Ascultă Radio România Constanța Live

Data alegerilor prezidenţiale, 4 mai, a fost adoptată oficial de Guvern. Turul al doilea va avea loc pe 18 mai

alegeri, vot, stampila
Foto: Cătălina Radu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2025, 16:48

În şedinţa executivului de joi a fost aprobată şi ordonanţa de urgenţă referitoare la desfăşurarea alegerilor, care va conţine reguli noi de campanie, dar şi modificări în ceea ce priveşte intervalul orar alocat votării în afara ţării.

Votul în străinătate se va desfășura tot trei zile, vineri, sâmbătă și duminică, dar secțiile de votare se vor deschide la 7:00 dimineaţa, orele locale, și se vor închide la 21:00, orele locale, dar numai vineri și sâmbătă.

În cazul zilei de duminică, 4 mai, secțiile de votare se vor închide la ora 21:00, atenție, ora României.

Asta înseamnă că în țările unde ora 21:00 locală este după ora României, secțiile se vor închide mai devreme, pentru că vor respecta ora noastră, iar acolo unde ora 21:00 locală este înainte de cea din România, secțiile se vor închide la ora 21:00 locală.

De asemenea, dacă vor exista cetățeni care nu au votat, secțiile pot să-și prelungească programul de lucru cu maximum trei ore, dar să nu depășească ora 24:00, ora din țara noastră.

Această prevedere a fost promovată de Autoritatea Electorală Permanentă pentru ca votul să nu mai fie influențat atunci când în țară el a fost închis și au apărut primele sondaje de opinie legate de voturile primite de candidați.

A doua noutate adoptată se referă la o amendă de la un procent la cinci la sută din cifra de afaceri, care va fi impus administratorilor de rețele sociale dacă acestea vor promova mesaje electorale care nu respectă legea.

O schimbare se va produce şi în ceea ce priveşte plata persoanelor care vor lucra la secţiile de votare: acestea vor primi cu 25% mai puţini bani decât la scrutinul de anul trecut.

Guvernul a mai aprobat trei obiective de investiţii de utilitate majoră pentru infrastructura rutieră, în valoare totală de peste 2,8 miliarde lei: modernizarea unor drumuri, cu poduri şi pasaje de trecere proiectate să asigure o legătură mai rapidă cu Autostrada Moldova şi către podul suspendat de la Brăila, dar şi amenajarea nodului rutier Pantelimon din nord-estul Capitalei.

Pas important pentru acvacultura românească realizat de INCDM: Stridia japoneză – din laborator la producția în Marea Neagră
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 15:24

Pas important pentru acvacultura românească realizat de INCDM: Stridia japoneză – din laborator la producția în Marea Neagră

Un pas important pentru acvacultura românească a fost făcut astăzi de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”...

Pas important pentru acvacultura românească realizat de INCDM: Stridia japoneză – din laborator la producția în Marea Neagră
Tribunalul București dispune a doua oară plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, dar decizia nu e definitivă
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 15:15

Tribunalul București dispune a doua oară plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, dar decizia nu e definitivă

Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și...

Tribunalul București dispune a doua oară plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, dar decizia nu e definitivă
„Lingura îngemănată a mirilor”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 15:09

„Lingura îngemănată a mirilor”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

În arta populară românească, crestăturile în lemn sunt de o mare varietate, datorită diversității materialului lemnos prezent în toate...

„Lingura îngemănată a mirilor”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
TULCEA: Șoferi și bicicliști băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 13:19

TULCEA: Șoferi și bicicliști băuți, scoși din trafic de polițiști

În weekend, polițiștii rutieri din județul Tulcea au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe...

TULCEA: Șoferi și bicicliști băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 12:18

TULCEA: Incendiu cauzat de un coș de fum deteriorat la o locuință din Mahmudia

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe...

TULCEA: Incendiu cauzat de un coș de fum deteriorat la o locuință din Mahmudia
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 12:00

Peste 140 de kilograme de peşte, fără documente de provenienţă, confiscate de jandarmi de la un bărbat din Hârșova

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa au depistat ieri, 8 noiembrie a.c., în municipiul Feteşti, un bărbat care...

Peste 140 de kilograme de peşte, fără documente de provenienţă, confiscate de jandarmi de la un bărbat din Hârșova
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 11:33

Au început înscrierile pentru concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța”

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța invită firmele locale și persoanele fizice autorizate să decoreze fațadele și...

Au început înscrierile pentru concursul „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța”
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 11:32

O nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%, lansată astăzi

Ministerul Finanțelor lansează luni o nouă ediție a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titlurile de stat, cu maturități de...

O nouă ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%, lansată astăzi