Ascultă Radio România Constanța Live

Senat: Până la cinci ani de pușcărie pentru introducerea în țară a drogurilor de risc – proiect adoptat tacit

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Senatul Romaniei - foto - facebook
Foto: facebook.com

Publicat de Doina Sirbu, 17 februarie 2025, 17:37

Senatul a adoptat tacit un proiect de modificare a Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri care prevede că persoanele care introduc în țară droguri de risc pentru consumul propriu riscă între unul și cinci ani de pușcărie.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 decembrie, a fost citită de președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de luni a plenului.

Inițiat de un grup de parlamentari PNL, proiectul, care a intrat în circuit parlamentar pe 24 septembrie 2024, prevede că ‘introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, se pedepsesc cu închisoare de la 1 1a 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele prevăzute privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi’.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Sursă: AGERPRES

Accident grav în Portul Constanța: Un tren a lovit un TIR, iar autocamionul a rănit un pieton
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 17:15

Accident grav în Portul Constanța: Un tren a lovit un TIR, iar autocamionul a rănit un pieton

ACTUALIZARE: Polițiștii constănțeni au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, în cazul accidentului...

Accident grav în Portul Constanța: Un tren a lovit un TIR, iar autocamionul a rănit un pieton
CONSTANȚA: Modificările tarifelor la transportul cu autobuzele CT Bus îi nemulțumesc pe locuitorii municipiului
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 14:35

CONSTANȚA: Modificările tarifelor la transportul cu autobuzele CT Bus îi nemulțumesc pe locuitorii municipiului

De la 1 noiembrie, au intrat în vigoare noile tarife la transportul în comun din Constanța, devenit metropolitan. Cel mai ieftin bilet costă 5...

CONSTANȚA: Modificările tarifelor la transportul cu autobuzele CT Bus îi nemulțumesc pe locuitorii municipiului
România, promovată la BBC World News prin trei spoturi realizate de Charlie Ottley | VIDEO
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 13:39

România, promovată la BBC World News prin trei spoturi realizate de Charlie Ottley | VIDEO

Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World...

România, promovată la BBC World News prin trei spoturi realizate de Charlie Ottley | VIDEO
De astăzi, autobuzele CT BUS ajung și în comuna CUMPĂNA
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 13:13

De astăzi, autobuzele CT BUS ajung și în comuna CUMPĂNA

De la 1 noiembrie, în localitățile Cumpăna, Valu lui Traian, Ovidiu și Năvodari din județul Constanța ajung și autobuzele CT BUS. Linia 220...

De astăzi, autobuzele CT BUS ajung și în comuna CUMPĂNA
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 12:34

181 de locuri de muncă în Spațiul Economic European

Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România,...

181 de locuri de muncă în Spațiul Economic European
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:39

Dobrogea, vizată de avertizări COD GALBEN de vânt puternic și ploi însemnate cantitativ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări de vreme rea, ce vizează inclusiv Dobrogea. Un Cod Galben, valabil...

Dobrogea, vizată de avertizări COD GALBEN de vânt puternic și ploi însemnate cantitativ
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 10:13

Cutremur de magnitudine 3,6 în Marea Neagră, al cincilea după seismele din zona Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,6 pe scara Richter, s-a produs sâmbătă, 1 noiembrie 2026, la ora 07.03 (ora locală a României), în zona...

Cutremur de magnitudine 3,6 în Marea Neagră, al cincilea după seismele din zona Vrancea
Actualitate duminică, 1 noiembrie 2026, 09:54

Radio România la 98 de ani: Cum văd constănțenii viitorul radioului public

Au trecut aproape o sută de ani de când Radio România îi însoțește pe români zi de zi, fiind martor al marilor evenimente, dar și al...

Radio România la 98 de ani: Cum văd constănțenii viitorul radioului public