Ascultă Radio România Constanța Live

IPJ Tulcea: Cei care provoacă incendii de vegetație riscă inclusiv pedepse cu ÎNCHISOAREA

Avertisment lansat de Agenția pentru Protecția Mediului și polițiștii tulceni, în urma creșterii alarmante a numărului de incendii necontrolate.

IPJ Tulcea: Cei care provoacă incendii de vegetație riscă inclusiv pedepse cu ÎNCHISOAREA
Foto: IGSU

Publicat de Adina Sîrbu, 19 martie 2025, 15:10

Polițiștii tulceni atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

Persoanele care distrug, degradează sau aduc în stare de neîntrebuințare un bun, prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc, dacă prin această faptă se pun în pericol alte persoane sau bunuri, riscă o pedeapsă cu închisoarea, conform prevederilor Codului Penal.

Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul în care bunurile mobile sau imobile aparțin celui care a săvârșit fapta.

Dacă în urma săvârșirii uneia dintre faptele de mai sus, s-a produs un dezastru, constând în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile sau a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane, persoanele vinovate riscă închisoarea.

Pentru a nu intra sub incidența legii și pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente care se pot transforma cu ușurință în adevărate tragedii, polițiștii recomandă respectarea următoarelor măsuri, pentru prevenirea împotriva incendiilor ca urmare a utilizării focului deschis:

  • utilizarea focului deschis pe timp de vânt este interzisă;
  • prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement și în gospodăriile populației se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau alte vecinătăți;
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face numai în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.

Cetățenii care sunt surprinși dând foc la resturi vegetale, gunoaie, deșeuri și alte materiale combustibile, fără obținerea permisului de lucru cu focul și fără a lua măsuri de prevenire pentru împiedicarea incendierii în mod necontrolat a terenurilor, riscă amenzi contravenționale, la fel ca cei care fumează sau pregătesc alimente utilizând focul deschis în păduri sau câmpuri, cu excepția locurilor special amenajate în acest sens.

Deoarece în ultima perioadă numărul incendiilor de vegetație uscată este în creștere, reprezentanții IPJ Tulcea le recomandă cetățenilor să respecte normele specifice de apărare împotriva incendiilor.

Un avertisment similar a lansat și Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea.

În vederea limitării incendiilor de vegetație uscată, Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea anunță persoanele fizice și juridice asupra necesității respectării prevederilor legislației de mediu, respectiv O.U.G nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006 cu modificările și completările ulterioare și O.U.G nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, aprobată prin Legea nr. 17/2023 cu modificările și completările ulterioare.

Arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală.

Proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, lizierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase.

Încălcarea acestei obligații constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.

De asemenea, informăm persoanele fizice și juridice că este interzisă incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect.

Încălcarea acestei prevederi legale constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă atunci când cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanelor nu poate fi neglijată.

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 08:21

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul...

Sfânta Lumină – adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim