Ascultă Radio România Constanța Live

S-a deschis Târgul Gaudeamus Carte Şcolară

S-a deschis Târgul Gaudeamus Carte Şcolară

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 septembrie 2014, 14:24

Ediţia a XII-a a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Centrul Cultural Media Radio România, s-a deschis miercuri, 17 septembrie. Pentru a doua oară, târgul se desfăşoară în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii (la statui), spaţiu drag şi uşor accesibil tuturor locuitorilor Capitalei. Programul de vizitare al târgului este zilnic, în perioada 17 – 28 septembrie, între orele 10:00 – 20:00, iar intrarea publicului este liberă.

Târgul Gaudeamus Carte Şcolară 2014 constituie etapa cu numărul 83 în seria de evenimente expoziţionale pe care Radio România le-a iniţiat şi le organizează de peste 20 de ani în cadrul Programului Lectura.

Moment pregătit cu grijă şi cu mult suflet la fiecare început de toamnă, adesea prilej de consum de resurse financiare, de timp şi energie, debutul anului şcolar este extrem de important pentru nenumărate familii. Indiferent de gradul de entuziasm cu care re(încep) în fiecare an şcoala, zeci de mii de copii şi adolescenţi au nevoie de cel puţin la fel de multe cărţi. Târgul Gaudeamus Carte Şcolară oferă tuturor celor direct interesaţi – părinţi, elevi şi cadre didactice, soluţia uşoară, plăcută şi avantajoasă pentru studierea şi achiziţia manualelor şi a auxiliarelor şcolare necesare.

Eveniment care, prin ofertă şi public ţintă, este orientat cu precădere către acest important segment de piaţă – carte formativă şi materiale auxiliare, târgul este organizat în mod tradiţional la începutul anului şcolar, în momentul de vârf al cererii de produse şi servicii educaţionale. Oferta ediţiei, prezentată de cei 43 de expozanţi (reuniţi în 30 de standuri) vine în întâmpinarea unor solicitări dintre cele mai diverse şi cuprinde:

• cea mai mare parte a manualelor şi auxiliarelor aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru acest an şcolar, reunite într-o singură incintă;

• o gamă extrem de variată de materiale didactice, pentru toate nivelurile educaţionale;

• numeroase titluri din literatura română şi universală cuprinse în bibliografia şcolară;

• enciclopedii, dicţionare, ghiduri şi îndrumare didactice;

• lecţii interactive pe suport multimedia, software educaţional;

• ultimele noutăţi editoriale, în vogă printre tinerii cititori, în măsură să-i atragă şi pe cei deocamdată mai puţin pasionaţi de lectură;

• jocuri şi cărţi pentru preşcolari.

Această prezentare necesită JavaScript.

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”