Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal

Cei 37 de sportivi, cu vârste cuprinse între 15 și 48 de ani, au luat startul sâmbătă dimineața, de la lacul Iacobdeal, și au concurat timp de două ore pe un traseu cu o lungime de 12,5 kilometri.

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal
Foto: Federația Română de Motociclism

Publicat de Doina Sirbu, 27 aprilie 2025, 10:57

Câteva zeci de motocicliști au participat, în comuna Turcoaia, județul Tulcea, la cea de-a III-a etapă a Campionatului național de endurocross organizată de clubul sportiv Aventura Parc Dobrogea, în parteneriat cu Federația Română de Motociclism, la start prezentându-se câștigători ai etapelor precedente.

Cei 37 de sportivi, cu vârste cuprinse între 15 și 48 de ani, au luat startul sâmbătă dimineața, de la lacul Iacobdeal, și au concurat timp de două ore pe un traseu cu o lungime de 12,5 kilometri, majoritatea participanților fiind câștigători ai etapelor anterioare sau chiar foști campioni.

‘Totul a început de la tata, când aveam opt ani. El a văzut că am o pasiune pentru motociclete și când a văzut că am o pasiune mi-a spus să facem tot campionatul. Până acum nu am niciun campionat câștigat, dar anul acesta sunt pe locul I și am o diferență de 25 de puncte față de locul al II-lea și sper să mă mențin’, a declarat pentru AGERPRES Raluca Chiriac, în vârstă de 16 ani, din Hunedoara.

În opinia ei și a altor sportivi, traseul din județul Tulcea este unul dintre cele mai grele din campionat, din cauza terenului.

‘La opt ani, am urcat prima dată pe o motocicletă. Întâi am mers pe ATV, dar unchiul meu mi-a insuflat această pasiune. Anul trecut, am fost pe locul al III-lea la finele campionatului, acum sunt pe primul loc și vreau să devin campion european, internațional’, a spus Horvath Jozsef, din Arad.

Pentru mulți participanți, concursul din vecinătatea Parcului Național Munții Măcinului este printre cele mai frumoase din campionat.

‘Eu fac motociclism de 32 de ani, am fost campion național și vicecampion național la enduro și motocross, sportul ăsta pentru mine e un mod de viață, pentru că fac asta de mic copil. Provin dintr-o familie de cascadori motocicliști, bunicul meu, Mircea Iamandeiu, a fost ultimul din generația veche de motocicliști cascadori și sunt singurul nepot care a moștenit această pasiune. Am acum o fetiță de șase luni care sper să-mi calce pe urme. Cursa de la Iacobdeal e una specială. Nu e atât de ușoară precum pare, iar Paul a reușit să facă aici o cursă în top trei la nivel național, ca organizare’, a precizat pentru AGERPRES Dorin Iamandeiu, din Buzău, ocupant al locului I în campionat, la categoria Veterani, înainte de etapa de la Iacobdeal.

Numărul redus al participanților la competiție în comparație cu anii trecuți a fost explicat de organizatori prin faptul că la Hunedoara, în aceeași perioadă, se desfășoară un alt concurs.

‘Fiind un sport mai ușor decât hard enduro și ținând o zi, nu patru zile, cum se întâmplă acum în Hunedoara, sportivii aleg să se plimbe mai mult. Săptămâna viitoare avem campionat național de motocros la Merei, Buzău, iar în următoarea săptămână, avem concurs la Ciolpani. Campionatul se va încheia în octombrie’, a menționat reprezentantul Federației Române de Motociclism, Mihnea Popescu.

Pentru administratorii zonei de agrement lacul Iacobdeal, concursul organizat de asociația clubul sportiv Aventura Parc Dobrogea este un început de sezon turistic, după ce în perioada sărbătorilor pascale zona a fost foarte solicitată.

‘De Paște, am avut surpriza plăcută să avem foarte mulți clienți. E un semn că am crescut. Nu avem niciun eveniment programat pentru mini-vacanța de 1 mai, dar oamenii și-au anunțat prezența. Încă suntem o destinație de o zi. Sperăm ca pe viitor, dacă vom avea și spații de cazare, să-i convingem pe oaspeți să stea mai multe zile’, au afirmat proprietarii lacului Iacobdeal, Marcel și Ana Țăranu.

Ei le oferă vizitatorilor în special preparate pe bază de pește, iar dacă în urmă cu câțiva ani în zonă nu existau unități de cazare, în momentul de față în comuna Turcoaia funcționează trei asemenea spații.

‘Noi am deschis hotelul după pandemie. Turiștii vin, dar nu au informațiile necesare despre zonă. Noi avem în spatele hotelului cea mai veche stâncă din lanțul munților hercinici care se numește Râioasa, din cauza aspectului pietrei degradate de-a lungul timpului. În față, avem un tumul, unul din puținele care au rămas nevandalizate. A mai fost unul, mai sus, în dreptul cantonului, în câmp, dar a fost distrus în timpul comunismului. Vin puțini turiști, dar avem noroc de podul peste Dunăre (dintre județele Brăila și Tulcea – n.r.) și este un trafic mai mare’, a afirmat proprietarul unui hotel din comună, Gheorghe Tornea.

El a mai spus că hotelul aflat în apropierea sitului arheologic Troesmis le oferă oaspeților preparate făcute după rețete locale și cu ingrediente naturale.

Lacul Iacobdeal a fost o carieră de piatră și s-a format după o explozie de derocare, iar unii localnici susțin că pe fundul lui se mai află încă vagonete de piatră care nu au putut fi scoase din cauza apei care a acoperit totul. Zona de agrement a fost amenajată cu fonduri europene prin Grupul de acțiune locală Munții Măcinului – Dunărea Veche.

Potrivit Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’, Troesmis este unul dintre primele situri arheologice cercetate până în prezent. Înainte de Războiul de independență, atunci când Dobrogea se afla sub Imperiul Otoman, o misiune franceză a dezvelit timp de trei ani toată fortificația și a recuperat obiecte și inscripții care se găsesc și acum la Muzeul Național de Antichități din Saint Germain-en-Laye, Franța. Zidurile au fost lăsate dezvelite, piatra a fost valorificată de localnici, iar situl s-a degradat tot mai mult și din cauza autorităților care, de exemplu, în anii 1980, au construit în zonă o fermă de porci.

Atestată documentar în anul 15 e.n., Cetatea Troesmis este unul dintre cele mai importante centre romane de la Dunărea de Jos și a fost sediul legiunilor a V-a Macedonica și I Italica, la finele domniei lui Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.), una dintre așezările cetății primind statutul de ‘municipium’, penultimul rang pe care îl putea atinge un oraș roman până la cel de ‘colonia’.

În perimetrul cetății, în urma unor acțiuni de braconaj arheologic, s-au descoperit două tabulae din bronz care, în anul 2002, au fost scoase din țară pentru valorificare. După ce au ‘călătorit’ în America, în luna mai a anului 2015, cele două obiecte de patrimoniu unice în România au fost repatriate și se află în prezent în custodia Muzeului Național de Istorie a României, ca probă într-un dosar penal în care se investighează furtul lor.

Sursă: AGERPRES

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța