zi
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:42

AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane

De la 1 noiembrie, CT BUS ar urma să intre în localitățile din jurul Constanței. Primele localități luate în calcul sunt Cumpăna, Valu lui...

AUDIO | Când devine CT BUS operator regional de transport de persoane
Actualitate luni, 24 august 2026, 12:19

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

În data de 20 august 2026, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, împreună cu colegi din...

FOTO | Două motoare de ambarcațiune căutate de autoritățile din Suedia, depistate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă