Ascultă Radio România Constanța Live

Ce spune Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, legat de furtul patrimoniului din expoziția olandeză

Ce spune Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, legat de furtul patrimoniului din expoziția olandeză

Publicat de Doina Sirbu, 27 ianuarie 2025, 15:40

Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța își manifestă regretul față de evenimentul zguduitor care a avut loc în Muzeul Drents din Assen, Olanda, de unde au fost furate piese arheologice de o mare valoare culturală, care aparțineau patrimoniului statului român.

„Suntem alături de colegii noștri, organizatori ai expoziției, care trec acum prin momente grele, cauzate atât de pierderea imensă, cât și de presiunile de tot felul la care sunt supuși. Suntem alături și de toți cei care simt durerea dispariției acestor obiecte, căci împărtășim aceleași sentimente. Ne manifestăm însă indignarea față de reacțiile acuzatoare ale unor decidenți la nivel înalt, care ignoră toate realitățile din muzeele din țară, dar arată cu degetul Muzeul Drents, o instituție modernizată, aflată la ani lumină distanță de ce se poate găsi în țara noastră. În timp ce pentru a jefui multe muzee din România este suficient să imobilizezi paznicul de la intrare, pentru a intra în sala expoziției olandeze, hoții s-au folosit de o explozie atât de puternică încât au fost avariate clădirile din jur. Suntem siguri că autoritățile olandeze, cât și cele române, vor face tot posibilul ca bunurile să fie recuperate. Avem încredere în profesionalismul lor! Suntem recunoscători că în urma jafului, de o violență văzută mai des în filme decât în realitate, nu au existat și pierderi de vieți omenești. Evenimentul a produs o adevărată mișcare prin instituțiile înalte ale statului, toată lumea lucrând împreună ca să rezolve situația. Ne dorim ca aceeași energie și urgență să fie manifestate și pentru rezolvarea problemelor cu care angajații din muzee se confruntă: depozite în stare deplorabilă, condiții de muncă periculoase sănătății angajaților, personal insuficient și lipsa investițiilor în pregătirea celui existent, salarii derizorii, neplata orelor suplimentare și multe altele, aflate de mai bine de un an pe mesele miniștrilor. Încurajăm, așadar, ca atunci când se varsă lacrimi și se depun flori pentru pierderea acestor obiecte valoroase, să se mai verse o lacrimă și să se mai depună o floare și pentru muzeul în care aceste obiecte se vor întoarce, clădire care stă să cadă la primul cutremur și în care angajații se feresc de inundații, tavane și decoruri arhitectonice care cad, spori de mucegai și alte microorganisme cu care conviețuiesc în schimbul unui salariu dureros de mic„, a transmis Oana Grigoruță, președinte Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța.

Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 20:06

Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare

Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea...

Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
CONSTANȚA: „Ziua Dobrogei”, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 19:35

CONSTANȚA: „Ziua Dobrogei”, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, sărbătorește „Ziua Dobrogei”, în perioada 13-15...

CONSTANȚA: „Ziua Dobrogei”, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară
Evitați taxarea dublă în autobuzele CT BUS
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 19:01

Evitați taxarea dublă în autobuzele CT BUS

Dacă ai achitat călătoria cu un card bancar contactless, direct la validatorul din autobuz, titlul de călătorie este valabil timp de 120 de...

Evitați taxarea dublă în autobuzele CT BUS
Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din estul județului Tulcea. O țintă aeriană, detectată în apropiere de Sulina
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 18:17

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din estul județului Tulcea. O țintă aeriană, detectată în apropiere de Sulina

În cursul serii de astăzi, 9 noiembrie, o țintă aeriană a fost detectată la aproximativ 30 de kilometri nord-est de Sulina, în spațiul aerian...

Mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din estul județului Tulcea. O țintă aeriană, detectată în apropiere de Sulina
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 17:38

UPDATE | MEDGIDIA: Un bărbat a suferit amputații la ambele picioare în urma unui accident feroviar

UPDATE 1 IPJ Constanța informează cu accidentul feroviar s-a produs în juruol orei 16.50, între localitățile Medgidia și Castelu. Victima are...

UPDATE | MEDGIDIA: Un bărbat a suferit amputații la ambele picioare în urma unui accident feroviar
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 17:14

Calendar istoric MINAC: 9 noiembrie. D-ale urbei – Răscumpărarea portului și a căii ferate și câteva anunțuri inedite

Pe data de 9 noiembrie 1882, statul român a devenit proprietarul căii ferate Constanța – Cernavodă și al portului Constanța, care timp de 25...

Calendar istoric MINAC: 9 noiembrie. D-ale urbei – Răscumpărarea portului și a căii ferate și câteva anunțuri inedite
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 16:52

Șefa Comisiei Europene – primită de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni; discuții despre securitatea la Marea Neagră

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, cei doi urmând să...

Șefa Comisiei Europene – primită de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni; discuții despre securitatea la Marea Neagră
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 16:01

Adăpostul de câini din Dăeni: amenzi de 110.000 de lei anunțate de Garda de Mediu și nereguli în actele verificate de DSVSA

Garda de Mediu Tulcea a anunțat două amenzi, în valoare totală de 110.000 de lei, după controlul efectuat la adăpostul de câini din Dăeni. La...

Adăpostul de câini din Dăeni: amenzi de 110.000 de lei anunțate de Garda de Mediu și nereguli în actele verificate de DSVSA