Ascultă Radio România Constanța Live

Noaptea Muzeelor/Peste 75 de instituții muzeale participante; Intotero: Invit românii să redescopere patrimoniul național

Pentru prima dată în istoria acestui eveniment, Ministerul Culturii susține Noaptea Muzeelor prin Proiectele Prioritare, reafirmând angajamentul față de valorificarea și promovarea moștenirii culturale naționale, o atenție specială fiind acordată în acest an lucrătorilor din muzee.

Muzeul de Arta Populara - foto - Doina Sirbu
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 16 mai 2025, 07:37

Peste 75 de instituții muzeale, reunind 210 spații muzeale din întreaga țară, își deschid porțile în data de 17 mai pentru Noaptea Muzeelor 2025, a anunțat, joi seară, Ministerul Culturii.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, ‘un număr impresionant de 500 de specialiști din domeniul patrimoniului și educației muzeale vor organiza 677 de activități cultural-educaționale adresate tuturor categoriilor de public, de la cei mai tineri vizitatori până la publicul matur, pasionat de istorie, artă, știință și tradiție’.

Totodată, pentru prima dată în istoria acestui eveniment, Ministerul Culturii susține Noaptea Muzeelor prin Proiectele Prioritare, reafirmând angajamentul față de valorificarea și promovarea moștenirii culturale naționale, o atenție specială fiind acordată în acest an lucrătorilor din muzee.

‘Va fi cea mai importantă noapte din an, noaptea în care moștenirea culturală a României și cei care o administrează sunt acolo unde le este locul: în centrul atenției! De la Tulcea la Timișoara, din Sighet la Călărași, de la București la Sibiu, în toate județele și orașele țării cultura vibrează, mai aproape de oameni, într-o noapte de mai. Invit românii să redescopere patrimoniul național, să-i cunoască pe cei care îl protejează și să trăiască împreună bucuria unei seri unice dedicată culturii’, a declarat ministrul Culturii, Natalia Intotero, citată în comunicat.

La rândul său, președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România, Ciprian Ștefan, managerul Muzeului ASTRA, a salutat sprijinul acordat organizatorilor evenimentului Noaptea Muzeelor de către Ministerul Culturii, apreciindu-l drept ‘atât de necesar, o confirmare a importanței muzeelor, pentru oameni’.

Ministerul Culturii adresează mulțumiri întregului personal muzeal pentru ‘devotamentul, profesionalismul și pasiunea cu care își desfășoară activitatea, zi de zi, în slujba vizitatorilor și a patrimoniului cultural național’ și invită publicul larg să participe la evenimentele organizate în întreaga țară și să susțină, prin prezență, eforturile celor care își desfășoară activitatea în muzeele din România.

Sursă: AGERPRES

„Concertul extraordinar Familia Romanței” va avea loc în Sala Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 21:49

„Concertul extraordinar Familia Romanței” va avea loc în Sala Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

Constanța devine, pe 7 noiembrie 2026, gazda unei seri de excepție dedicate romanței românești, cântecului care transformă dorul în artă și...

„Concertul extraordinar Familia Romanței” va avea loc în Sala Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
MApN: Ținte aeriene, detectate în largul Mării Negre. Două aeronave F-18 de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 21:43

MApN: Ținte aeriene, detectate în largul Mării Negre. Două aeronave F-18 de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol

În cursul serii de miercuri, 14 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene...

MApN: Ținte aeriene, detectate în largul Mării Negre. Două aeronave F-18 de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 21:31

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024

Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură...

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 20:44

Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu

Consiliul Politic Național al PSD a aprobat propunerile de miniștri social-democrați pentru Cabinetul Luca Niculescu, a anunțat miercuri...

Grindeanu a prezentat 11 propuneri de miniștri de la PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 20:39

MApN: Dronă detectată la 30 km est de Insula Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, miercuri după-amiază, o țintă aeriană la aproximativ 30 km est...

MApN: Dronă detectată la 30 km est de Insula Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 19:29

OVIDIU: În ce stadiu se află proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare

Continuă extinderea rețelelor de apă și canalizare în orașul Ovidiu, prin proiecte în valoare totală de trei milioane de euro, finanțate...

OVIDIU: În ce stadiu se află proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 18:16

TULCEA: O nouă alertă de posibilă incursiune de drone primită de populația din nordul județului

Populația din nordul județului Tulcea a primit, miercuri după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone pe fondul...

TULCEA: O nouă alertă de posibilă incursiune de drone primită de populația din nordul județului
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 17:19

AUDIO | Folosirea incorectă a instalațiilor și aparatelor electrice, cauza principală de producere a incendiilor în locuințe

Patru persoane și-au pierdut viața, anul trecut, în incendii produse în județul Constanța. Fără intervenția salvatoare a pompierilor,...

AUDIO | Folosirea incorectă a instalațiilor și aparatelor electrice, cauza principală de producere a incendiilor în locuințe