Ascultă Radio România Constanța Live

Se reia traficul pe calea 1 de rulare a Podului peste Dunăre, reasfaltată cu noua rețetă de mixturi bituminoase

Lucrările de reasfaltare a căii 1 de rulare a Podului peste Dunăre au început pe 14 aprilie.

podul de peste Dunare - foto - Liliana Fustanela
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 2 iunie 2025, 20:21

Traficul pe calea 1 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre se va relua marți, 3 iunie, începând cu ora 8:00, după ce a fost reasfaltată cu noua rețetă de mixturi bituminoase, a informat, luni, Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP Buzău).

Lucrările de reasfaltare a căii 1 de rulare a Podului peste Dunăre au început pe 14 aprilie, iar ca formulă asfaltică a fost folosită noua rețetă de mixturi bituminoase, utilizată în octombrie 2024 pentru reasfaltarea căii 2 de rulare, care s-a comportat bine peste iarnă.

‘Calea 1 de rulare a Podului peste Dunăre s-a asfaltat cu aceeași formulă asfaltică nouă, care a fost folosită, în octombrie anul trecut, pe calea 2 de rulare, care este cea mai circulată. S-a dorit să se vadă cum se comportă noua formulă asfaltică peste iarnă și s-a comportat bine. Este o formulă mai dură, spun ei, iar riscul să se fisureze ar fi fost mai mare iarna, când temperaturile sunt scăzute, decât vara, pe temperaturi înalte. Pentru că s-a comportat bine pe timpul iernii, s-a trecut la asfaltare și pe calea 1 de rulare. S-a așteptat să se încălzească afară, să fie temperaturi pozitive, pentru că, pe temperaturi negative, exista riscul să nu prindă hidroizolația și asfaltul’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Șerbănescu.

Pe perioada efectuării lucrărilor de reasfaltare pe DN 2S, Podul suspendat peste Dunăre, șoferii au fost avertizați că traficul va fi deviat, în perioada 14 aprilie-3 iunie, pe calea 2 de rulare, care va fi deschisă circulației în ambele sensuri.

***

Podul suspendat peste Dunăre – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, iar la scurt timp după inaugurare au apărut primele probleme legate de asfalt, care s-a ‘vălurit’. Podul a intrat, în octombrie 2024, pentru a patra oară în proces de reasfaltare, de această dată constructorul susținând că va folosi o nouă rețetă de mixturi bituminoase, adaptată specificului acestui pod, unic în România.

‘De data aceasta, așa cum susține constructorul, este o rețetă asfaltică nouă, care a fost testată într-un laborator din Italia, un laborator european mare. Constructorul spune că această rețetă de asfalt va rezista și nu vom mai avea problemele de până acum, că se va comporta astfel la traficul rutier, inclusiv traficul greu, iar la vară nu vom mai avea deformările pe care le-am avut până acum. Practic, este o rețetă adaptată Podului de la Brăila, pentru că, într-adevăr, Podul de la Brăila este singurul pod de genul acesta din România, este unicat, are niște specificități ale lui. Dacă faci tot podul specific, trebuie să îi faci și asfaltul specific, pentru că se vede că asfaltul standard pus până acum nu a rezistat’, a declarat, pentru AGERPRES, în octombrie 2024, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Podul are o lungime de aproximativ 2 kilometri și le oferă șoferilor o alternativă, în afara traversării Dunării cu bacul, pentru a ajunge spre litoral. Deși circulația pe pod a fost deschisă pe 6 iulie 2023, lucrarea nu a fost recepționată de autoritățile române și, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, nici nu va fi recepționată, până când constructorul nu va repara toate problemele. Ministrul Sorin Grindeanu declara, pe 7 august, că soluția tehnică folosită deja de trei ori pentru asfaltarea Podului peste Dunăre este una ‘proastă’.

Valoarea inițială a proiectului Podului peste Dunăre a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul Asocierea Astaldi S.P.A. – IHI Infrastructure System Co. Ltd., denumit în prezent WeBuild.

Sursă: AGERPRES

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului