Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO | Mormântul Pictat Hypogeu s-a deschis oficial pentru public

Vernisajul expoziției permanente a marcat intrarea în circuitul turistic a monumentului descoperit în urmă cu 37 de ani.

FOTO | Mormântul Pictat Hypogeu s-a deschis oficial pentru public

Publicat de Adina Sîrbu, 20 martie 2025, 11:49 / actualizat: 20 martie 2025, 14:00

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a vernisat, astăzi, 20 martie, Expoziția permanentă Mormântul Pictat Hypogeu, moment ce marchează intrarea în circuitul turistic și deschiderea pentru public a monumentului de la malul mării. 

Monumentul unic în România, cu picturi murale din epoca romană de o frumusețe aparte, a fost descoperit de regretatul arheolog dobrogean Constantin Chera, în data de 25 februarie 1988, pe strada Zorile din Constanța, în timpul unor lucrări edilitare efectuate în apropierea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”.

În urmă cu 27 de ani, arheologii Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța au descoperit un cavou de familie prevăzut cu culoar de acces de tip dromos. Deși planul dreptunghiular al mormântului este relativ comun perioadei, interiorul său avea să dezvăluie una dintre cele mai spectaculoase descoperiri făcute vreodată în Constanța, prin pictura remarcabil de bine prezervată, cu teme și simboluri care reflectă credințele și cultura antichității târzii.

Atât pictura, cât și contextul arheologic și inventarul funerar, încadrează perioada de utilizare a monumentului în a doua jumătate a sec. al IV-lea p. Chr. și până la începutul sec. al V-lea p. Chr., așadar la hotarul dintre crepusculul păgânismului și zorii noii religii monoteiste – creștinismul, cu conotații proprii fiecărei lumi în parte.

Cercetat și intrat în circuitul științific, monumentul a fost o lungă perioadă de timp prezervat de o clădire de protecție din lemn, nefiind expus vizitării. În ultimii ani, monumentul a făcut obiectul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”, în urma căruia a luat naștere un nou punct muzeal, care conservă și expune în condiții optime monumentul antic și permite vizitatorilor cunoașterea obiectivului printr-o expoziție permanentă dedicată și prin numeroase materiale digitale.

Prin simbolistica sa deosebită, dar și prin tehnica picturii murale, monumentul ni se înfățișează astăzi ca o imagine remarcabilă a rafinamentului artistic și spiritual la care s-a ridicat populația romanică a Scytiei Minor, Mormântul Pictat Hypogeu reprezentând unul dintre cele mai importante monumente ale Dobrogei antice și cel mai nou punct muzeal deschis în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care intră, de astăzi, în circuitul turistic.

Publicul nu va vedea mormântul propriu-zis, aflat într-o cameră specială, unde indicii de temperatură și de umiditate sunt atent controlați, dar va putea viziona în timp real imagini din interiorul mormântului, cu frescele excelent conservate.

Însă în expoziția cu tematică funerară din sala de protecție a mormântului vizitatorii vor putea admira obiectele descoperite în acest mormânt, dar și în altele, precum o rară amuletă din cărbune, veche de mai bine de 1500 de ani, două brățări din sârmă de bronz răsucită, și și un pandantiv din argint menit să ofere protecție celui trecut în lumea de dincolo.

În interiorul mormântului au fost descoperite patru sicrie din lemn, în care erau depozitate rămășițele a patru defuncți, îngropați creștinește, orientați, est-vest, cu mâinile pe lângă corp. Alături de ei s-au mai descoperit fragmentele altor defuncți, depuși în prima fază de utilizare a cavoului, semn că Mormântul pictat Hypogeu a fost folosit o perioadă mai lungă de timp.

Interesantă a fost descoperirea unei amfore de mici dimensiuni, în care se aflau depuse rămășițele unui copil, practica înhumării celor mici în amfore fiind destul de obișnuită în epocă, spun specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

La vernisajul Expoziției Permanente Mormântul Pictat Hypogeu au participat: directorul MINAC, Delia Roxana Cornea, cercetătorul Viorel-Emanuel Petac, coordonatorul Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române și președintele Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, Ingrid Petcu, arheolog și responsabil științific monument, Radu Petcu, arheolog și responsabil științific monument, Florin Mitroi, președintele CJC, și Elena Georgescu, director general al Direcției de Proiecte din cadrul CJC.

Începând din 21 martie 2025, programul de vizitare a obiectivului muzeal va fi de miercuri până duminică, între orele 9.00 și 17.00.

Redactor: Silvia Pascale

Festivalul ”Mamaia” își desemnează astăzi laureații. Spectacolul începe la 19.00, cu o oră mai DEVREME
Cultură vineri, 28 august 2026, 14:45

Festivalul ”Mamaia” își desemnează astăzi laureații. Spectacolul începe la 19.00, cu o oră mai DEVREME

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2026 ajunge astăzi, 28 august, la seara finală. Competiția se...

Festivalul ”Mamaia” își desemnează astăzi laureații. Spectacolul începe la 19.00, cu o oră mai DEVREME
AUDIO | Vocea celor 25 de tineri actori concurenți ai Galei HOP s-a auzit la Radio Constanța în cadrul atelierului de actorie la microfon susținut de regizoarea Ilinca Stihi
Cultură vineri, 28 august 2026, 13:22

AUDIO | Vocea celor 25 de tineri actori concurenți ai Galei HOP s-a auzit la Radio Constanța în cadrul atelierului de actorie la microfon susținut de regizoarea Ilinca Stihi

La Radio Constanța, s-a auzit vocea celor 25 de tineri actori concurenți ai Galei Hop în cadrul atelierelor de rostire la microfon „Șoaptă....

AUDIO | Vocea celor 25 de tineri actori concurenți ai Galei HOP s-a auzit la Radio Constanța în cadrul atelierului de actorie la microfon susținut de regizoarea Ilinca Stihi
Ploaia a întrerupt cea de-a doua seară a Festivalului „Mamaia”. Spectacolul „Tradiția ne unește” a fost reprogramat pentru astăzi
Cultură vineri, 28 august 2026, 10:08

Ploaia a întrerupt cea de-a doua seară a Festivalului „Mamaia”. Spectacolul „Tradiția ne unește” a fost reprogramat pentru astăzi

Cea de-a doua seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2026 a început în Piațeta Perla din...

Ploaia a întrerupt cea de-a doua seară a Festivalului „Mamaia”. Spectacolul „Tradiția ne unește” a fost reprogramat pentru astăzi
Începe a doua seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ”Mamaia”
Cultură joi, 27 august 2026, 20:03

Începe a doua seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ”Mamaia”

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” continuă astăzi, în Piațeta Perla, cu cea de-a doua seară de...

Începe a doua seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ”Mamaia”
Cultură joi, 27 august 2026, 16:03

AUDIO | „Scena Deschisă”: Dezbateri pe tema accesului real al persoanelor cu dizabilități la cultură, organizate în cadrul SEAS

Când o persoană nevăzătoare poate urmări un spectacol de teatru prin descriere audio, când o persoană cu deficiențe de auz descoperă ceea ce...

AUDIO | „Scena Deschisă”: Dezbateri pe tema accesului real al persoanelor cu dizabilități la cultură, organizate în cadrul SEAS
Cultură joi, 27 august 2026, 13:45

Dezbaterile „Teatrul azi” la Gala HOP 2026 – întâlniri dedicate tinerilor artiști, moderate de criticii de teatru Amalia Tănase și Andrada-Ioana Coiciu

Cea de-a 29-a ediție a Galei Tânărului Actor, program permanent al UNITER, se desfășoară în perioada 27–30 august 2026, la Teatrul de Stat...

Dezbaterile „Teatrul azi” la Gala HOP 2026 – întâlniri dedicate tinerilor artiști, moderate de criticii de teatru Amalia Tănase și Andrada-Ioana Coiciu
Cultură joi, 27 august 2026, 12:23

MINAC: 27 august – Constanța de acum un veac. Reguli de conviețuire reglementate prin Ordonanțe Comunale

Orașul Constanța avea în 1930 o populație de 58.258 de locuitori, conform unui recensământ oficial, dar, potrivit ziarelor vremii, numărul...

MINAC: 27 august – Constanța de acum un veac. Reguli de conviețuire reglementate prin Ordonanțe Comunale
Cultură joi, 27 august 2026, 06:59

Prima seară a Festivalului Cântecului și Dansului Popular „Mamaia” – o sărbătoare a folclorului românesc

Prima seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” a fost o adevărată sărbătoare a folclorului...

Prima seară a Festivalului Cântecului și Dansului Popular „Mamaia” – o sărbătoare a folclorului românesc