Ascultă Radio România Constanța Live

Finala Cupei României este programată miercuri la Arad

Finala Cupei României este programată miercuri la Arad
Foto: FRF

Publicat de Catalin Donose, 14 mai 2025, 08:22

Miercuri, 14 mai, de la ora 20,30 pe stadionul „Francisc Neuman” va avea loc finala Cupei României la fotbal, între CFR Cluj și FC Hermannstadt, al doilea meci cu trofeul pe masă disputat la Arad după Supercupa României din 2022.

Cu 24 de ore înainte de duelul care va aduce a 5-a cupă in vitrina feroviarilor sau pe prima în cea a sibienilor au avut loc conferințele de presă susținute de Dan Petrescu și Mario Camora din partea CFR-ului, respectiv Marius Măldărășanu și Ionuț Stoica din partea celor de la FC Hermannstadt.

Marius Măldărășanu: „Aș vrea să mă uit în urmă, acum 4 ani, când am ajuns la Sibiu. Echipa era în Liga 2, iar obiectivul era promovarea. Când au început meciurile în Cupa României le spuneam să viseze la trofeu. Odată cu trecerea anilor, am ajuns în acest sezon și le-am cerut nu doar să viseze, ci să creadă.

Crezând, am ajuns să jucăm o finală. Cred că suntem meritat aici. Este o finală pe care vrem s-o jucăm cu sufletul, să ne bucurăm de ea, dar s-o câștigăm. Câștigând trofeul… ar fi încununarea întregii munci. A mea, a staff-ului, a băieților, a oamenilor din club.”

Este un club înființat destul de devreme, în 2015, are deja o finală jucată, aceasta este a doua. Vrem să câștigăm pentru oraș, suporteri, se creează emulație. Am câștigat acest trofeu ca jucător, este normal să mi-l doresc și ca antrenor.”

Ca jucător, Marius Măldărășanu a cucerit de trei ori trofeul în tricoul celor de la Rapid București (2002, 2006, 2007).

Ionuț Stoica, fotbalist legitimat la sibieni din 2017, pe teren la finala Cupei României din 2018 pierdută de FC Hermannstadt în fața Universității Craiova, a prefațat și el duelul cu CFR.

„Este o stare pozitivă în sânul echipei. Ne doream să ajungem într-o finală foarte mult și, de asemenea, să câștigăm un trofeu, asta ne-am propus de la început. Ne vom juca șansa. Este a doua finală pentru mine cu Hermannstadt. Ar fi o performanță uriașă pentru noi. Repet, ne-am propus și ne dorim acest trofeu.”

Dan Petrescu: „Degeaba ajungi într-o finală dacă nu o câștigi!”

Dan Petrescu a cucerit, ca jucător, Cupa României în ediția 1988-1989, dar ca antrenor niciodată. A jucat o singură finală și a pierdut-o chiar în fața CFR-ului în ediția 2007-2008, aflându-se pe banca tehnică a Unirii Urziceni.

„Este un meci important! Este în ADN-ul clubului să existe mereu presiune, să câștigi trofee. Băieții știu că șansele sunt 50-50 într-o finală. Degeaba ajungi într-o finală dacă nu o câștigi. Ar fi fantastic pentru toți cei care iubesc CFR-ul să câștigăm un trofeu. Mă gândesc mereu la jucătorii pe care i-am antrenat și care au ajuns antrenori. Sunt mulți. Măldărășanu era un băiat serios și, de obicei, dacă ești jucător serios, poți să fii și un antrenor serios. Clubul este unul extraordinar acolo, iar Măldărășanu sigur va ajunge mai departe decât unde este acum.”

Mario Camora, a cucerit acest trofeu o dată, în 2016, după o finală decisă în urma loviturilor de departajare în fața celor de la Dinamo București.

De asemenea, internaționalul român a suferit și o înfrângere în ultimul act al acestei competiții în 2013, 1-0 cu Petrolul Ploiești.

„Emoții ai tot timpul. Ne așteaptă un meci foarte greu, cu trofeul pe masă. Încercăm, noi, cei cu experiență, să-i ajutăm și pe ceilalți. Vrem, la final, să ridicăm trofeul.

Ei sunt o echipă omogenă, au antrenor foarte bun și joacă împreună de mult timp. Este o echipă periculoasă, dar suntem pregătiți. Vrem să facem un cadou suporterilor care vin aici, nu e ușor nici pentru ei să plece de la serviciu în timpul săptămânii, să facă atâtea ore pe drum. Presiune este tot timpul la CFR Cluj, ăsta e ADN-ul clubului.”

Tenismenele tricolore coboară în clasamentul WTA
Sport marți, 3 martie 2026, 11:08

Tenismenele tricolore coboară în clasamentul WTA

Clasamentul WTA dat publicității luni aduce coborâri ușoare pentru jucătoarele din România. Jaqueline Cristian a coborât două poziții și...

Tenismenele tricolore coboară în clasamentul WTA
Fotbal: CFR Cluj, la a zecea victorie consecutivă în Superligă, 2-1 cu Farul
Sport duminică, 1 martie 2026, 10:29

Fotbal: CFR Cluj, la a zecea victorie consecutivă în Superligă, 2-1 cu Farul

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Superligii de fotbal, după ce a obținut a zecea sa victorie consecutivă în campionat, 2-1 (2-0) cu Farul...

Fotbal: CFR Cluj, la a zecea victorie consecutivă în Superligă, 2-1 cu Farul
Voleibalistele de la CSM Constanța evoluează sâmbătă pe teren propriu
Sport vineri, 27 februarie 2026, 16:13

Voleibalistele de la CSM Constanța evoluează sâmbătă pe teren propriu

Sala Sporturilor “Simona Amânar” va găzdui sâmbătă seară, o interesantă partidă contând pentru etapa a 17-a din Divizia A1 de volei...

Voleibalistele de la CSM Constanța evoluează sâmbătă pe teren propriu
Noutăți în lotul Stejarilor pentru meciul din Georgia
Sport vineri, 27 februarie 2026, 15:20

Noutăți în lotul Stejarilor pentru meciul din Georgia

Stafful tehnic al naţionalei României a anunţat un lot lărgit de 35 de jucători pentru meciul cu Georgia, din semifinalele Rugby Europe...

Noutăți în lotul Stejarilor pentru meciul din Georgia
Sport vineri, 27 februarie 2026, 14:10

Aur pentru Alexandra Voiculescu de la CSM Constanța

Capitala Bulgariei, Sofia găzduiește întrecerile puternicului Turneu Internațional de lupte U23 „Petko Sirakov – Ivan Iliev”....

Aur pentru Alexandra Voiculescu de la CSM Constanța
Sport joi, 26 februarie 2026, 16:15

Liga Naţională de rugby va alinia la start șapte echipe

Liga Naţională de rugby a României va avea 7 echipe în ediţia 2026, care va debuta pe 28 martie, urmând să participe şi RC Gura Humorului,...

Liga Naţională de rugby va alinia la start șapte echipe
Sport joi, 26 februarie 2026, 12:04

Tradiția devine spectacol la „Trofeul Constanței”

În weekend sunt programate în Sala Sporturilor „Simona Amânar” meciurile din cadrul  „Trofeului Constanței by Joma” la fotbal în sală....

Tradiția devine spectacol la „Trofeul Constanței”
Sport joi, 26 februarie 2026, 08:08

Fotbal: Ilhan Mustafa, fost jucător al Farului Constanța, a încetat din viață la 73 de ani

Clubul de fotbal Farul Constanța a anunțat, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, trecerea în neființă a lui Ilhan Mustafa, ”unul...

Fotbal: Ilhan Mustafa, fost jucător al Farului Constanța, a încetat din viață la 73 de ani