Ascultă Radio România Constanța Live

Peste 1.000 de controale pentru prevenirea braconajului piscicol și comerțului ilicit cu pește

Zeci de ambarcațiuni, unelte de pescuit și o jumătate de tonă de pește, inclusiv sturion, confiscate de polițiști.

Peste 1.000 de controale pentru prevenirea braconajului piscicol și comerțului ilicit cu pește

Publicat de Adina Sîrbu, 15 iunie 2025, 14:48

În perioada 14 aprilie – 7 iunie 2025, polițiștii din cadrul structurilor teritoriale de oliție transporturi navale, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal pe fluviul Dunărea și lacurile Snagov, Stânca-Costești și Bicaz, precum și a comerțului ilicit cu produse piscicole.

Acțiunea a avut ca scop principal protejarea fondului piscicol național, asigurarea respectării cadrului legal privind colectarea, transportul și comercializarea produselor și subproduselor din pește, precum și a prevederilor legale referitoare la prohibiți

În perioada menționată au fost efectuate 1.110 controale, care au vizat centre de primă vânzare, puncte de debarcare, asociații de profil și societăți comerciale cu obiect de activitate colectarea și/sau comercializarea produselor din pește.

De asemenea, au fost verificate 593 de ambarcațiuni, 1.529 de autovehicule, 102 puncte de debarcare pește, 15 centre de primă vânzare, 490 de autorizații de pescuit comercial, 450 de licențe de pescuit comercial și 923 de permise de pescuit.

Polițiștii au constatat 136 de infracțiuni, dintre care 124  prevăzute de Legea nr. 176/2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii, 2 prevăzute de Legea nr. 107/1996 (Legea Apelor), 6 prevăzute de Legea nr. 191/2003 (privind infracțiunile la regimul navigației), 4 prevăzute de alte acte normative.

Pentru comiterea acestor infracțiuni sunt cercetate 87 persoane, din care 79 au fost depistate în flagrant.

Au fost aplicate 422 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 215.164 de lei, dintre care 86 prevăzute de Legea nr. 176/2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii și 336 prevăzute de alte acte normative.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 19 ambarcațiuni, 117 unelte de pescuit, 10 motoare de ambarcaţiune, 445 de kg de pește, din care 59 de kg de sturion.

Exemple:

  • La data de 13 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilicit cu pește și produse piscicole în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași și D.S.V.S.A., în municipiile Oltenița și Călărași.

În urma controlului efectuat la o societate cu punct de lucru, în municipiul Oltenița, s-a constatat că, într-un spațiu de depozitare, tip cameră frigorifică, ar fi fost deținute, în vederea comercializării, 160 de kg. de pește din speciile crap și somn, aflată într-o stare improprie consumului și fără documente de proveniență.

Cantitatea de pește a fost ridicată și predată unui complex din Călărași, în vederea distrugerii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate sau cu perioadă de valabilitate depășită și comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice.

  • La data de 4 iunie 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Navale Galați, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar, în care se efectuează verificări față de 3 persoane, pentru săvârșirea unor infracțiuni de braconaj piscicol, au pus în executare 4 mandate de percheziție la domiciliile acestora.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 22 de unelte de pescuit comercial confecționate din fir textil, multifilar și monofilament deținute ilegal, 2 motoare de ambarcațiune fără documente de proveniență despre care există bănuiala că provin din furt, 3 kg de pește din specia sturion și 1,6 kg de icre negre de sturion.

Doi bărbați au fost reținuți pe bază de ordonanță, la data de 4 iunie 2025 și au fost introduși în C.R.A.P. – I.P.J. Galați, pentru 24 de ore, iar bunurile depistate au fost indisponibilizate și predate către Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Galați.

La data de 5 iunie 2025, cele două persoane au fost prezentate în fața procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin care a pus în mișcare acțiunea penală față de acestea și a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Ministerul Mediului a publicat Raportul Comisiei interministeriale privind situația terenurilor din zona costieră
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 21:47

Ministerul Mediului a publicat Raportul Comisiei interministeriale privind situația terenurilor din zona costieră

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat raportul final al Comisiei interministeriale care a analizat situația terenurilor din zona...

Ministerul Mediului a publicat Raportul Comisiei interministeriale privind situația terenurilor din zona costieră
Ilie Bolojan: Plafonare administrativă a prețului la gaz pentru populație și CET-uri, liberalizare din 2027
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 21:01

Ilie Bolojan: Plafonare administrativă a prețului la gaz pentru populație și CET-uri, liberalizare din 2027

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că între 1 aprilie 2026 și 31 martie 2027 va exista o perioadă tranzitorie cu un preț la gaze...

Ilie Bolojan: Plafonare administrativă a prețului la gaz pentru populație și CET-uri, liberalizare din 2027
Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 20:31

Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că pachetul privind reforma administrației a intrat în circuitul guvernamental de avizare și...

Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului
Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 20:19

Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan

Într-o demonstrație continuă a angajamentului neclintit al Statelor Unite față de pacea, securitatea și stabilitatea regională, forțe și...

Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 19:53

Menținerea voucherelor de vacanță și un fond de garantare în turism, solicitate de industria ospitalității

Sectorul turistic din România are nevoie de măsuri urgente de susținere, printre care menținerea voucherelor de vacanță, înființarea unui...

Menținerea voucherelor de vacanță și un fond de garantare în turism, solicitate de industria ospitalității
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 18:38

VIDEO | CONSTANȚA: Regulile de igienă din Spitalul Județean, încălcate de cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor

Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a vizitat, astăzi, Spitalul Județean de Urgență Constanța. De remarcat că șeful...

VIDEO | CONSTANȚA: Regulile de igienă din Spitalul Județean, încălcate de cei care ar trebui să vegheze la respectarea lor
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 17:33

Procurorii propun ca anchetarea magistraților pentru infracțiuni de corupție să revină la DNA

Majoritatea procurorilor subliniază că este necesară revenirea în competența Direcției Naționale Anticorupție investigarea infracțiunilor de...

Procurorii propun ca anchetarea magistraților pentru infracțiuni de corupție să revină la DNA
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 17:25

Nicușor Dan: România nu este subiectul raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA

România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, iar referirile din document...

Nicușor Dan: România nu este subiectul raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA