Ascultă Radio România Constanța Live

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 aprilie 2025, 14:43

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.

Potrivit unor date comunicate vineri AGERPRES de către Curtea de Apel Ploiești, împotriva hotărârii a fost declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Curtea Constituțională a României, dar și de alte două persoane fizice care nu figurează ca părți în dosar.

‘Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public cu referire la situația acțiunilor prin care s-a solicitat suspendarea executării Hotărârii Curții Constituționale 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei, precum și anularea acestei hotărâri, facem precizarea că, la data de 10 aprilie, pe rolul Curții de Apel Ploiești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal au fost înregistrate 11 dosare, având ca obiect acțiuni promovate de persoane fizice diferite, prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ contestat, până la soluționarea definitivă a fiecărui dosar, precum și anularea Hotărârii Curții Constituționale 32 din 6 decembrie 2024’, a informat Curtea de Apel Ploiești.

Conform sursei citate, în afara dosarului 301/42/2025, a fost soluționat și dosarul 300/42/2025, prin sentința 133/23.04.2025, pronunțată de un alt complet din cadrul Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost admisă excepția necompetenței generale, invocată din oficiu, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefiind de competența instanțelor judecătorești, hotărâre ce este supusă recursului în termen de cinci zile de la pronunțare.

În ceea ce privește situația celorlalte nouă dosare, patru dintre acestea au fixate termene de judecată, la datele de 29 aprilie sau, după caz, 30 aprilie, iar cinci se află în faza procedurii prealabile, neavând încă stabilite termene de judecată, a precizat Curtea de Apel Ploiești.

Joi, un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale.

”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare”, potrivit minutei deciziei.

Sursa – Agerpres

Luca Niculescu – ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 21:20

Luca Niculescu – ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria

Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să...

Luca Niculescu – ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 20:54

CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială...

CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
Constanța, Agigea și Eforie Nord, printre localitățile afectate de întreruperile de curent
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 20:48

Constanța, Agigea și Eforie Nord, printre localitățile afectate de întreruperile de curent

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Constanța, Agigea și Eforie Nord, printre localitățile afectate de întreruperile de curent
Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia