Ascultă Radio România Constanța Live

Doi români și un egiptean, opriți de polițiștii de frontieră. Cei trei nu aveau drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice din țară

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Doi români și un egiptean, opriți de polițiștii de frontieră. Cei trei nu aveau drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice din țară
Foto: Garda de Coastă

Publicat de Doina Sirbu, 21 ianuarie 2025, 11:50

În data de 21.01.2025, în jurul orei 04.05, polițiștii de frontieră aflați în misiune pe DN39, în localitatea Vama Veche, au oprit pentru un control polițienesc un autoturism condus de un cetățean român. În urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicației eDAC a reieșit faptul că acesta are dreptul de conducere suspendat.

În aceeași zi, pe DN 3, în zona localității Ostrov a fost depistat un cetățean român conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria. În urma verificării cu aplicația eDac, s-a constatat că permisul de conducere prezentat la control este suspendat, iar certificatul de înmatriculare nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, existând suspiciuni de falsificare. De asemenea, în Portul Constanța, un cetățean egiptean a fost depistat în trafic, conducând un autoturism fără a putea prezenta un permis de conducere internațional, iar în urma verificărilor în bazele de date a rezultat că sus-numitul nu figurează cu permis de conducere românesc pentru nicio categorie de autovehicule. În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Sursă: Garda de Coastă

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani