Ascultă Radio România Constanța Live

Tradiții în Săptămâna Patimilor

Creştinii ortodocşi au intrat în Săptămâna Mare, ultima din Postul Paştelui.

Tradiții în Săptămâna Patimilor

Publicat de Adina Sîrbu, 14 aprilie 2025, 10:10

În Săptămâna Mare, denumită şi a Patimilor, se fac slujbele bisericeşti numite Denii, pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe Pământ. Pentru a avea parte de sănătate şi prosperitate tot anul, românii respectă obiceiuri şi tradiţii transmise din strămoşi.

Credincioşii se pregătesc în ultima săptămână din Postul Paștelui pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului.

În serile din această săptămână se oficiază în biserici slujbele numite Denii, în cadrul cărora sunt retrăite ultimele gesturi şi cuvinte ale lui Iisus înainte de arestarea, condamnarea şi executarea sa. Cele mai importante Denii sunt cele din Joia şi Vinerea Mare.

Joi este ziua în care a avut loc Cina cea de Taină. Credincioşii participă atunci la Denia celor 12 Evanghelii, la care se citesc textele din Noul Testament, în care sunt relatate pătimirile lui Iisus.Vineri este ziua în care Iisus a fost biciuit, batjocorit de soldaţii romani şi de popor, a fost obligat să-şi poarte crucea pe drumul spre Golgota şi a fost ţintuit pe cruce, având alături doi tâlhari. Este ziua în care a murit în chinuri, după care a fost îngropat în grabă.

Numită şi Săptămâna Neagră, conform tradiţiei, se lucrează de luni şi până joi.

În Lunea Mare, începe curățenia de Paște: se scoate totul la aerisit, se spală rufe și se calcă, se repară şi se văruiesc casele, iar mobilierul se spală şi repară. Curţile se mătură, gardurile se repară şi se face curat la animale.

Aceste munci se pot face până miercuri, inclusiv. După această zi, bărbații își ajută nevestele la treburile gospodărești.

În Joia Mare, oamenii merg la biserică, la Denia celor 12 Evanghelii, în care sunt amintite spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de taină la care s-a instituit taina Împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei care voiau să-l ucidă.

Tradiţia spune că, în noaptea şi în dimineaţa Joii Mari, se deschid mormintele şi sufletele celor morţi se întorc la casele lor şi trebuie să se aprindă focuri prin curţi sau în cimitire, pentru întâmpinarea lor.

În Joia Mare se vopsesc ouăle, despre care se spune că au puteri miraculoase, şi se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca şi cozonacii. Pasca se face din aluat dospit, pus în tăvi rotunde. De jur împrejur, se aşează aluatul împletit, iar în mijloc se pune brânza de vacă amestecată cu zahăr, ouă, stafide şi mirodenii, peste se face o cruce tot din aluat împletit, se unge totul cu ou, se lasă la crescut şi se coace în cuptorul fierbinte.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe, pentru a fi sfinţite şi împărţite de sufletul morţilor.

Ultima vineri din Postul Mare este numită și Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. Este o zi a durerii, în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor omenirii.

În Vinerea Mare este bine să se țină post negru, în aminitirea patimilor lui Iisus. În această zi nu se fac treburi în casă. Dimineața, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă sau se scăldau în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoși pe tot parcursul anului. Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an mănos.

Sâmbăta Mare este ultima zi de post când se încheie pregătirile pentru Sărbătoarea Paștelui. Femeile gătesc majoritatea mâncărurilor, termină curățenia și pregătesc hainele noi pentru zilele de sărbătoare. De obicei, în Sambăta Mare are loc și sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc drobul, friptura și borșul de miel.

Sâmbătă seara se pregătește coșul cu bucate ce va fi dus la biserică pentru sfințire. În el se pun ouă roșii, pască și cozonac și preparate din carne,o ramură de busuioc şi o lumânare albă, acoperite cu cel mai frumos ștergar din casă. Apoi, oamenii merg la slujba de Înviere și iau lumina pe care o aduc acasă, unde pun deja și prima masă de Paște.

Duminică este Ziua Luminată, când toţi creştinii sărbătoresc cu bucurie Învierea Domnului.

TULCEA: Festivalul Filmului European începe cu proiecția filmului semnat de Jafar Panahi, câștigătorul Palme d’Or din 2025
Cultură luni, 25 mai 2026, 15:06

TULCEA: Festivalul Filmului European începe cu proiecția filmului semnat de Jafar Panahi, câștigătorul Palme d’Or din 2025

Între 30 mai și 1 iunie, Festivalul Filmului European aduce iubitorilor de film din Tulcea 7 filme europene recente, selectate de directorul...

TULCEA: Festivalul Filmului European începe cu proiecția filmului semnat de Jafar Panahi, câștigătorul Palme d’Or din 2025
CONSTANȚA: Expoziția colectivă „Constanța. Memorie și identitate” își așteaptă vizitatorii la Galeria de Artă
Cultură luni, 25 mai 2026, 13:41

CONSTANȚA: Expoziția colectivă „Constanța. Memorie și identitate” își așteaptă vizitatorii la Galeria de Artă

Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța Unu, anunță deschiderea oficială a expoziției colective de arte vizuale...

CONSTANȚA: Expoziția colectivă „Constanța. Memorie și identitate” își așteaptă vizitatorii la Galeria de Artă
Povești din Dobrogea | Scriitoarea Vasilica Mitrea, directorul revistei „Dobrogea culturală”, invitata ediției
Cultură duminică, 24 mai 2026, 19:13

Povești din Dobrogea | Scriitoarea Vasilica Mitrea, directorul revistei „Dobrogea culturală”, invitata ediției

Vasilica Mitrea este o figură centrală a vieții literare contemporane din Constanța, recunoscută ca poetă, prozatoare și un neobosit animator...

Povești din Dobrogea | Scriitoarea Vasilica Mitrea, directorul revistei „Dobrogea culturală”, invitata ediției
Filmul „Fjord”, premiat cu Palme d’Or, susținut financiar pentru Premiile Oscar
Cultură duminică, 24 mai 2026, 18:09

Filmul „Fjord”, premiat cu Palme d’Or, susținut financiar pentru Premiile Oscar

Ministerul Culturii a anunțat că va include filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și premiat cu Palme d’Or la Cannes, pe lista...

Filmul „Fjord”, premiat cu Palme d’Or, susținut financiar pentru Premiile Oscar
Cultură duminică, 24 mai 2026, 10:22

Constanța Multietnică: Parada costumelor tradiționale și spectacolul etniilor din Dobrogea, o explozie de culoare și veselie

Constanța se transformă, astăzi, într-o veritabilă scenă multiculturală, unde etniile Dobrogei vor defila în costume tradiționale și vor...

Constanța Multietnică: Parada costumelor tradiționale și spectacolul etniilor din Dobrogea, o explozie de culoare și veselie
Cultură duminică, 24 mai 2026, 08:31

Calendar istoric MINAC: 24 mai – Constanța ultimului veac: hoteluri, restaurante și prețuri în 1924

În plină perioadă interbelică, turismul în Constanța cunoaște o mare înflorire. În „Ghidul ilustrat Constanța și Tekirghiol”, editat...

Calendar istoric MINAC: 24 mai – Constanța ultimului veac: hoteluri, restaurante și prețuri în 1924
Cultură sâmbătă, 23 mai 2026, 18:01

Povești din Dobrogea: Un nou număr al revistei Bibliotecii Județene Constanța, Biblion

Un nou număr al revistei Bibliotecii Județene Constanța, Biblion, a fost lansat în această săptămână, cu prilejul evenimentelor culturale...

Povești din Dobrogea: Un nou număr al revistei Bibliotecii Județene Constanța, Biblion
Cultură sâmbătă, 23 mai 2026, 16:45

Noaptea Muzeelor 2026 la TULCEA – artă, experienţe creative şi interactive

Sâmbătă, 23 mai 2026, are loc o nouă ediţie a evenimentului european Noaptea Muzeelor, o seară dedicată artei, istoriei şi explorării...

Noaptea Muzeelor 2026 la TULCEA – artă, experienţe creative şi interactive