Ascultă Radio România Constanța Live

Actorul Teatrului de Stat Constanța, Ștefan Mihai a primit premiul UNITER pentru rolul Feste din spectacolul “A douăsprezecea noapte”, în regia lui Andrei Șerban

Spectacolele care au intrat în atenția juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024.

Actorul Teatrului de Stat Constanța, Ștefan Mihai a primit premiul UNITER pentru rolul Feste din spectacolul “A douăsprezecea noapte”, în regia lui Andrei Șerban
Foto: TSC

Publicat de Doina Sirbu, 27 mai 2025, 12:49

Gala Premiilor UNITER a ajuns la ediția cu numărul  33. Evenimentul de acordare a celor mai importante distincții ale teatrului românesc a avut loc luni, pe  26 mai, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova,  ocazie cu care se sărbătoresc şi cei 175 de ani de existenţă a teatrului craiovean. 

Teatrul de Stat Constanța s-a aflat din nou pe lista nominalizărilor UNITER, pentru al cincilea an consecutiv, cu 6 nominalizări pentru Cel mai bun spectacol –  „Casa Bernardei Alba”,  Cea mai bună regie –  Diana Mititelu, pentru „Casa Bernardei Alba”; Cea mai bună actriță în rol principal –  Mihaela Velicu, pentru rolul Martirio din „Casa Bernardei Alba”; Cea mai bună actriță în rol secundar – Mirela Pană, pentru rolurile Nawal și Jihane din „Incendii”; Cel mai bun actor în rol secundar – Ștefan Mihai, pentru rolul Feste din „A douăsprezecea noapte”, cel care și-a adjudecat premiul și încă o nominalizare pentru Cel mai bun lighting design –  Cristi Niculescu, pentru „Casa Bernardei Alba”.

Redactor: Silvia Pascale

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța