Ascultă Radio România Constanța Live

Delta Dunării, în finala „Destinația Anului 2025”

Delta Dunării, în finala „Destinația Anului 2025”
Foto: OMD Municipiul Tulcea

Publicat de Doina Sirbu, 5 martie 2025, 15:00

Delta Dunării s-a calificat în finala „Destinația Anului 2025”, la categoria „Tărâmuri Fermecate”, printr-un demers inițiat de reprezentanții OMD Municipiul Tulcea în toamna anului trecut, când a fost acceptată invitația de a participa la conferința „Destinația Anului”, găzduită de Institutul Francez din București. Ulterior, destinația a trecut printr-o primă etapă de calificare, după care printr-un proces intern de selecție, unde s-a ținut cont de un set de criterii obiective și măsurabile, sub îndrumarea unui juriu format din peste 100 de experți în management și marketing turistic.

România își descoperă, an de an, cele mai frumoase și atractive destinații turistice prin intermediul acestei competiții naționale, un proiect de referință care promovează și recunoaște evoluția și potențialul turistic al regiunilor, orașelor și atracțiilor din țară. În 2025, competiția atinge la un nou nivel, cu o amploare și intensitate fără precedent, evidențiind destinațiile care au reușit să se dezvolte și să atragă turiști prin autenticitate, servicii de calitate și inițiative de promovare remarcabile.

CompetițiaDestinația Anului® a ajuns săptămâna aceasta în etapa finală, câștigătorii urmând a fi desemnați în baza punctajului oferit de un juriu de specialitate, a votului publicului și a unei cercetări sociologice. Publicul poate contribui acum printr-un vot ce are o pondere de 25% din punctajul total, punctaj care va duce la stabilirea premianților ce vor fi anunțați în cadrul galei de pe 8 aprilie de la Sibiu.

Ștefan ILIE, primarul municipiului Tulcea și totodată președintele Consiliului Director al OMD Municipiul Tulcea, declară: „Despre Tulcea se spune adesea că este <<orașul de la gurile Dunării>> sau <<principala poartă de acces în Delta Dunării>>. Nimic neadevărat, dacă e să ne raportăm la poziția geografică, una privilegiată de altfel. Dar Tulcea înseamnă mult mai mult de atât! Tulcea e un municipiu cosmopolit, încărcat de istorie și cultură, cu oameni ospitalieri și prietenoși. Tulcea are numeroase experiențe turistice de oferit: muzeele, casele istorice, faleza și memorialul Ivan Patzaichin, parcul Ciuperca, dealul Monumentului ș.a. Abia după ce turiștii au luat cu adevărat pulsul orașului nostru, își pot continua periplul în Delta Dunării, regina ecoturismului european, cum obișnuia să o descrie Marele Ivan.”

Cu privire la acest anunț, managerul OMD Municipiul Tulcea, Alexandru FILIP, a declarat: ”Delta Dunării e comoara naturală a României, un paradis de o valoare incomensurabilă, un loc unde conexiunea dintre om și natură e mai puternică decât oriunde. Iar Tulcea are acest avantaj geografic, de a-i facilita ușor accesul turistului în Delta Dunării, fie cu bărcile de agrement ale prestatorilor autorizați în excursii complete de-o zi, fie cu vaporașele Navrom într-o experiență de croazieră până la Sulina, fie în caiac, canoe sau pe stand-up paddle pe primul traseu omologat din <<Delta lui Ivan>> ce pornește chiar de pe faleză. Dacă anul trecut eforturile OMD-ului au fost concentrate în mare parte pe consolidarea parteneriatului public-privat și pe crearea brandului turistic local<<Tu și Tulcea>>, anul acesta eforturile se vor muta gradual pe marketingul de destinație, inclusiv prin dezvoltarea unei relații mai puterniceîn asocierea dintre Muncipiul Tulcea și Delta Dunării. Acest demers, inițiat și coordonat de OMD, este abia un prim pas dintr-un lung șir ce va urma, fiind într-adevăr o oporunitate mare de vizibilitate și promovare a destinației, mai ales înaintea startului de sezon.”

În încheiere, ca Delta Dunării să devină „Tărâmul Fermecat” al acestui an și să primească această bine meritată distincție, este nevoie de votul tuturor tulcenilor și iubitorilor de deltă. Așadar, aceștia sunt îndemnați să acceseze acest link: https://www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza, cu mențiunea că se votează obligatoriu la toate cele șase categorii ale competiției, prilej numai bun să susțineți și alte locuri frumoase din România, inclusiv Mila 23 la „Sate de Poveste”.

Sursă: OMD Municipiul Tulcea

CONSTANȚA: Şedinţe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universității Ovidius
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 10:16

CONSTANȚA: Şedinţe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universității Ovidius

La Facultatea de Matematică şi Informatică (FMI) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) se desfăşoară, pentru al cincilea an...

CONSTANȚA: Şedinţe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universității Ovidius
Atenționare privind distribuirea unui document fals atribuit Băncii Naționale a României
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 09:33

Atenționare privind distribuirea unui document fals atribuit Băncii Naționale a României

Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului că documentul „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu...

Atenționare privind distribuirea unui document fals atribuit Băncii Naționale a României
MEDGIDIA: Percheziții la 3 persoane cercetate într-un dosar de camătă și șantaj
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 09:18

MEDGIDIA: Percheziții la 3 persoane cercetate într-un dosar de camătă și șantaj

În cursul zilei de astăzi, 5 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

MEDGIDIA: Percheziții la 3 persoane cercetate într-un dosar de camătă și șantaj
TULCEA: Apel pentru salvarea cailor sălbăticiți din Delta Dunării
Actualitate joi, 5 februarie 2026, 08:37

TULCEA: Apel pentru salvarea cailor sălbăticiți din Delta Dunării

O deplasare obișnuită de lucru s-a transformat într-o intervenție de urgență pentru salvarea cailor sălbăticiți din Delta Dunării....

TULCEA: Apel pentru salvarea cailor sălbăticiți din Delta Dunării
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 21:47

Ministerul Mediului a publicat Raportul Comisiei interministeriale privind situația terenurilor din zona costieră

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a publicat raportul final al Comisiei interministeriale care a analizat situația terenurilor din zona...

Ministerul Mediului a publicat Raportul Comisiei interministeriale privind situația terenurilor din zona costieră
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 21:01

Ilie Bolojan: Plafonare administrativă a prețului la gaz pentru populație și CET-uri, liberalizare din 2027

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că între 1 aprilie 2026 și 31 martie 2027 va exista o perioadă tranzitorie cu un preț la gaze...

Ilie Bolojan: Plafonare administrativă a prețului la gaz pentru populație și CET-uri, liberalizare din 2027
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 20:31

Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că pachetul privind reforma administrației a intrat în circuitul guvernamental de avizare și...

Pachetul privind reforma administrației va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii Guvernului
Actualitate miercuri, 4 februarie 2026, 20:19

Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan

Într-o demonstrație continuă a angajamentului neclintit al Statelor Unite față de pacea, securitatea și stabilitatea regională, forțe și...

Militari din SUA și România, antrenamente cu tancuri Abrams în Poligonul Smârdan