Ascultă Radio România Constanța Live

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 9,7%.

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Foto: Radiomures

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 aprilie 2025, 10:10

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) față de luna anterioară, conform datelor publicate vineri de Institutul Național de statistică (INS).

Câștigul salarial mediu brut a fost 8.932 lei, cu 22 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2025.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activitățile de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (11.619 lei) și în fabricarea produselor din tutun (10.860 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (3.263 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.345 lei).

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 9,7%.

Indicele câștigului salarial real a fost 104,5% în luna februarie 2025 față de luna februarie 2024. Indicele câștigului salarial real a fost 99,5% în luna februarie 2025 față de luna ianuarie 2025. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 249,3%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna ianuarie 2025.

‘În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparație (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației’, precizează INS.

În luna februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, nivelul câștigului salarial mediu net a fost influențat, în aproape egală măsură, atât de creșteri, cât și de scăderi. Astfel, creșterile câștigului salarial mediu net din activitățile sectorului economic au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu sau prime pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum și de realizările de producție ori încasările mai mari (în funcție de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 33,9% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 30,2% în activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii;

Totodată, au fost creșteri între 6,5% și 12,5% în fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, intermedieri financiare (cu
excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacții imobiliare, activități profesionale, științifice și tehnice;

Alte creșteri, între 2,5% și 6%, au fost consemnate în alte activități extractive, cercetare-dezvoltare, tipărirea și reproducerea pe suporturi a
înregistrărilor, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), construcții, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje și instalații), silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), transporturi pe apă.

Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna ianuarie 2025 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 12,7% în industria metalurgică, respectiv cu 11,5% în extracția minereurilor metalifere; între 4,5% și 8,5% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, extracția cărbunelui superior și inferior, transporturi aeriene, activități de servicii anexe extracției.

Totodată, au fost consemnate scăderi între 2% și 4% în activități de editare, colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activități și servicii de decontaminare), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, activități de spectacole, culturale și recreative, fabricarea echipamentelor electrice, depozitare și activități auxiliare pentru transport, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, transporturi terestre și transporturi prin conducte.

În sectorul bugetar, câștigul salarial mediu net a crescut ușor comparativ cu luna precedentă în administrația publică (+0,8%), în timp ce în sănătate și asistență socială (-1,8%), respectiv în învățământ (-1,1%) a înregistrat ușoare scăderi.

Sursa – Agerpres

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:59

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog

În această dimineață, în jurul orei 10.30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un...

Un autocar a luat foc în localitatea tulceană Topolog
1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:17

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”

1 Mai este o zi în care sărbătorim munca… prin petrecere, relaxare și distracție. Chiar dacă vremea este mai capricioasă, este totuși 1...

1 Mai | Interviu cu lect. univ. dr. Răzvan Pantelimon, de la Universitatea „Ovidius”
actiune politie, politisti - foto - IPJ Constanta
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:05

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai

Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră din județele Constanța și Tulcea sunt la datorie în aceste zile pentru o...

CONSTANȚA / TULCEA: Sute de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră sunt la datorie în minivacanța de 1 Mai
Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 11:00

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia

În minivacanța de 1 Mai, au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia. Circulația feroviară a fost închisă la 1...

Au fost reintroduse trenurile de pe ruta Constanța – Mangalia
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 10:46

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii

Ca în fiecare an, micii vor sfârâi pe grătarele românilor în minivacanța de 1 Mai. Sunt gustoși, dar nu tocmai sănătoși, spun medicii care...

Medicii atrag atenția să ținem cont de unde cumpărăm micii
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:56

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie

Intitulată „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, expoziția itinerantă cu obiecte din...

AUDIO | Expoziția cu obiecte din colecția MINAC „Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate”, poate fi vizitată la Timișoara, până pe 31 octombrie
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:46

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  

Căluți de mare, delicați și timizi, calcani, rândunici de mare, crabi, dar și delfini sunt prietenii subacvatici pe care turiștii i-ar putea...

Marea Neagră, gazdă minunată pentru căluți de mare, calcani, delfini, rândunici de mare și crabi. Imagini inedite cu această bogăție marină, surprinse de cunoscutul scafandru constănțean Pascale Roibu  
Actualitate vineri, 1 mai 2026, 09:16

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral

Chiar și cu o primăvară… de toamnă, litoralul își așteaptă oaspeții cu un bogat calendar de evenimente pentru cele trei zile ale...

1 Mai | Ce evenimente au loc pe litoral