Vreme călduroasă, dar ușor instabilă, în Dobrogea și pe litoral
Maxime termice de peste 30 de grade.

Publicat de Adina Sîrbu, 4 iunie 2025, 07:09
Vremea va fi deosebit de caldă, mai ales în partea continentală a Dobrogei.
Astăzi, cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului asociate averselor. În rest, vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 32 de grade, cu valorile cele mai scăzute în zona de coastă, iar cele minime, între 16 și 20 de grade.
Și joi vremea se menține deosebit de caldă în partea continentală, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi predominant senin, iar vântul va sufla cel mult moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 32 de grade, cu 24…27 de grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 16 și 19 grade.
Vreme caldă și frumoasă va fi și în weekend, maximele termice nu vor trece de 31 de grade, iar în zona de coastă, se vor încadra între 25 și 27 de grade.