Ascultă Radio România Constanța Live

Fotbaliștii de la Farul și-au reluat antrenamentele

Lotul s-a reunit astăzi după-amiază la Baza Sportivă de la Ovidiu.

Fotbaliștii de la Farul și-au reluat antrenamentele

Publicat de Claudiu Dobrescu, 4 ianuarie 2025, 17:10

Prezenți la conferința de presă de astăzi, fundașul central Ionuț Larie și atacantul Denis Alibec au declarat că sunt dornici să reia pregătirea după vacanța de iarnă, care a fost scurtă (numai douăsprezece zile).

Fotbaliștii din lotul de la Farul au efectuat dimineață vizita medicală obligatorie, iar după-amiază au ajuns la Baza Sportivă de la Ovidiu pentru primul antrenament din anul 2025 sub conducerea managerului tehnic Gheorghe Hagi.

”A fost o vacanță scurtă, ca nciodată până acum, dar ne-am încărcat bateriile.Sperăm să avem o pregătire bună și multe succese în continuare.Sunt bine, fizic și sper să fiu la fel în continuare, să nu mai am parte de accidentări. Sper ca toți colegii să fim sănătoți, pentru că, în ultimii ani, am tot avut probleme cu accidentările, mereu au fost trei, patrusau cinci jucători importanți accidentați.Cel mai rău lucru este să nu poți să te antrenezi…Să nu joci, să nu fii inclus în lot, e altceva, dar să nu te poți antrena e cel mai rău pentru un sportiv.”, a declarat fundașul Ionuț Larie care a revenit în campionatul Superligii, după o accidentare care a durat patru luni.

”Sper să prindem un loc în play-off, să ajungem cât mai departe în Cupă, iar pe plan personal îmi doresc să fiu sănătos și să reușesc să marchez cât mai mult, ajutând astfel echipa să prinsă primele șase echipe. Nu ne gândim că sunt două puncte între noi și echipele de pe ultimele locuri, noi ne gândim că avem de recuperat șapte puncte care ne desparte de play-off.Nu vreau să mâ gândesc cum ar fi să jucăm în play-out!Iar în Cupa României cred că avem șanse să ajungem departe, poate chiar să o câștigăm…mai sunt trei-patru meciuri și vrem să avem un parcurs bun.”, a menționat atacantul Denis Alibec.

Farul se află acum pe locul 12 în clasament, cu 24 de puncte.La reluarea campionatului Superligii, echipa constănțeană va disputa în ziua de 20 ianuarie, partida de pe teren propriu, cu UTA Arad (în etapa a XXII-a), după care vor urma alte meciuri dificile până la finalul sezonului regulat:

CFR Cluj – Farul  etapa a XXIII-a), Farul – Petrolul Ploiești (etapa a XXIV-a), Sepsi Sf.Gheorghe – Farul (etapa a XXV-a), Farul – Gloria Buzău (etapa a XXVI-a), Dinamo – Farul (etapa a XXVII-a),

Farul – Rapid (etapa a XXVIII-a), CS Universitatea Craiova – Farul (etapa a XXIX-a) și Farul – Universitatea Cluj (etapa a XXX-a).

 

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 14:18

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia

Stațiunea Mamaia a găzduit astăzi OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026. A fost o invitație la mișcare și la un stil de viață...

AUDIO | OVIDIO – Running for Peace Constanța 2026 a avut loc în stațiunea Mamaia
Farul Constanța întâlnește Oțelul Galați într-un meci din cadrul Superligii – ediția 2026-2027. Partida, suprevegheată de jandarmi
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:30

Farul Constanța întâlnește Oțelul Galați într-un meci din cadrul Superligii – ediția 2026-2027. Partida, suprevegheată de jandarmi

Duminică, 25 octombrie a.c, începând cu ora 16:00, pe Stadionul Central al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” din Ovidiu, va avea loc partida...

Farul Constanța întâlnește Oțelul Galați într-un meci din cadrul Superligii – ediția 2026-2027. Partida, suprevegheată de jandarmi
Gimnastică artistică: Americanca Skye Blakely, noua campioană mondială la individual compus
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 09:45

Gimnastică artistică: Americanca Skye Blakely, noua campioană mondială la individual compus

Americanca Skye Blakely a câștigat concursul individual compus feminin din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, vineri seara la...

Gimnastică artistică: Americanca Skye Blakely, noua campioană mondială la individual compus
Handbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri la București
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 10:17

Handbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri la București

Într-o partidă contând pentru etapa a 6-a din Liga Zimbrilor la handbal masculin, CSM Constanța va întâlni în deplasare pe CSM București....

Handbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri la București
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 09:42

Cu mic, cu mare, CSM Constanța vă invită la mișcare!  

Sâmbătă, 24 octombrie, Clubul Sportiv Municipal Constanța sună adunarea în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia. Sub egida „Ovidio Running...

Cu mic, cu mare, CSM Constanța vă invită la mișcare!  
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:38

Aur și argint pentru pugiliștii de la CSM Constanța în finalele Campionatului Național

În Sala „Tomis” din Constanța s-au încheiat joi seară, meciurile din cadrul Campionatului Național de box pentru seniori U23. Cei...

Aur și argint pentru pugiliștii de la CSM Constanța în finalele Campionatului Național
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:20

Victorie în deplasare pentru Universitatea Craiova în Conference League

Universitatea Craiova a obţinut o victorie importantă, 3-1 (2-0) cu formaţia Inter Club d’Escaldes din Andorra, joi seara, pe Estadi de la...

Victorie în deplasare pentru Universitatea Craiova în Conference League
Sport joi, 22 octombrie 2026, 11:41

China a câştigat concursul feminin pe echipe la Mondialele de la Rotterdam

Echipa feminină de gimnastică artistică a Chinei a câştigat aurul la Campionatele Mondiale de la Rotterdam (Olanda), miercuri, devansându-le pe...

China a câştigat concursul feminin pe echipe la Mondialele de la Rotterdam