Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Percheziții ale procurorilor anticorupție, în dosarul în care ar fi implicat şeful Jandarmeriei Brăila

Procurorii DNA au descins în 9 locații din Capitală, județele Tulcea și Brăila, într-o cauză penală ce vizează fapte de corupție săvârșite în perioada 2023 - 2025.

TULCEA: Percheziții ale procurorilor anticorupție, în dosarul în care ar fi implicat şeful Jandarmeriei Brăila

Publicat de Adina Sîrbu, 12 iunie 2025, 12:48

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în Bucureşti şi alte două judeţe în dosarul privind fapte de corupţie în care ar fi implicat şeful Jandarmeriei Brăila.

Astăzi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 9 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Brăila şi Tulcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile, punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, a transmis DNA.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în perioada 2023 – 2025, de către un funcţionar public cu funcţie de conducere din cadrul Jandarmeriei Române”, se precizează în comunicat.

Surse judiciare au precizat anterior că în dosar ar fi vizat şeful Jandarmeriei Brăila, Nicolae Iulian Albăceanu.

Conform surselor citate, Albăceanu, inspector-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, este suspectat de săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, el controlând mai multe afaceri în domenii precum plasarea de forţă de muncă şi fast-food.

Conform CV-ului său, Nicolae Iulian Albăceanu a fost numit inspector-şef în octombrie 2021, anterior deţinând mai multe funcţii importante, printre care şi şef serviciu Achiziţii în cadrul Jandarmeriei Române, dar şi director adjunct al Gărzii de Coastă Constanţa.

Jandarmeria Română a anunţat joi, într-un comunicat de presă, că „se delimitează ferm de orice comportament, atitudine sau faptă care contravine normelor legale” şi va colabora cu anchetatorii.

Sursă: AGERPRES

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța